Elveţia confirmă găzduirea unei conferinţe pentru pace în #Ucraina pe 15-16 iunie
Guvernul elveţian a confirmat miercuri că va găzdui la jumătatea lunii iunie o conferinţă la nivel înalt care va dura două zile şi va avea drept scop obţinerea păcii în Ucraina, deşi Rusia a transmis clar până în prezent că nu va participa, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră, relatează Reuters.
Elveţia anunţase din ianuarie că are în vedere organizarea unei astfel de conferinţe, care a fost cerută de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite efectuate în această ţară, ce poartă de atunci discuţii exploratorii cu statele din UE, cu cele din G7 şi cu puteri emergente precum China şi India pentru a obţine sprijin faţă de această iniţiativă.
"Există în prezent suficient sprijin internaţional pentru o conferinţă la nivel înalt de lansare a procesului de pace", afirmă miercuri într-o declaraţie Consiliul Federal (guvernul elveţian). Acesta a mai precizat că reuniunea se va desfăşura pe 15 şi 16 iunie la hotelul de lux Bürgenstock, ce oferă o panoramă idilică pe coasta unui deal la mai mult de 450 de metri deasupra Lacului celor Patru Cantoane, în apropierea oraşului Lucerna.
Obiectivul conferinţei va fi crearea unui cadru favorabil pentru o pace cuprinzătoare şi durabilă în Ucraina, precum şi a "unei foi de parcurs concrete pentru participarea Rusiei la procesul de pace", se mai arată în anunţul guvernului elveţian, care nu a precizat deocamdată lista participanţilor. Potrivit presei, sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi din zeci de ţări - unele mass-media afirmând că ar putea fi chiar aproximativ o sută - la reuniunea pe care Elveţia o prezintă drept "Conferinţa la nivel înalt asupra păcii în Ucraina", fără a fi o conferinţă de pace propriu-zisă.
Această conferinţă va fi o platformă de dialog pentru identificarea posibilelor căi de a ajunge la o pace globală, justă şi durabilă, conform principiilor fundamentale ale ONU şi ale dreptului internaţional, mai notează guvernul federal de la Berna, potrivit agenţiei EFE.
Deşi Rusia afirmă că este favorabilă negocierilor menite să pună capăt războiului pe care l-a pornit contra Ucrainei, oficialii de la Moscova au declarat până în prezent că nu vor participa la reuniunea din Elveţia, acuzând această ţară că a renunţat la statutul său tradiţional de neutralitate prin aplicarea sancţiunile impuse Rusiei de către UE.
De altfel, ministrul elveţian de externe Ignazio Cassis a confirmat miercuri la o conferinţă de presă că Rusia nu are în vedere să ia parte la conferinţa din 15-16 iunie. Totuşi, el a admis că "un proces de pace nu se va putea face fără Rusia, chiar dacă ea nu va fi aici la prima noastră reuniune".
Potrivit presei elveţiene, la conferinţa din 15-16 iunie ar urma să participe şi preşedintele american Joe Biden. Însă oficialii ruşi consideră că, fără participarea Moscovei, o astfel de reuniune nu are sens.
Pe de altă parte, pentru reluarea negocierilor de pace, Rusia estimează că Ucraina trebuie să recunoască "noile realităţi de pe teren", în timp ce Ucraina cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul său, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea integrităţii sale teritoriale.
Ultimele negocieri între Moscova şi Kiev de când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022 au avut loc în martie acelaşi an la Istanbul şi s-au încheiat fără rezultat, Moscova acuzând ulterior Occidentul, în special SUA, că l-ar fi determinat pe Zelenski să se retragă de la acele tratative.
La negocierile de pace desfăşurate atunci, Rusia a oferit Ucrainei încetarea invaziei în schimbul renunţării de către Kiev la orice ambiţii de aderare la NATO, a dezvăluit în noiembrie anul trecut David Arahamia, membru al delegaţiei ucrainene care a participat la acele negocieri, în prezent lider al grupului parlamentar al partidului Servitorul Poporului, formaţiunea politică a preşedintelui Volodimir Zelenski.
Ruşii "erau pregătiţi să oprească războiul dacă acceptam neutralitatea şi ne angajam că nu ne vom alătura NATO. Acesta a fost punctul esenţial", a precizat Arahamia. Însă aceasta, a explicat el, ar fi necesitat revizuirea Constituţiei ucrainene şi, pe de altă parte, preşedintele Zelenski şi ceilalţi oficiali ucraineni nu aveau încredere că Rusia se va ţine de cuvânt, şi anume că nu va ataca din nou.
