Iranul lansează o ofensivă diplomatică după atacul asupra Israelului
După atacul de sâmbătă cu rachete şi drone asupra Israelului, Iranul a lansat o ofensivă diplomatică, purtând discuţii cu cel puţin nouă ţări cărora le-a transmis că obiectivul Teheranului era de descurajare şi că republica islamică va răspunde unor noi agresiuni israeliene, transmite luni EFE.
"Acţiunea Iranului avea ca obiectiv să descurajeze, să pedepsească şi să avertizeze regimul sionist (Israelul) că, dacă acest regim recurge la o nouă acţiune, va primi cu siguranţă un răspuns puternic", i-a transmis ministrul de externe iranian Hossein Amir-Abdollahian, omologului său rus Serghei Lavrov.
Un mesaj similar a transmis şeful diplomaţiei iraniene omologilor săi din Qatar, India, Malta, Egipt, Arabia Saudită, Siria, Turcia şi Uniunea Europeană în orele scurse de la atacul Iranului asupra Israelului.
Iranul a lansat zeci de drone şi rachete împotriva Israelului sâmbătă seara ca răspuns la atacul atribuit Israelului asupra consulatului iranian din Siria din 1 aprilie, care a provocat moartea a şase sirieni şi a şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, între care doi generali.
"Având în vedere inacţiunea Naţiunilor Unite şi a Consiliului de Securitate în emiterea unei singure condamnări a acestei acţiuni (atacul asupra consulatului - n.r.), Republica Islamică Iran nu a avut de ales decât să treacă la represalii împotriva regimului sionist în limitele a ceea ce consideră a fi legitimă apărare", i-a transmis Amir-Abdollahian şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Şeful diplomaţiei iraniene a dat asigurări că, după atacul de sâmbătă, "subiectul este închis" pentru Teheran, dar a insistat că, dacă vor exista acţiuni de represalii israeliene, Iranul nu va ezita să răspundă.
Totodată, Abdollahian s-a întâlnit duminică cu ambasadorii străini la Teheran.
La ONU, în cadrul unei sesiuni de urgenţă a Consiliului de Securitate organizată la solicitarea Israelului, reprezentantul iranian Saeed Iravani a evitat un ton beligerant. Iranul, a explicat el, "nu are nicio intenţie să intre în conflict cu Statele Unite în regiune" şi şi-a demonstrat "angajamentul faţă de pace, precum şi reţinerea sa" după ce s-a dovedit implicarea SUA în interceptarea dronelor şi rachetelor iraniene.
Însă, dacă Statele Unite merg mai departe şi vor iniţia o operaţiune împotriva cetăţenilor sau intereselor iraniene, "ne vom folosi dreptul inerent de a răspunde proporţional", a avertizat Iravani.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Naser Kanani, a insistat luni, într-o conferinţă de presă la Teheran, că Iranul nu caută să sporească tensiunile în Orientul Mijlociu şi a dat asigurări că atacul iranian împotriva Israelului a fost "necesar, proporţional şi îndreptat asupra unor obiective militare" pentru a crea "capacitatea de disuasiune".
"Iranul nu caută să sporească tensiunea în regiune", a insistat Kanani, adăugând că Teheranul va acţiona "mai puternic decât oricând pentru a descuraja şi a pedepsi agresorul pentru orice acţiune ilegală şi iraţională", respectând în acelaşi timp principiile Cartei Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional.
"Acţiunea Republicii Islamice Iran a fost necesară şi proporţională şi a fost îndreptată împotriva obiectivelor militare", a afirmat Kanani, care a deplâns lipsa de măsuri din partea Consiliului de Securitate al ONU, dar şi a SUA, Regatului Unit şi Franţei, pe fondul atacului asupra consulatului iranian din Damasc, de la 1 aprilie.
"Iranul a acţionat cu obiectivul de a crea descurajare, de a preveni repetarea crimei regimului sionist (Israelul) şi de a apăra securitatea şi interesele naţionale" iraniene în lipsa unor acţiuni internaţionale, a continuat Kanani.
Cât despre posibile reacţii ale statelor occidentale şi apeluri la impunerea de noi sancţiuni împotriva Iranului, Kanani a declarat că ar trebui "să aprecieze moderaţia" Teheranului.
"Aceste ţări, în loc să adopte o acţiune ilogică, ar trebui să aprecieze moderaţia Iranului în ultimele luni şi comportamentul responsabil al Iranului în direcţia securităţii şi a păcii", a dat asigurări diplomatul iranian. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează
SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat














