Israel-Hamas/UNRWA acuză Israelul că a comis acte de tortură împotriva unor angajaţi ai săi din Fâşia Gaza
Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) a acuzat luni autorităţile israeliene că au comis acte de tortură împotriva unora din angajaţii săi din Fâşia Gaza, informează AFP.
"Angajaţii noştri ne-au raportat lucruri oribile din timpul detenţiei şi interogatoriilor la care au fost supuşi de către autorităţile israeliene", precum "tortură, maltratare, abuz şi exploatare sexuală", a spus agenţia ONU într-un comunicat transmis AFP.
"Unii din angajaţii noştri au raportat echipelor UNRWA că au fost forţaţi să facă mărturisiri sub tortură şi rele tratamente" în timp ce erau "interogaţi despre relaţiile dintre UNRWA şi Hamas şi despre o implicare în atacul din 7 octombrie împotriva Israelului", a indicat UNRWA, pe care Israelul o acuză, la rândul său, că a angajat "peste 450 de terorişti" în Gaza.
Confesiuni care, potrivit agenţiei ONU, servesc drept campaniei de "dezinformare" pe care o conduc "autorităţile israeliene".
După acuzaţiile Israelului din ianuarie la adresa a 12 angajaţi de-ai săi, care au dus la suspendarea finanţării din partea a aproximativ 15 ţări donatoare, ONU s-a separat imediat de angajaţii acuzaţi, a lansat o investigaţie internă şi a încredinţat unui grup independent misiunea de a evalua UNRWA şi "neutralitatea" acesteia. Dar notează agenţia ONU, până acum, Israelul nu a împărtăşit nicio dovadă a acuzaţiilor sale anchetatorilor sau UNRWA, care are aproximativ 30.000 de angajaţi în teritoriile palestiniene, Liban, Iordania şi Siria.
Tensiunile dintre ONU şi autorităţile israeliene au fost ilustrate luni şi de rechemarea de către Israel a ambasadorului său la ONU.
"Am ordonat ambasadorului nostru la ONU, Gilad Erdan, să se întoarcă în Israel pentru consultări imediate", a declarat ministrul de externe Israel Katz într-un mesaj publicat pe X.
Pentru a-şi explica decizia, ministrul l-a acuzat pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că a rămas "tăcut" cu privire la "atrocităţile comise de Hamas", în pofida publicării luni a unui raport de către reprezentantul special al ONU privind violenţa sexuală în timpul conflictelor, Pramila Patten, care "le detaliază cu duritate".
Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU a negat însă acuzaţiile."În niciun caz secretarul general nu a făcut ceva pentru a păstra tăcerea asupra acestui raport", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata americană anunță că Strâmtoarea Ormuz este 'deschisă' și navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunțat duminică că Strâmtoarea Ormuz este 'deschisă' și că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunțului făcut de Iran privind închiderea acestei căi navigabile strategice după o nouă reluar
România și alte 13 țări au semnat o declarație comună privind revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud
Revendicările maritime extinse ale Beijingului în Marea Chinei de Sud nu au nici un temei juridic, au declarat 14 țări, între care Statele Unite, Japonia, Filipine și România, într-o declarație comună publicată duminică, cu ocazia marcării împlinirii a zece ani de la o hotărâre istorică a unui tribunal internațional pe această temă, inform
Qatarul 'își rezervă dreptul deplin de a răspunde' la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - țară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington și Teheran - a condamnat duminică cu fermitate 'noile atacuri' lansate de Iran împotriva teritoriului său și a altor țări din regiune și a avertizat că își rezervă 'dreptul de a riposta', relatează EFE. 'Qatar își rezervă drep
UPDATE #Ucraina: Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că a propus înlocuirea premierului Iulia Sviridenko, relatează Reuters. 'Îi sunt recunoscător Iuliei pentru activitatea sa clară, constantă și eficientă în calitate de prim-ministru, pentru anii de activitate productivă în cadrul echipei Ucrainei, și i-am oferit
#Ucraina: Patru morți în urma noilor lovituri rusești, potrivit autorităților
Atacurile rusești au făcut patru morți în Ucraina în noaptea de sâmbătă spre duminică, au indicat autoritățile ucrainene, în timp ce Kievul solicită mai mult sprijin din partea aliaților săi pentru a-și asigura apărarea antiaeriană, relatează AFP. Lovituri rusești cu drone și artilerie s-au soldat cu trei morți în regiunea Dniprop
Republica Moldova: Vasile Tofan, de la investiții și antreprenoriat la candidat pentru funcția de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experiență în investiții, finanțe, consultanță strategică și antreprenoriat. În ultimii 15 ani a activat în cadrul fondului de investiții Horizon Capital, iar anterior a lucrat pentru companii internaționale și a fondat un startup în domeniul te
Strâmtoarea Ormuz, 'mai importantă' decât 'bombele atomice' (consilier al ghidului suprem iranian)
Consilierul militar al ghidului suprem iranian, Mohsen Rezai, fost șef al Gardienilor Revoluției, a declarat duminică că Strâmtoarea Ormuz, care cristalizează în prezent tensiunile cu SUA, capătă pentru Iran o importanță mai mare decât programul său nuclear, relatează France Presse. 'Această rută strategică este mai importantă decât
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
Senatorul american Lindsey Graham a lăsat 'un mare gol' după decesul său subit, a afirmat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, salutând susținerea acordată de aceasta Ucrainei în fața Rusiei, relatează AFP. 'Senatorul Graham s-a bătut până la capăt pentru a susține lupta Ucrainei pentru libertate și pentru
Zelenski și Netanyahu îi aduc un omagiu regretatului senator american Lindsey Graham
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-au adus duminică un omagiu veteranului senator american Lindsey Graham, în urma decesului său subit, la vârst
#Ucraina lovește alte 10 petroliere din 'flota fantomă' rusă în Marea Azov
Forțele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' pe care Rusia o folosește pentru a eluda sancțiunile internaționale, precum și patru feriboturi, a anunțat duminică Statul Major ucrainean, citat de EFE. Rusia utilizează petrolierele pentru a transporta petrol și produse petrolie
Iranul avertizează SUA că 'epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit'
Președintele parlamentului și negociatorul-șef al Iranului, Mohamad Bagher Ghalibaf, a avertizat duminică SUA- după intensificarea atacurilor reciproce dintre cele două țări în cursul nopții trecute - că 'epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit', relatează EFE. 'Epoca acordurilor unilaterale a luat sfârșit. V-am spus:
Rusia atacă pentru a doua zi consecutiv porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk
Forțele armate ruse au atacat duminică, pentru a doua zi consecutiv, cu rachete și drone, porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe coasta Mării Negre, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de EFE. 'În cursul nopții, Forțele armate ruse au lansat atacuri combinate cu arme și drone de înaltă precizie și rază lungă de acțiune', a
Iran: Un cotidian îi plasează pe Trump și pe unii lideri europeni pe o listă cu ținte pentru a-l răzbuna pe Khamenei
Publicația iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare și provocatoare a municipalității Teheranului, a publicat o listă cu personalități care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei pe care figurează în special Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Emmanuel Macron, relatează France Presse. Actualul g
Trump aduce un omagiu senatorului Lindsey Graham, 'unul dintre cei mai mari'
Președintele american Donald Trump a adus un omagiu duminică senatorului Lindsey Graham, salutându-l ca pe 'unul dintre cei mai mari' într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, informează AFP.
UPDATE Decesul senatorului american Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump
Influentul senator republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, un aliat major al președintelui american Donald Trump, a decedat sâmbătă la vârsta de 71 de ani, a anunțat biroul său pe contul oficial de pe platforma X, potrivit AFP. 'În seara de sâmbătă, 11 iulie, senatorul american Lindsey Graham a decedat în urma unei mal













