AlegeriSUA2024: Autoarea de succes Marianne Williamson abandonează campania pentru învestitura democrată
Marianne Williamson, autoarea unor cărţi foarte vândute despre dezvoltarea personală, a anunţat miercuri că abandonează cursa pentru învestitura democrată la alegerile prezidenţiale americane împotriva lui Joe Biden, relatează AFP.
Autoarea, pasionată de probleme de spiritualitate, care şi-a încercat deja norocul la alegerile prezidenţiale din 2020, a avut puţine şanse să-i succeadă preşedintelui în exerciţiu.
"Este timpul să-mi suspend campania pentru preşedinţie", a spus autoarea americană, în vârstă de 71 de ani, într-o înregistrate video postată pe contul ei de Instagram, salutând totodată eforturile depuse de echipa sa.
"Chiar dacă amploarea eşecului nostru este evidentă pentru toţi, un anumit nivel de succes este totuşi real", a scris autoarea într-un mesaj care însoţeşte videoclipul.
Marianne Williamson, care a devenit cunoscută datorită bestseller-ului "A Return to Love" în 1992, a strâns doar 4% din voturi la primele alegeri primare democrate din New Hampshire de luna trecută, sau doar 5.000 din buletinele de vot.
Prin comparaţie, Joe Biden a obţinut 64% din voturi la acest scrutin la care nici măcar nu a apărut pe buletinele de vot din cauza unei dispute cu oficialii locali.
"Îi suntem foarte recunoscători preşedintelui Biden pentru că l-a învins pe preşedintele Trump în 2020", a spus ea într-un clip de campanie, subliniind în acelaşi timp că liderul democrat nu se află în cea mai bună poziţie pentru a ţine piept la tot ce republicanii "ne vor arunca în faţă".
La anunţul făcut miercuri seara că abandonează campania, ea a spus că speră "ca dragostea să prevaleze în continuare, în inimile noastre şi în lume", însoţindu-şi mesajul de un emoji cu o inimă albastră. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website
SACEUR: Obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, le-a transmis luni eurodeputaților că obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară în războiul său de apărare contra Rusiei, transmite Reuters. ''Dacă există un atac hibrid asu
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.
Japonia: Guvernul japonez a reunit în premieră un grup de experți în contraspionaj
Guvernul japonez a reunit luni, pentru prima dată, un grup de experți în informații sensibile și contraspionaj cu scopul de a consolida capacitățile de apărare ale țării, care este calificată de unele publicații internaționale drept un ''cuib de spioni'', informează EFE. ''Astăzi va avea loc prima reuniune a grupu
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste operațiuni Rusiei, relatează luni AFP. Doar în Franța, 85 de reportaje false legate de a














