Finlanda/incident: Ministrul de interne spune că nu este momentul oportun pentru discutarea legislaţiei privind armele
Finlanda are deja o legislaţie destul de 'strictă' în privinţa armelor, iar acum nu este momentul potrivit pentru a discuta înăsprirea ei, a declarat pentru Reuters ministrul de interne Mari Rantanen, după incidentul în care un băiat în vârstă de 12 ani şi-a împuşcat trei colegi de clasă.
Marţi, un băiat de 12 ani a adus la şcoala din Viertola, în apropiere de Helsinki, pistolul unei rude şi a împuşcat mortal un coleg, rănind grav alţi doi.
Datele Ministerului de Interne arată că în Finlanda există peste 1,5 milioane de arme de foc înregistrate şi în jur de 430.000 de posesori de permis, într-o ţară cu 5,6 milioane de locuitori unde vânătoarea şi trasul la ţintă sunt activităţi populare de timp liber.
Finlanda are cel mai mare număr de arme de foc pe cap de locuitor în Uniunea Europeană, potrivit unui studiu din 2018, dar Rantanen a spus că numărul mare nu face din Finlanda 'o ţară de violenţe cu arme de foc'.
'Ancheta poliţiei se află în primele stadii şi, chiar dacă va face progrese rapide, acesta nu este în niciun caz timpul potrivit de a comenta dacă ar trebui să ne înăsprim legislaţia în domeniul armelor', a declarat Rantanen pentru Reuters, adăugând că momentul pentru concluzii politice va veni mai târziu.
Permisul pentru revolverul de calibru .22 folosit în atacul de marţi aparţinea unei rude a suspectului, a declarat poliţia, precizând că acest tip de arma este folosit în mod obişnuit pentru trageri la ţintă.
Deţinătorii de arme sunt obligaţi prin lege să îşi ţină armele încuiate.
Numărul practicanţilor de trageri cu arma în poligon a crescut în Finlanda de când Rusia vecină a lansat invazia în Ucraina în 2022.
Apărarea Finlandei se bazează pe serviciul militar obligatoriu pentru toţi bărbaţii, iar rezerviştii sunt încurajaţi să practice trageri cu arma pentru a-şi menţine abilităţile.
În coaliţia cvadripartită de dreapta, Rantanen reprezintă Partidul Finlandezii, naţionalist, care se opune unei legislaţii mai stricte în privinţa armelor, iar ministrul a spus că linia partidului său nu s-a schimbat.
Finlanda va continua să se asigure că rezerviştii pot practica tragerile, şi să protejeze tragerile şi vânătoarea ca activităţi de timp liber, întrucât au o istorie lungă în ţară, a mai spus Rantanen.
'Pot spune în general despre legislaţia noastră privind armele că este destul de bună şi strictă, în primul rând, dar apoi există întrebarea dacă este respectată', a adăugat ea.
Preşedintele comisiei parlamentare pentru apărare, Jukka Kopra din Partidul Coaliţiei Naţionale, a fost de aceeaşi părere cu
Rantanen, afirmând că o discuţie acum cu privire la regimul armelor ar fi 'artificială'.
'Trebuie să explorăm căi de a-i ajuta pe tineri şi de a-i împiedica să facă astfel de lucruri în viitor', a spus el pentru Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al
Un atac cu drone rusești asupra unei stații de cale ferată în #Ucraina a făcut cel puțin 13 morți
Cel puțin 13 persoane au fost ucise joi, iar alte zece rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra unei stații de trenuri din orașul ucrainean Dnipro, capitala regiunii Dnipropetrovsk (centru-est), a anunțat guvernatorul regional Oleksandr Hanja într-o postare pe Telegram, informează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Zelens
UE amână implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare
Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP. Această decizie a fost luată după
Comisia Europeană: Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră sunt o escaladare periculoasă și inacceptabilă
Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, parte a modelului de atacuri sporite pe care l-am văzut recent, reprezintă o escaladare periculoasă și inacceptabilă, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, referitor la atacul cu drone efectuat miercuri asupra unei nave portcontainer în largul coastei bulgare a Mării
Senatul Franței elimină prescrierea infracțiunilor sexuale împotriva minorilor
Senatul Franței a eliminat miercuri prin vot termenele de prescriere pentru infracțiunile sexuale împotriva minorilor; până acum, crimele împotriva umanității erau singurele infracțiuni care nu se prescriau, transmite AFP. Camera superioară a parlamentului de la Paris a examinat proiectul de lege pentru protecția copiilor; 25
Liderul opoziției conservatoare poloneze solicită reformarea UE, altfel sugerează ca Polonia să părăsească blocul comunitar
Guvernul pro-european al Poloniei a criticat joi declarații ale liderului partidului Lege și Justiție (PiS), principalul partid al opoziției naționalist-conservatoare, care a sugerat ca Polonia să ia în calcul posibilitatea de a ieși din Uniunea Europeană dacă aceasta din urmă nu se reformează în sensul scăderii puterii Bruxellesului, relatează AFP.
Lavrov va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei la reuniunea miniștrilor de externe din G20 din SUA
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei în timpul vizitei sale în Statele Unite, unde va participa vineri și sâmbătă la reuniunea miniștrilor de externe din G20, a anunțat joi Rusia, relatează AFP. În discursurile sale, Lavrov se va opune politicilor 'distruc
Alegeri în Israel: Netanyahu și Eisenkot cer investigarea unei posibile 'ingerințe externe'
Atât partidul Likud al premierului israelian Benjamin Netanyahu, cât și alianța Yashar!, condusă de liderul opoziției Gadi Eisenkot, au cerut joi investigarea suspiciunilor de 'ingerință străină' în alegerile legislative desfășurate marți, după ce președintele Comisiei Electorale Centrale a solicitat o astfel de anchetă serviciului de inform
Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit (presă)
Principalul strateg militar al Statelor Unite, Brett Sylvia, a fost destituit, într-o remaniere surpriză, informează miercuri revista The Atlantic, în contextul în care președintele american Donald Trump pare să se pregătească să reia atacurile împotriva Iranului, relatează joi AFP. Generalul-locotenent Brett Sylvia a f












