Trump s-a întâlnit cu un fost premier japonez în cadrul diplomaţiei sale din umbră
Donald Trump l-a primit marţi la New York pe fostul lider japonez Taro Aso, potrivit echipei sale de campanie, în cadrul diplomaţiei din umbră desfăşurate de candidatul republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, relatează AFP.
Cei doi s-au întâlnit la Trump Tower, una dintre proprietăţile fostului preşedinte al Statelor Unite şi magnat imobiliar, aflat în prezent în proces la New York.
"Este un om foarte respectat în Japonia şi nu numai, cineva pe care l-am apreciat şi l-am cunoscut", a declarat Donald Trump primindu-l pe Taro Aso, potrivit unei înregistrări video difuzate pe reţelele sociale de echipa sa de campanie.
"Ne preţuim reciproc şi vom discuta astăzi despre Japonia şi Statele Unite şi despre multe alte lucruri", a adăugat el.
Republicanul se străduieşte - atunci când nu este la tribunal - să desfăşoare o diplomaţie din umbră, discutând cu responsabili străini şi criticând politica preşedintelui Joe Biden, rivalul său pentru alegerile din noiembrie.
În ultimele săptămâni, el i-a primit pe şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, pe preşedintele polonez, Andrzej Duda, precum şi pe liderul ungar Viktor Orban.
Colaborator apropiat al fostului prim-ministru Shinzo Abe, Taro Aso este considerat în continuare o persoană cu influenţă în cadrul Partidului Liberal Democrat japonez.
Fără a menţiona direct întâlnirea sa cu responsabilul japonez, Donald Trump a comentat marţi dimineaţă cursul de schimb dintre yen şi dolar. Moneda japoneză a scăzut recent la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii 34 de ani.
"Pentru oamenii proşti, pare un lucru bun, dar este un dezastru pentru producătorii noştri", a afirmat el pe Truth Social. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.bloomberg.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgaria insistă pe excluderea patriarhului Kirill și a fondatorului Lukoil din pachetul de sancțiuni al UE împotriva Rusiei
Guvernul de la Sofia a aprobat joi poziția Bulgariei cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei și Belarusului, Consiliul de Miniștri reafirmând rezervele exprimate de prim-ministrul Rumen Radev în ceea ce privește includerea pe această listă de sancțiuni a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, și a magna
VIDEO UPDATE/ Iran: Liderul suprem Khamenei a fost înmormântat, fiul și succesorul său nu și-a făcut încă apariția publică
Trupul liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a fost înhumat la Mashhad (nord-estul Iranului), în cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, a anunțat presa de stat vineri dimineață, după ce mulțimi uriașe s-au adunat pentru funeralii, în timp ce fiul și succesorul ayatollahului, Mojtaba Khamenei, este încă ascuns vederii p
Atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere din sudul Rusiei și incendiu la o rafinărie din Krasnodar
Atacuri cu drone ucrainene au vizat vineri mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei, declanșând un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, au declarat autoritățile ruse, adăugând că 376 de drone ucrainene au fost distruse în timpul nopții, relatează AFP. 'În urma căderii de resturi de drone, un incendiu a izbucni
Iranul califică drept 'motivate politic' declarațiile NATO privind programul său nuclear
Iranul a calificat vineri drept 'motivate politic' declarațiile liderilor NATO cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, precum și la libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, făcute în cadrul summitului Alianței Nord-Atlantice din Turcia, potrivit unui comunicat al ambasadei iraniene la Ankara, citat de EFE. Î
Israelul a informat SUA că Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump (presă)
Israelul i-a transmis Washingtonului informații ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregătește un nou plan pentru asasinarea președintelui american Donald Trump, au relatat joi Wall Street Journal și CNN, citând surse sub rezerva anonimatului, relatează AFP. Cele două mass-media americane au furnizat puține detalii. Potrivit unei surse c
SUA: Trump îi demite pe șefii unei agenții electorale înainte de alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american Donald Trump i-a demis joi pe ultimii doi oficiali ai unei agenții federale însărcinate cu asigurarea bunei desfășurări a operațiunilor de votare în Statele Unite, conform relatărilor din presă, în contextul în care alegerile cruciale de la jumătatea mandatului urmează să aibă loc în noiembrie, informează AFP.
Coreea de Nord vrea să își consolideze forța nucleară
Coreea de Nord vrea îmbunătățirea capacităților sale nucleare 'atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ' în cadrul modernizării armatei sale și al consolidării stării sale de pregătire pentru luptă, a raportat vineri agenția oficială KCNA, relatează AFP. Acest anunț a fost făcut joi în cadrul
UPDATE Atentate la Damasc: Celula responsabilă pentru explozii era afiliată SI (autorități)
Autoritățile siriene au anunțat joi seară arestarea membrilor unei celule 'afiliate organizației Stat Islamic' (SI) responsabili pentru cele două atentate cu bombă care au avut loc marți la Damasc în timpul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP. 'Celula responsabilă pentru atacurile teroriste care au vi
Trump l-a informat pe Netanyahu despre 'ultimele mișcări' americane în Golf
Președintele american Donald Trump a discutat joi seară cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-l informa despre 'ultimele mișcări' americane în Golf, a anunțat cabinetul lui Netanyahu, citat de AFP. Această conversație a avut loc 'în cadrul contactelor regulate' dintre cei doi lideri care au reafirmat cu
VIDEO Iran: O instalație militară de lângă Bushehr a fost lovită de un atac (presă)
O instalație militară din apropierea orașului Bushehr (sud), care adăpostește singura centrală nucleară activă din Iran, a fost ținta unui atac, a afirmat joi un oficial iranian, citat de agenția oficială IRNA, notează AFP. 'O instalație militară din împrejurimile orașului Bushehr a fost atacată și lovită de un proiectil al inamiculu
VIDEO În căutare de parteneri, Canada nu vrea 'să dea lecții' Riadului cu privire la drepturile omului
Canada, în căutare de noi parteneri pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, vrea să dezvolte relații cu Arabia Saudită și nu îi va 'da lecții de la distanță' cu privire la drepturile omului, a declarat joi prim-ministrul său, Mark Carney, aflat în vizită în această țară, notează AFP. Această deplasare a lui Mark
VIDEO Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei a ajuns la locul de înhumare
Cortegiul funerar al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian ucis în atacurile israeliano-americane asupra Iranului din 28 februarie, a ajuns joi pentru înhumare la cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, unde s-a adunat o mulțime uriașă, relatează Reuters. Unii participanți purtau pancarte pe care scria 'Îl vom ucid
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summi
Strâmtoarea Ormuz: Traficul maritim se prăbușește după schimbul de lovituri între SUA și Iran
Traficul în Strâmtoarea Ormuz s-a diminuat puternic de miercuri, în special pe ruta maritimă omaneză susținută de ONU, după atacuri care au vizat mai multe nave mai devreme în cursul săptămânii și noul schimb de lovituri între Iran și SUA, au anunțat analiștii, relatează AFP. Traficul prin această cale marit
Netanyahu: Războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat joi că războiul împotriva Iranului 'încă nu s-a terminat', adăugând că armata israeliană, în special forțele sale aeriene, sunt pregătite pentru orice scenariu, transmite agenția EFE. 'Axa iraniană este mai slăbită ca niciodată, în timp ce Israelul est














