Atac cu armă albă la Sydney: Premierul australian îi aduce un elogiu poliţistei care l-a ucis pe atacator
Poliţista care l-a împuşcat mortal pe atacatorul cu cuţitul ce a ucis şase persoane într-un atac la un complex comercial din Sydney a fost elogiată drept o eroină care a salvat vieţi, relatează dpa.
Agenta poliţiei din statul New South Wales a fost una dinte cele câteva zeci care au fost desfăşuraţi sâmbătă, în jurul orei 15.30 locale, după un atac cu cuţitul în centrul comercial Westfield Bondi Junction.
Ea a părut însă să fie singură atunci când a tras asupra atacatorului, după ce acesta s-a îndreptat în direcţia ei, a precizat poliţia.
Poliţista a încercat apoi să-l resusciteze pe bărbat până au venit paramedicii, dar el nu a putut fi resuscitat.
Au apărut mai multe imagini pe social media în care poliţista poate fi văzută cum încearcă să-l resusciteze pe agresor, precum şi un clip în care ea încearcă să resusciteze o victimă care stă nemişcată la sol în centrul comercial.
Un client a povestit pentru ABC News cum a decurs situaţia.
"A început să vină către noi şi tot ce am auzit a fost 'pune-l jos' şi apoi l-a împuşcat. Nu aveam nicio îndoială că dacă nu îl împuşca ar fi continuat. Era într-un acces de furie", a afirmat el.
"Apoi a mers până la el şi i-a făcut mişcări de resuscitare. Avea un cuţit mare asupra lui, ea l-a îndepărtat", a mai relatat martorul ocular.
"Curajul agentei de poliţie, care a intrat de una singură în situaţia de la faţa locului, evident foarte periculoasă. Este cu siguranţă o eroină", a declarat premierul Anthony Albanese.
"Nu există nicio îndoială că a salvat vieţi prin acţiunea ei şi asta ne reaminteşte de faptul că acei oameni care poartă o uniformă sunt cei care se îndreaptă spre pericol, nu departe de el, şi le mulţumesc fiecăruia dintre ei pentru acţiunile întreprinse până acum şi cele pe care le vor întreprinde în zilele următoare, care vor fi de asemenea o perioadă dificilă", a adăugat el.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump acceptă invitația lui Xi Jinping de a vizita China în noiembrie
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a acceptat invitația președintelui chinez Xi Jinping de a vizita China în noiembrie, după vizita de stat de trei zile a liderului chinez la Washington, relatează DPA. 'Ne vom întâlni din nou în noiembrie, în China, iar apoi la G20, în decembrie, la
Trump și Xi își încheie summitul în fața textelor fondatoare ale democrației americane
Președintele american Donald Trump l-a însoțit vineri pe președintele chinez Xi Jinping într-o scurtă vizită la Arhivele Naționale din Washington, unde sunt păstrate textele fondatoare ale democrației americane, în încheierea unei vizite de stat a liderului chinez marcată de mult fast, dar de puține rezultate concrete, relatează France Presse.
Donald Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile, potrivit Wall Street Journal, relatează France Presse. Donald Trump ar lua în calcul, de asemenea, reluarea loviturilor asupra Iranului după alegerile legislative de la jumătatea mandatului,
SUA: Curtea Supremă autorizează administrația Trump să creeze o bază de date pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP. Deși instanța supremă îi dă astfel satisfacție președintelui republican în lupta sa împotriva presupuselor fraude electorale, această decizie
Atacurile ucrainene din timpul alegerilor în Rusia au îndepărtat și mai mult negocierile de pace, afirmă Putin
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că Rusia este pregătită pentru negocieri de pace cu Ucraina, dar atacurile ucrainene cu drone din timpul alegerilor legislative ruse au îndepărtat și mai mult șansele reluării acestor negocieri, relatează agențiile AFP și EFE. 'În noaptea de 19 spre 20, adică în ziua principală a al
Justiția americană confirmă interdicția impusă de Pentagon startup-ului de IA Anthropic
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicția impusă startup-ului de Inteligență Artificială (IA) Anthropic de către Pentagon, care se teme că modelul Claude de IA al respectivei companii ar putea refuza anumite misiuni militare, relatează AFP și Reuters. În urma acestui verdict se menține interdicția pentru contracto
Republica Moldova, printre țările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare (comisarul european pentru extindere)
Republica Moldova se numără printre cele patru țări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană, alături de Muntenegru, Albania și Ucraina, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, într-un interviu acordat France 24. Oficialul european a apreciat în mod special ritmul reformel
Numele lui Silvio Berlusconi, adăugat în denumirea aeroportului internațional Malpensa din Milano
Numele aeroportului internațional Malpensa din Milano a fost schimbat vineri pentru a-l adăuga pe cel al fostului prim-ministru și miliardar italian Silvio Berlusconi, un omagiu criticat de opoziție, informează AFP și ANSA. Cu sprijinul guvernului de centru-dreapta - inclusiv al partidului Forza Italia, fondat de Berlusconi -, autoritatea aeronautică civilă EN
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, potrivit CBS
Armata americană se pregătește pentru o posibilă acțiune militară împotriva Cubei, a relatat vineri postul CBS News, care afirmă că a avut acces la un document intern, relatează agenția EFE. Rezerva armatei SUA analizează dacă poate pune la dispoziția Comandamentului de Sud întăriri pentru forțele de poliție, personal medical și al
#Ucraina: Cinci morți în atacuri rusești cu drone în plină zi la Kiev
Atacurile rusești cu drone au ucis cinci persoane vineri în plină zi la Kiev, între care un adolescent de 14 ani, în timp ce Ucraina a anunțat că are aprobarea definitivă a președintelui american Donald Trump pentru a produce sisteme de apărare antiaeriană Patriot pe teritoriul său, relatează AFP. Președintele ucrainean Volod
Macron cere, de față cu Papa Leon, crearea unei organizații internaționale de reglementare a Inteligenței Artificiale
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE. 'Laicitatea fra
UPDATE UE ajunge la un acord asupra finanțării Ucrainei, după ani de blocaj
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP. Aceste fonduri din cadrul Instrumentului european pentru pace sunt destinate rambur
Trump spune că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea sa 'foarte productivă' cu Xi Jinping
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că se vor întâmpla 'lucruri extraordinare' după întâlnirea 'foarte productivă' avută cu omologul său chinez Xi Jinping, care încheie o vizită oficială de trei zile în SUA, relatează agenția EFE. 'O întâlnire foarte productiv
Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue, relatează Reuters. 'Le-am transmis foarte clar cu săptămâni în urmă că orice for
Un oficial ucrainean invocă relocarea punctelor de trecere a frontierei în țările vecine pentru evitarea atacurilor rusești
Ucraina lucrează cu guverne ale unor țări aliate vecine pentru a reloca puncte de trecere a frontierei pe teritoriul acestora, o măsură destinată să minimizeze riscul unor atacuri rusești asupra respectivelor infrastructuri, lovite în repetate rânduri de drone rusești în ultimul timp, relatează vineri EFE. 'Lucrăm cu alte













