#Ucraina şi Finlanda au semnat un acord pe zece ani privind cooperarea în domeniul securităţii
Preşedintele finlandez Alexander Stubb şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind cooperarea pentru securitate şi sprijinul pe termen lung între Finlanda şi Ucraina, transmite Reuters.
Documentul acoperă o gamă largă de domenii, inclusiv susţinerea politică şi sprijinul pentru securitate, reforme şi reconstrucţia Ucrainei.
''Acordul pe zece ani este dovada angajamentului Finlandei pe termen lung faţă de sprijinirea Ucrainei'', a afirmat administraţia prezidenţială finlandeză.
De asemenea, Stubb i-a transmis lui Zelenski că Finlanda va trimite încă un lot de echipament militar estimat la 188 milioane de euro, ceea ce aduce la aproximativ 2 miliarde euro valoarea sprijinului finlandez pentru Kiev începând din 2022.
''Nu dăm acest sprijin militar numai pentru ca Ucraina să se apere, dăm acest sprijin militar pentru ca Ucraina să câştige acest război'', a accentuat Alaxander Stubb într-o conferinţă de presă la Kiev.
Ucraina se bazează masiv pe sistemele de apărare antiaeriană occidentale şi recent a fost ţinta unor atacuri ruse cu drone şi rachete care i-au avariat infrastructura energetică.
''Pot spune că Rusia se pregăteşte să mobilizeze 300.000 de soldaţi până la 1 iunie'', a spus Volodimir Zelenski în aceeaşi conferinţă de presă.
Miercuri, Ministerul Apărării rus a anunţat că peste 100.000 de oameni au semnat contracte cu armata de la începutul anului, printre care aproximativ 16.000 în ultimele zece zile, după atacul terorist de la o sală de concerte din suburbiile Moscovei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat marţi o lege pentru reducerea vârstei de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani, în condiţiile în care forţele armate rămân fără oameni în faţa invaziei ruse. Legea, care a fost adoptată în urmă cu un an de parlamentari şi aştepta promulgarea de către preşedinţie, a intrat în vigoare miercuri.
Înrolarea în armată este dezbătută de mai multe luni în Ucraina. Armata ucraineană a suferit pierderi a căror amploare este ţinută secretă, iar acum, spre deosebire de începutul conflictului, are dificultăţi în găsirea de voluntari pentru front.
Rămânând neutră în timpul Războiului Rece, Finlanda - mult timp o susţinătoare a dialogului între Occident şi Rusia - a renunţat după trei decenii la nealinierea militară, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Ea a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice anul trecut, spre nemulţumirea Rusiei, care a promis că va răspunde cu contramăsuri.
La sfârşitul lunii august a anului trecut, Finlanda s-a confruntat cu un aflux de migranţi la frontiera sa cu Rusia, acuzând Moscova că orchestrează o criză a migraţiei la uşa sa. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit
Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', a anunțat, într-un comunicat, comandamentul acestei forțe la Sarajevo, transmite AFP. 'EUFOR poate confirma că astăzi s-a produs un accident în timpul unei operațiuni de
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al
Un atac cu drone rusești asupra unei stații de cale ferată în #Ucraina a făcut cel puțin 13 morți
Cel puțin 13 persoane au fost ucise joi, iar alte zece rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra unei stații de trenuri din orașul ucrainean Dnipro, capitala regiunii Dnipropetrovsk (centru-est), a anunțat guvernatorul regional Oleksandr Hanja într-o postare pe Telegram, informează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Zelens
UE amână implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare
Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP. Această decizie a fost luată după
Comisia Europeană: Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră sunt o escaladare periculoasă și inacceptabilă
Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, parte a modelului de atacuri sporite pe care l-am văzut recent, reprezintă o escaladare periculoasă și inacceptabilă, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, referitor la atacul cu drone efectuat miercuri asupra unei nave portcontainer în largul coastei bulgare a Mării
Senatul Franței elimină prescrierea infracțiunilor sexuale împotriva minorilor
Senatul Franței a eliminat miercuri prin vot termenele de prescriere pentru infracțiunile sexuale împotriva minorilor; până acum, crimele împotriva umanității erau singurele infracțiuni care nu se prescriau, transmite AFP. Camera superioară a parlamentului de la Paris a examinat proiectul de lege pentru protecția copiilor; 25
Liderul opoziției conservatoare poloneze solicită reformarea UE, altfel sugerează ca Polonia să părăsească blocul comunitar
Guvernul pro-european al Poloniei a criticat joi declarații ale liderului partidului Lege și Justiție (PiS), principalul partid al opoziției naționalist-conservatoare, care a sugerat ca Polonia să ia în calcul posibilitatea de a ieși din Uniunea Europeană dacă aceasta din urmă nu se reformează în sensul scăderii puterii Bruxellesului, relatează AFP.
Lavrov va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei la reuniunea miniștrilor de externe din G20 din SUA
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va cere ridicarea sancțiunilor împotriva Moscovei în timpul vizitei sale în Statele Unite, unde va participa vineri și sâmbătă la reuniunea miniștrilor de externe din G20, a anunțat joi Rusia, relatează AFP. În discursurile sale, Lavrov se va opune politicilor 'distruc
Alegeri în Israel: Netanyahu și Eisenkot cer investigarea unei posibile 'ingerințe externe'
Atât partidul Likud al premierului israelian Benjamin Netanyahu, cât și alianța Yashar!, condusă de liderul opoziției Gadi Eisenkot, au cerut joi investigarea suspiciunilor de 'ingerință străină' în alegerile legislative desfășurate marți, după ce președintele Comisiei Electorale Centrale a solicitat o astfel de anchetă serviciului de inform












