Israel-Hamas: EAU îşi apără legăturile cu Israelul, pe fondul îngrijorărilor în creştere privind situaţia din Gaza
Ambasadoarea Emiratelor Arabe Unite (EAU) la ONU, Lana Zaki Nusseibeh, a apărat luni decizia ţării sale de a-şi menţine legăturile cu Israelul, în pofida îngrijorărilor tot mai mari cu privire la războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Emiratele Arabe Unite, care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020 în cadrul Acordurilor Abraham mediate de SUA, şi-au exprimat solidaritatea cu locuitorii din Gaza de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie. Cu toate acestea, EAU au fost criticate pentru menţinerea legăturilor cu statul israelian.
"Datorită acestei cooperări, dispunem de un spital de campanie în Gaza şi de o navă-spital care acostează în portul Al-Arich, în Egipt", a declarat Nusseibeh la summitul mondial al guvernelor din Dubai, un eveniment anual care reuneşte personalităţi din lumea afacerilor şi a politicii.
Pentru "locuitorii din Gaza, acest lucru nu este suficient. Ceea ce avem nevoie este o încetare umanitară a focului şi o soluţie cu două state", a adăugat ea.
"O vom obţine discutând cu persoanele care sunt de acord cu noi? Nu. O vom obţine vorbind cu cei care nu sunt de acord cu noi, iar Emiratele Arabe Unite vor fi întotdeauna mândre să facă asta", a mai spus ambasadoarea.
Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate din Fâşia Gaza au lansat un atac pe teritoriul israelian care a dus la moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili. Ca ripostă, Israelul a lansat o ofensivă pe teritoriul palestinian soldată cu peste 28.300 de morţi, marea majoritate femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas.
În ultimele zile, Emiratele Arabe Unite s-au alăturat altor state arabe din Golf în a avertiza Israelul împotriva lansării unei ofensive la Rafah, în Fâşia Gaza, unde s-au refugiat circa 1,4 milioane de persoane.
Emiratele "sunt extrem de îngrijorate în această etapă", a declarat Lana Zaki Nusseibeh, după o operaţiune israeliană luni dimineaţă la Rafah, în care doi ostatici au fost eliberaţi şi circa o sută de palestinieni au fost ucişi, potrivit Hamas.
"Orice operaţiune militară la Rafah ar avea consecinţe inacceptabile", a adăugat ea.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.
Japonia: Guvernul japonez a reunit în premieră un grup de experți în contraspionaj
Guvernul japonez a reunit luni, pentru prima dată, un grup de experți în informații sensibile și contraspionaj cu scopul de a consolida capacitățile de apărare ale țării, care este calificată de unele publicații internaționale drept un ''cuib de spioni'', informează EFE. ''Astăzi va avea loc prima reuniune a grupu
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste operațiuni Rusiei, relatează luni AFP. Doar în Franța, 85 de reportaje false legate de a
#Ucraina: Academia de Științe din Kiev a fost lovită de o dronă rusească
Un atac cu drone rusești a provocat luni un incendiu la Academia de Științe din inima orașului Kiev, au constatat jurnaliștii AFP, pe fondul intensificării atacurilor asupra capitalei ucrainene. În videouri care circulă pe rețelele de socializare se văd oameni aplecați pe ferestre pentru a respira, în timp ce un fum negru gros și f
Seulul l-a convocat pe ambasadorul ucrainean în cazul celor doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de #Ucraina
Ministerul de Externe sud-coreean l-a convocat luni pe ambasadorul ucrainean în disputa legată de transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de Ucraina în timpul conflictului său împotriva Rusiei, relatează dpa. MAE de la Seul a acuzat Kievul de încălcarea unui acord ce prevedea menținerea c
FSB acuză serviciile de informații britanice că organizează opoziția din exil pentru a dăuna Rusiei
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat luni serviciile de informații britanice că încearcă să consolideze opoziția rusă din exil ca ''alternativă'' la Kremlin și ca parte a războiului său hibrid împotriva Rusiei, informează EFE. ''După începerea operațiunii militare speciale, am obser
Autoritățile ucrainene afirmă că au recuperat 176 de kilometri pătrați de teritoriu în nordul regiunii Donețk
Șeful Corpului al Treilea al armatei ucrainene, generalul Andrii Bilețki, a anunțat luni recuperarea a 176 de kilometri pătrați de teritoriu în nordul regiunii Donețk, în cadrul Operațiunii Vivaldi, în care Ucraina ar fi provocat aproximativ 2.000 de victime rușilor și ar fi capturat 250 de prizonieri de război, informează EFE.
Europa trebuie să regăsească ''curajul fondatorilor săi'' și să nu cedeze în fața ''revenirii naționalismelor'' (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel luni la Europa să regăsească ''curajul părinților săi fondatori'' și să nu cedeze în fața ''replierii'' și ''revenirii naționalismelor'', în timpul unei întâlnirii în prezența papei Leon al XIV-lea pe tema construcției europene și păcii la M
Germania consideră că Rusia rămâne reticentă în a negocia încheierea războiului din #Ucraina
Berlinul a afirmat luni că primele sale discuții directe cu Moscova de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina au arătat că pozițiile celor două părți rămân extrem de divergente și că Rusia nu este încă dispusă să se angajeze în negocieri serioase pentru a pune capăt războiului, a consemnat Reuters. &
Apărare: Țările UE au aprobat cinci proiecte paneuropene majore, cu un buget inițial de 325 de milioane de euro
Țările membre ale Uniunii Europene au aprobat luni cinci proiecte de apărare paneuropene ce sunt acum eligibile pentru finanțare de la bugetul UE și vizează măsuri defensive în spațiu, în aer și pe mare, inclusiv contra dronelor, transmite Reuters. Proiectele defensive europene de interes comun (EDPCI) le permit țărilor europene să
Iraniana Nasrin Sotoudeh a câștigat Premiul Vaclav Havel pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei
Avocata iraniană Nasrin Sotoudeh a câștigat luni Premiul Vaclav Havel al Consiliului Europei, acordat de principala instituție pentru drepturile omului de pe continent, relatează AFP. Activistă împotriva pedepsei cu moartea și a purtării obligatorii a hijabului pentru femei, Nasrin Sotoudeh ''a reprezentat activiști, jurnal
Grecia speră ca un centru de returnare a migranților să fie ''operațional în a doua jumătate a anului 2027''
Grecia speră că un centru de detenție care să permită returnarea migranților ''într-o țară africană'' va fi ''operațional în a doua jumătate a anului 2027'', a declarat luni ministrul grec al migrației, Thanos Plevris, conform AFP. Ministrul a participat sâmbătă la o întâlnire pe ac
Ucraina ''trebuie să plătească'' pentru atacurile în profunzimea Rusiei, afirmă Kremlinul
Ucraina ''trebuie să plătească'' pentru atacurile desfășurate în ultimele luni în profunzimea Rusiei, inclusiv cele efectuate în timpul recentelor alegeri legislative, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor Reuters și EFE. Președintele ucrainean Volodimir Z
Serbia: Vucic, care a demisionat pentru a candida la alegerile parlamentare, i-a predat atribuțiile prezidențiale lui Brnabic
Aleksandar Vucic, care a demisionat duminică din funcția de președinte ale Serbiei, i-a predat luni atribuțiile prezidențiale șefei parlamentului de la Belgrad, Ana Brnabic, care va asigura interimatul funcției până la alegerea unui nou președinte, transmite Tanjug. Într-o














