Israel-Hamas: Regele Abdallah al II-lea la Iordaniei a participat la paraşutarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza
Regele Abdallah al II-lea la Iordaniei a participat recent la paraşutarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat iordaniană, care l-au arătat îmbrăcat în uniformă militară, la bordul unui avion C-130 al forţelor aeriene, relatează marţi AFP.
Într-un video de 56 de secunde regele poate fi văzut în avion alături de un grup de militari în timp ce lansează un container conţinând, potrivit canalului de televiziune Al Mamlaka, ajutoare umanitare şi medicale destinate spitalului de campanie iordanian din nordul Fâşiei Gaza, într-o operaţiune comună cu Olanda desfăşurată la 5 februarie.
La jumătatea lui decembrie, prinţesa Salma, fiica regelui şi pilot în forţele regale iordaniene, a luat parte la o livrare de echipamente medicale esenţiale pentru spitalul de campanie iordanian.
Pe 20 noiembrie, şi prinţul moştenitor iordanian Hussein a supervizat pe aeroportul egiptean Al Arish transportul celui de-al doilea spital de campanie iordanian destinat sudului Fâşiei Gaza.
Preşedintele american Joe Biden, care luni l-a primit la Casa Albă pe regele Abdallah al II-lea, a mulţumit Iordaniei pentru furnizarea de ajutor umanitar, menţionând că regele "s-a urcat personal la bordul unui avion şi a ajutat la distribuirea pe calea aerului de provizii medicale urgente în Gaza".
"Mai ştiu că doi dintre copiii săi au participat şi ei la astfel de livrări. Au ajutat la livrarea de ajutoare umanitare din avion", a mai spus Biden.
La întâlnirea de luni, regele Iordaniei a făcut apel din nou la o încetare a focului imediată în Fâşia Gaza.
Potrivit Organizaţiei Haşemite de Caritate a Iordaniei, Ammanul a transferat până acum pe cale aeriană un total de 720 de tone de echipamente de salvare, umanitare şi medicale în Fâşia Gaza cu 49 de avioane, dintre care 11 au fost utilizate pentru paraşutarea de ajutoare. Iordania a mai trimis pe cale terestră 325 de camioane cu o încărcătură totală de peste 4.376 de tone.
În Iordania, vecină cu Israelul şi aliat important al SUA în regiune, se află, potrivit datelor ONU, peste două milioane de refugiaţi palestinieni. În 1994, regatul haşemit a încheiat un tratat de pace cu statul evreu.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website
SACEUR: Obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, le-a transmis luni eurodeputaților că obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară în războiul său de apărare contra Rusiei, transmite Reuters. ''Dacă există un atac hibrid asu
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.
Japonia: Guvernul japonez a reunit în premieră un grup de experți în contraspionaj
Guvernul japonez a reunit luni, pentru prima dată, un grup de experți în informații sensibile și contraspionaj cu scopul de a consolida capacitățile de apărare ale țării, care este calificată de unele publicații internaționale drept un ''cuib de spioni'', informează EFE. ''Astăzi va avea loc prima reuniune a grupu
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste operațiuni Rusiei, relatează luni AFP. Doar în Franța, 85 de reportaje false legate de a














