logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Israel-Hamas/O ofensivă asupra Rafah ar face 'zeci de mii' de victime, potrivit Hamas

Imagine din galeria Agerpres

Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă israeliană asupra Rafah ar putea face "zeci de mii de morţi şi răniţi" în acest oraş din sudul Fâşiei Gaza, ultimul refugiu pentru sute de mii de civili palestinieni pe care prim-ministrul israelian a anunţat că vrea să-i evacueze, relatează agenţia France Presse.

Mai mulţi martori au semnalat sâmbătă noi lovituri israeliene asupra sectorului Rafah, unde trăiesc în prezent peste 1,3 milioane de palestinieni, potrivit ONU, în mare majoritate civili fugiţi de războiul ce face ravagii de patru luni între Israel şi mişcarea palestiniană Hamas.

După ce a ordonat miercuri armatei să pregătească o ofensivă asupra Rafah, prim-ministrul Benjamin Netanyahu i-a cerut vineri să prezinte un "plan combinat" pentru "evacuarea" civililor şi "distrugerea" Hamas în acest oraş.

"Avertizăm despre o catastrofă şi un masacru ce ar putea avea ca rezultat zeci de mii de martiri şi răniţi", a declarat sâmbătă Hamas, adăugând că face responsabile pentru posibile repercusiuni "administraţia americană, comunitatea internaţională şi ocupaţia israeliană".

Ministerul Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene a anunţat sâmbătă 110 morţi înregistraţi de vineri, dintre care 25 în lovituri la Rafah, raportând de asemenea lupte în Spitalul Nasser din Khan Younis, cel mai mare din sudul Gazei.

Potrivit ministerului, o persoană a fost ucisă în acest spital unde încă mai sunt 300 de angajaţi, 450 de răniţi şi 10.000 de strămutaţi.

Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent efectuat pe 7 octombrie de către comandouri ale Hamas infiltrate din Fâşia Gaza în sudul Israelului, făcând peste 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ca represalii, Israelul a promis că va "distruge" Hamas, aflată la putere în teritoriul palestinian din 2007 şi pe care o consideră organizaţie teroristă alături de Statele Unite şi Uniunea Europeană. Armata israeliană a lansat o ofensivă militară ce a făcut cel puţin 27.940 de morţi în Gaza, în marea majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste.

Aproximativ 1,7 milioane de oameni, conform ONU, dintr-un total de 2,4 milioane de locuitori, şi-au părăsit casele, mulţi dintre ei strămutaţi de mai multe ori pe teritoriul devastat, asediat de Israel şi scufundat într-o criză umanitară majoră.

În oraşul Gaza din nord, o fetiţă de şase ani, Hind Rajab, dispărută de aproape două săptămâni în mijlocul luptelor, a fost găsită moartă sâmbătă împreună cu mai multe rude într-o maşină, în cartierul Tel al-Hawa, după ce tancurile israeliene s-au retras din zonă în zori, a declarat familia sa pentru AFP.

Familia a povestit pentru AFP că fetiţa şi alte rude se aflau în maşină când s-au întâlnit faţă în faţă cu tancurile care se pare că au deschis focul. Hind iniţial a supravieţuit, aşa cum demonstrează un apel telefonic adresat familiei sale, în timp ce toţi ceilalţi pasageri erau morţi.

După oraşul Gaza şi apoi Khan Younis, Israelul vizează acum o operaţiune la sol în Rafah.

Acest oraş situat la graniţa închisă cu Egiptul adăposteşte mii de palestinieni care au fugit de bombardamentele şi luptele din nordul micului teritoriu în timp ce acestea se deplasau spre sud. Ei sunt în prezenţi masaţi, în condiţii umanitare disperate, în acest oraş transformat într-o tabără gigantică.

"Este imposibil de a atinge obiectivul războiului fără eliminarea Hamas lăsând patru batalioane Hamas în Rafah", iar acest lucru necesită ca "civilii să evacueze zonele de luptă", a spus Benjamin Netanyahu.

Dacă armata "invadează Rafah, aşa cum a declarat Netanyahu, vor avea loc masacre şi noi vom putea să ne luăm rămas bun de la întreaga umanitate", a declarat Adel al-Hajj, un bărbat care s-a refugiat în oraş.

"Forţarea a peste un milion de palestinieni strămutaţi în Rafah să fie evacuaţi din nou fără a găsi un loc sigur unde să meargă ar fi ilegal şi ar avea consecinţe catastrofale", a declarat Nadia Hardman, specialist în drepturile migranţilor şi refugiaţilor pentru Human Rights Watch.

ONU şi chiar Statele Unite, principalul aliat al Israelului, sunt preocupate de soarta civililor. "Desfăşurarea unei astfel de operaţiuni acum (în Rafah) fără planificare şi gândire într-o zonă ce adăposteşte un milion de oameni ar fi un dezastru", a avertizat Departamentul de Stat al SUA în această săptămână.

Preşedintele Joe Biden şi-a ridicat serios tonul joi faţă de Israel, considerând că "răspunsul în Fâşia Gaza" la atacul din 7 octombrie este "excesiv".

Noi discuţii între reprezentanţii Qatarului şi Egiptului, două dintre ţările mediatoare alături de Statele Unite, şi Hamas pentru a încerca să se ajungă la un acord de armistiţiu ce ar include un schimb de prizonieri palestinieni şi ostatici, s-au încheiat vineri la Cairo.

Un oficial al Hamas a declarat pentru AFP ca mişcarea "aşteaptă un răspuns din partea Israelului'.

În atacul din 7 octombrie, aproximativ 250 de persoane au fost răpite din Israel şi duse în Gaza. Un armistiţiu de o săptămână în noiembrie a permis eliberarea a 105 ostatici şi 240 de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.

Potrivit Israelului, 132 de ostatici sunt încă deţinuţi în Gaza, dintre care 29 se crede ca au murit.

Potrivit site-ului Axios, directorul CIA William Burns urmează să se ducă săptămâna viitoare în Egipt pentru a continua eforturile în vederea unui armistiţiu.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 89

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 01-11-2026 16:57

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire

Politic Ex 01-11-2026 16:25

UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)

Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri

Politic Ex 01-11-2026 13:35

Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina

China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic

Politic Ex 01-11-2026 13:06

Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'

Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome

Politic Ex 01-11-2026 12:05

Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber

Politic Ex 01-11-2026 11:07

Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție

Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție

Politic Ex 01-11-2026 09:36

Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră

Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A

Politic Ex 01-11-2026 08:40

Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă

O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at

Politic Ex 01-11-2026 08:21

Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu

Politic Ex 31-10-2026 21:45

Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere

Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care

Politic Ex 31-10-2026 21:35

Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori

Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î

Politic Ex 31-10-2026 20:55

Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP. &#

Politic Ex 31-10-2026 20:05

VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio

Politic Ex 31-10-2026 17:45

Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara

Politic Ex 31-10-2026 15:55

Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție

Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o