Ulterior, mai spune David Arahamia, premierul britanic de la acea vreme, Boris Johnson, a venit într-o vizită surpriză la Kiev şi a încurajat Ucraina "să nu semneze nimic" cu Rusia şi "pur şi simplu să lupte".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Opozantul Boris Nadejdin, inclus pe lista oficială a 'agenților străini'
Politicianul de opoziție și activistul antirăzboi rus Boris Nadejdin a fost adăugat pe lista oficială a ''agenților străini'' în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie din Federația Rusă, informează vineri dpa. Printre altele, Nadejdin a fost acuzat de incitare la participare la adunări neautorizate, potrivit
Bărbat de 26 de ani, arestat în ancheta pentru crimă după moartea fostei deputate britanice Ann Widdecombe
Poliția britanică a anunțat vineri seară arestarea unui bărbat în vârstă de 26 de ani suspectat de uciderea fostei deputate Ann Widdecombe, al cărei deces fusese declarat anterior în cursul zilei, informează Reuters. Matt Longman, reprezentant al poliției din Devon și Cornwall (sud-vestul Angliei), a spus că suspectul răm&aci
Camera superioară a parlamentului german interzice negarea dreptului la existență al Israelului
Camera superioară a parlamentului Germaniei a susținut vineri un proiect de lege conform căruia negarea dreptului la existență al Israelului constituie infracțiune, informează dpa. Unii experți în drept constituțional apreciază, potrivit agenției citate, că textul de lege adoptat în Bundesrat, unde sunt reprezentate cele 16 landuri
Trump a ordonat bombardarea Iranului cum nu s-a mai văzut vreodată, dacă va fi asasinat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a ordonat Pentagonului să bombardeze Iranul la niveluri nemaivăzute vreodată, în cazul în care el va fi asasinat în urma unui complot al Republicii Islamice, relatează agenția EFE. 'Eu sunt de mult timp pe lista lor. Cu asta ne confruntăm', a spus Trump înt
Amnesty International denunță drept ilegale cele mai recente expulzări efectuate de SUA în Eswatini
Organizația neguvernamentală pentru drepturile omului Amnesty International a calificat vineri drept 'ilegală' recenta expulzare de către SUA a 11 persoane în Eswatini, acuzând administrația președintelui american Donald Trump că promovează politici xenofobe 'crude și rasiste', a consemnat AFP. Grupul a fost transpo
Regatul Unit: Poliția a lansat o anchetă pentru crimă după moartea fostei deputate Ann Widdecombe
Poliția britanică a anunțat vineri că a deschis o anchetă pentru crimă după moartea fostei deputate Ann Widdecombe (78 de ani), al cărei deces fusese declarat anterior în cursul zilei, informează Reuters. Widdecombe a fost deputată conservatoare între 1987 și 2010 și a deținut diferite funcții în guvernul condus de fostul pre
Trump susține că acceptă să discute cu Iranul dar afirmă din nou că armistițiul e 'terminat'
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a acceptat să continue discuțiile cu Iran pentru a pune capăt războiului, dar că armistițiul în vigoare din aprilie este în prezent 'terminat', relatează AFP. 'Republica Islamică Iran ne-a cerut să continuăm 'discuțiile'. Am acceptat să o facem, dar SUA le-
Ungaria: Proiect de lege vizând înființarea unui organism anticorupție
Guvernul Ungariei a depus vineri în parlament un proiect de lege vizând înființarea unui organism anticorupție, onorând astfel promisiunea premierului Peter Magyar de a crea o instituție independentă care să investigheze presupusele acte de corupție din timpul mandatului predecesorului său, Viktor Orban, relatează Reuters.
#Ucraina: Arestări după agresarea unei patrule de recrutori militari în orașul Liov
Autoritățile ucrainene au anunțat vineri arestarea mai multor persoane din rândul cetățenilor care au atacat miercuri în orașul Liov o patrulă de recrutori ai armatei care încercau să mobilizeze cu forța un tânăr, relatează agenția EFE. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat joi o primă arestare, iar vineri
Implicat într-un scandal, primarul conservator din Berlin rennță la candidatură, cu 2 luni înainte de scrutin
Primarul conservator din Berlin Kai Wegner a renunțat vineri la candidatura la un al doilea mandat, cu două luni înainte de alegerile în capitala germană, în contextul în care este implicat într-un scandal legat de modul în care a gestionat criza provocată de o pană de curent masivă cauzată de un incendiu criminal în ianuarie
UE declanșează procedura de deficit excesiv împotriva Bulgariei
Consiliul Uniunii Europene a declanșat vineri procedura de deficit excesiv (PDE) împotriva Bulgariei, dând curs recomandării din iunie în acest sens a Comisiei Europene, informează dpa. Obiectivul EDP este de a constrânge statele membre ale UE să aplice politici fiscale solide și să asigure stabilitatea zonei euro.
SUA: Trump nu promulgă o lege care facilitează construcția de locuințe, dar nici nu o blochează prin veto
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri refuzul de a promulga o lege care facilitează construcția de noi locuințe, nemulțumirea sa fiind legată de neadoptarea unui proiect de lege separat care impune identificarea alegătorilor la vot, însă legea va intra în vigoare la miezul nopții chiar și fără semnătura lui Trump, care s-a abținut totuș
UE ordonă companiei Meta să modifice interfețele Instagram și Facebook pe motiv că provoacă dependență
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor Facebook și Instagram, pe motiv că creează prea ușor dependență, informează AFP. În caz că gigantul fondat și condus de Mark Zuckerberg nu se conformează, este pasibil de o amendă de până la 6% din cifra de afaceri la nivel mondial. Bruxellesul c
Rutte și Zelenski vor participa la reuniunea de luni a 'Coaliției de Voință' de la Paris, anunță Palatul Elysee
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și președintele ucrainean Volodimir Zelenski vor participa luni la o reuniune a 'Coaliției de Voință' de la Paris, a anunțat vineri președinția franceză, relatează AFP. Întâlnirea va avea ca scop menținerea impulsului de a ajuta Ucraina după summitul NATO din această săptămână d
Kremlinul: Putin, deschis discuțiilor cu #Ucraina, dar dorește să creeze o zonă tampon mai extinsă
Președintele rus Vladimir Putin a rămas deschis ideii de a atinge obiectivele Rusiei prin mijloace diplomatice, dar a subliniat că Moscova își va crea o zonă tampon mai extinsă în Ucraina, ca răspuns la acțiunile de escaladare ale Kievului, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.














