AlegeriSUA2024/ O nouă gafă a lui Biden: După Mitterrand în loc de Macron, Kohl în loc de Merkel
Preşedintele american Joe Biden a evocat din greşeală, la un eveniment de campanie, o conversaţie pe care a avut-o în 2021 cu Angela Merkel ca fiind una purtată cu fostul cancelar german Helmut Kohl, care a murit în 2017, relatează joi Reuters şi AFP. Încurcătura, produsă miercuri, a fost a doua de acest gen de săptămâna aceasta.
La o recepţie desfăşurată la New York de strângere de fonduri pentru candidatura sa la scrutinul prezidenţial din noiembrie, când speră să obţină un al doilea mandat, Biden, în vârstă de 81 de ani, a modificat discursul standard pregătit pentru ocazie incluzând referirea la Kohl în loc de Angela Merkel, care era la putere atunci când a avut loc conversaţia menţionată de preşedinte, şi anume summitul G7 din 2021.
Biden a amintit de asaltul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, când susţinători ai preşedintelui în exerciţiu de atunci, Donald Trump - cu care s-ar putea confrunta din nou în noiembrie - au încercat să împiedice certificarea victoriei sale în alegeri.
"Când am fost ales preşedinte prima dată, m-am dus la o reuniune a G7 cu şapte şefi de stat din Europa şi Marea Britanie. M-am aşezat şi am spus: 'Ei bine, America s-a întors', iar preşedintele Franţei s-a uitat la mine şi a zis: 'Pentru cât timp?' Eu nu am gândit niciodată aşa", a relatat liderul de la Casa Albă.
"Pe urmă Helmut Kohl din Germania s-a uitat la mine şi a spus: 'Ce aţi spune, domnule preşedinte, dacă mâine dimineaţă aţi citi London Times şi aţi afla că 1.000 de indivizi au spart uşile Parlamentului britanic şi au omorât oameni, cu intenţia de a-l împiedica pe prim-ministru să-şi preia funcţia?", a continuat Biden.
Casa Albă nu a comentat deocamdată; remarcile sale au fost consemnate de ziariştii care îl însoţeau, presa având permisiunea de a lua notiţe, dar nu şi de a filma sau înregistra la astfel de reuniuni.
Zilele trecute, referindu-se tot la summitul G7 din 2021, Biden l-a încurcat pe preşedintele francez Emmanuel Macron cu predecesorul său Francois Mitterrand, care s-a aflat la putere din 1981 până în 1995 şi a decedat în 1996.
Şi Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a făcut confuzii similare, încurcând-o recent pe rivala sa la nominalizarea republicană Nikki Haley cu fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu














