logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentul European condamnă eforturile continue ale Rusiei de a submina democraţia europeană

Imagine din galeria Agerpres

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuţ Mareş, transmite: Parlamentul European avertizează, printr-o rezoluţie adoptată joi la Strasbourg, că politicieni aleşi şi partide din Europa servesc cu bună ştiinţă interesele Rusiei şi subminează astfel unitatea şi democraţia Uniunii Europene, informează un comunicat de presă.

În document, adoptat cu 433 de voturi pentru, 56 împotriva şi 18 abţineri, eurodeputaţii "îşi exprimă indignarea şi îngrijorarea profundă cu privire la eforturile continue ale Rusiei de a submina democraţia europeană prin diferite forme de ingerinţă şi dezinformare".

În contextul în care Kremlinul încearcă să creeze diviziuni între cetăţenii europeni, rezoluţia evidenţiază modul în care Moscova recrutează unii eurodeputaţi ca "agenţi de influenţă" şi a creat un sistem de dependenţe prin intermediul anumitor partide politice europene, inclusiv prin finanţare, care apoi acţionează ca amplificatori ale propagandei ruse şi servesc intereselor Rusiei.

Exprimându-şi profunda îngrijorare cu privire la relatările recente din mass-media potrivit cărora eurodeputata letonă Tatjana Zdanoka ar fi acţionat ca informator pentru serviciul de securitate rus FSB, documentul subliniază că este imperativ ca atât Parlamentul European, cât şi autorităţile letone să investigheze temeinic această chestiune, pentru a stabili sancţiunile şi procedurile penale adecvate.

În acelaşi timp, rezoluţia indică şi alte cazuri de eurodeputaţi care servesc cu bună ştiinţă interesele Rusiei, inclusiv prin misiuni false de observare a alegerilor în teritoriile ocupate de Rusia.

Referindu-se la dezvăluirile periodice din întreaga Europă de-a lungul anilor, eurodeputaţii sunt indignaţi de faptul că Rusia, adesea încălcând legislaţia statelor membre ale UE, a găsit modalităţi de a oferi finanţare semnificativă partidelor politice, politicienilor, oficialilor şi mişcărilor din mai multe ţări democratice pentru a interveni şi a câştiga influenţă în procesele lor democratice.

Acestea includ acordarea de împrumuturi bancare, acorduri de cumpărare şi comerciale şi facilitarea activităţilor financiare.

Textul enumeră, de asemenea, exemple de încercări recente de ingerinţă ruseşti în diferite ţări, inclusiv furnizarea de discursuri partidelor politice de extremă dreapta şi actorilor din Germania şi Franţa cu scopul de a submina sprijinul public pentru Ucraina, dar şi din Slovacia. Eurodeputaţii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de dezinformarea pe scară largă şi de conţinutul ilegal răspândit pe platforma de socializare X (fostă Twitter).

În ceea ce priveşte sprijinul Moscovei pentru mişcările separatiste din Europa, eurodeputaţii sunt extrem de îngrijoraţi de presupusele relaţii dintre secesioniştii catalani, inclusiv reprezentanţii guvernului regional catalan, precum şi fostul preşedinte regional şi actualul eurodeputat Carles Puidgemont, pe de o parte, şi administraţia rusă, pe de altă parte.

Parlamentul European vrea ca astfel de cazuri referitoare la contactele dintre deputaţii catalani în cauză şi reprezentanţii Rusiei să fie înaintate Comitetului consultativ al Parlamentului European pentru conduita deputaţilor în vederea unui evaluări suplimentare.

Rezoluţia menţionează, de asemenea, că ingerinţa Rusiei în Catalonia ar face parte dintr-o strategie mai amplă a Rusiei de promovare a destabilizării interne şi a dezbinării UE. Parlamentul solicită, de asemenea, autorităţilor judiciare competente să efectueze anchete eficace cu privire la legăturile deputaţilor care ar fi asociaţi cu Kremlinul.

Europarlamentara letonă Tatjana Zdanoka, acuzată că a lucrat cel puţin 13 ani pentru Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, a dat asigurări marţi în plenul Parlamentului European la Strasbourg că este un agent al păcii şi pentru o Europă fără fascism, însă fără a menţiona explicit informaţiile referitoare la contactele sale cu agenţi FSB.

"Da, sunt un agent: un agent al păcii, pentru o Europă fără fascism, pentru drepturile minorităţilor şi pentru o Europă unită", a spus Zdanoka în prima sa intervenţie publică de la dezvăluirile privind presupusa ei colaborare cu FSB.

Într-o dezbatere privind ingerinţele ruse în UE, programată tocmai ca urmare a cazului său, printre altele, europarlamentara letonă şi-a cerut "scuze pentru că nu am fost un agent de succes" şi a susţinut că responsabilii de politică europeană faţă de această regiune "veneau în mod voluntar" la forumurile UE-Rusia pe care ea le organiza şi îi mulţumeau pentru această iniţiativă.

"În 2004, UE vedea în Rusia un partener strategic. Zece ani mai târziu, a avut loc o schimbare oficială a nomenclatorului în legătură cu Rusia: de la parteneriat şi cooperare la contacte critice", a spus Zdanoka.

"Chiar şi aşa, insistăm că va fi imposibilă soluţionarea conflictului privind Ucraina dacă UE lucrează împotriva Rusiei. Acum, două decenii mai târziu, lumea pierde şansa la pace", a adăugat ea.

Parlamentul European investighează contactele dintre Zdanoka şi FSB de când au devenit publice şi ar putea anunţa în săptămânile următoare sancţiuni împotriva letonei pentru încălcarea codului de conduită al europarlamentarilor, potrivit unor surse parlamentare, citate de agenţia spaniolă de presă EFE.

Politiciana letonă a recunoscut că a corespondat între 2004 şi 2013 cu o persoană identificată de anchetatori drept agent FSB, dar a negat că ar fi avut cunoştinţă despre legăturile acestei persoane cu serviciile secrete ruseşti.

Dezvăluirile despre colaborarea ei cu FSB nu sunt o surpriză pentru cei familiarizaţi cu Letonia, unde a fost văzută ca un agent al influenţei ruse de când a intrat în politică, la sfârşitul anilor 1980.

De profesie matematician, Zdanoka, care s-a născut la Riga în 1950, a fost membră a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1971 şi 1991 - aspect pe care îl menţionează de altfel pe pagina sa de pe site-ul Parlamentului European - şi a devenit activă în sprijinirea intereselor Rusiei la începutul anilor 1990, după ce Letonia a devenit independentă. Zdanoka vorbeşte rusă, letonă, engleză şi franceză.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 01-11-2026 21:55

Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale

Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt

Politic Ex 01-11-2026 21:01

Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus

Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu

Politic Ex 01-11-2026 20:22

UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )

Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic

Politic Ex 01-11-2026 20:05

SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral

Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison

Politic Ex 01-11-2026 19:31

Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție

Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,

Politic Ex 01-11-2026 18:26

Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)

Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '

Politic Ex 01-11-2026 16:57

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire

Politic Ex 01-11-2026 16:25

UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)

Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri

Politic Ex 01-11-2026 13:35

Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina

China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic

Politic Ex 01-11-2026 13:06

Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'

Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome

Politic Ex 01-11-2026 12:05

Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber

Politic Ex 01-11-2026 11:07

Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție

Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție

Politic Ex 01-11-2026 09:36

Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră

Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A

Politic Ex 01-11-2026 08:40

Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă

O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at

Politic Ex 01-11-2026 08:21

Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu