Biroul Interpol din R. Moldova solicită Rusiei reţinerea lui Ilan Şor, care s-ar afla la Moscova
Biroul Interpol din Republica Moldova a sesizat miercuri seara oficiului central Interpol din Lyon că oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare de justiţia moldoveană în dosarul fraudei masive bancare, s-ar afla în Federaţia Rusă, transmiţând în acelaşi timp şi o cerere către Interpol Rusia de a-l reţine pe oligarh, în conformitate cu statutul Federaţiei Ruse de membră a organizaţiei, informează Jurnal.md şi NewsMaker.
Şeful Interpol Moldova, Viorel Ţenţiu, a declarat miercuri seara în cadrul emisiunii "Secretele Puterii" de la JurnalTV că Ilan Şor a părăsit teritoriul Israelului în data de 1 februarie, dar a precizat că Chişinăul nu cunoaşte, deocamdată, direcţia în care Şor a zburat şi nici cu ce avion.
Între timp, Şor a anunţat personal miercuri seara că a avut o întrevedere cu preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afacerile CSI, Leonid Kalaşnikov, cu care ar fi vorbit despre Republica Moldova şi relaţiile cu Federaţia Rusă. El a calificat discuţia "productivă" şi "utilă", fără să menţioneze, însă, unde a avut loc aceasta, precizează NewsMaker.
"Vreau să vă comunic că, de fapt, Şor a ieşit de mai multe ori din Israel. În premieră, vă aduc la cunoştinţă că pe 1 februarie dimineaţă, la 06:02, Şor a părăsit Israelul, folosindu-se de paşaportul statului Israel. Nu se cunoaşte, însă, ruta de deplasare şi numărul zborului. Autorităţile din Israel nu ne-au comunicat aceste informaţii. De fiecare dată când a plecat, a făcut-o utilizând paşaportul statului Israel. Până în acest moment nu avem informaţii despre revenirea acestuia în Israel", a declarat şeful Centrului de cooperare poliţienească internaţională (Interpol) al Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Ţenţiu.
Ţenţiu a precizat că toate documentele de călătorie deţinute de Ilan Şor, inclusiv cele israeliene, sunt introduse în baza de date a Interpol, respectiv, toate cele 196 de state membre ale Interpol au obligaţia de a-l aresta şi extrăda în Republica Moldova, în cazul în care le va trece graniţa.
În acelaşi context, el a anunţat că Interpol Moldova a trimis deja Rusiei solicitarea de a-l reţine pe oligarhul fugar.
În condiţiile în care Şor nu este cetăţean rus, Moscova este obligată de regulamentele Interpol să-l aresteze pe fugar, notează Jurnal.md.
"Cei din Federaţia Rusă ne-au comunicat că ultima ieşire a lui Şor din Federaţia Rusă a fost la 27 decembrie 2014 şi că el nu este cetăţean rus", a spus Ţenţiu.
Pe pagina sa de Facebook, Ilan Şor a postat o înregistrare video de la întâlnirea cu liderul parlamentar rus. "Ne-am exprimat reciproc opiniile referitor la problema principală pentru Moldova - cine sunt prietenii şi cine sunt duşmanii. Am rezumat planul nostru principal, potrivit căruia singura cale de salvare a Moldovei - apropierea de partenerii reali: Rusia, UEEA (Uniunea Economică Eurasiatică) şi CSI, iar parcursul european este o cale spre sărăcie, război şi pierderea statalităţii. Ca răspuns, am auzit de la Leonid Ivanovici cuvinte importante pentru toţi moldovenii. Rusia este alături de noi, Rusia apreciază lupta noastră, Rusia este gata să ne asculte şi să ne ajute, aşa cum a fost în decursul secolelor! Mulţumesc, Leonid Ivanovici", a transmis Şor pe reţelele de socializare.
Potrivit NewsMaker, Şor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, şi, potrivit unor rapoarte neconfirmate, locuieşte de atunci în Israel. Potrivit unor investigaţii jurnalistice, în Israel, oligarhul ar trăi în lux. De acolo, potrivit oamenilor legii, el ar continua să se implice în politica de la Chişinău, iniţial prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituţional între timp, iar ulterior, prin intermediul formaţiunilor politice afiliate lui.
În aprilie 2023, Curtea de Apel de la Chişinău l-a condamnat pe Ilan Şor la 15 ani de închisoare în dosarul "Frauda bancară" şi a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei moldoveneşti. Atunci Şor a acuzat magistraţii că s-ar fi subordonat ordinelor politice şi a susţinut că decizia Curţii de Apel "îl lasă rece şi că nu are de gând să se conformeze acesteia".
Ilan Şor se află pe lista neagră a guvernelor american şi britanic. La fel, el figurează pe listele de sancţiuni impuse inclusiv de Canada şi UE, pentru legături cu Kremlinul şi tentative de destabilizare a Republicii Moldova, mai notează NewsMaker. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care














