AlegeriRusia2024: Comisia Electorală nu a înregistrat candidatura lui Boris Nadejdin la prezidenţiale
Boris Nadejdin, candidatul antirăzboi şi oponent al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat joi că nu a fost autorizat de Comisia Electorală Centrală (CEC) să participe la alegerile prezidenţiale din martie în Rusia, relatează AFP şi Reuters.
Acest veteran discret al vieţii politice a canalizat speranţele ruşilor care se opun politicii Kremlinului în absenţa altor personalităţi mai cunoscute ale opoziţiei, care se află toate în exil sau după gratii.
"Comisia Electorală Centrală a refuzat să-mi înregistreze candidatura", a indicat pe Telegram Nadejdin, în vârstă de 60 de ani.
Comisia Electorală, organismul însărcinat cu organizarea alegerilor în Rusia, loial Kremlinului, a votat în unanimitate în sensul de a refuza înregistrarea candidaturii lui Nadejdin, potrivit unei jurnaliste AFP prezentă la audieri.
Comisia electorală îi reproşează lui Nadejdin că nu a strâns 100.000 de semnături valide de alegători care îl susţin pentru a se putea prezenta la prezidenţiale.
Un grup de lucru al Comisiei a emis luni un aviz negativ cu privire la candidatura lui Nadejdin, declarând că a găsit 15% de "semnături eronate" printre cele depuse de acesta, adică de trei ori mai mult decât limita de eroare autorizată.
"Participarea la alegerile prezidenţiale din 2024 este cea mai importantă decizie politică din viaţa mea. Nu mă dau îndărăt de la intenţiile mele. Voi contesta decizia Comisiei Electorale la Curtea Supremă", a adăugat el.
Într-un context de reprimare sistematică a oricărei contestări la adresa puterii în Rusia, realegerea preşedintelui în exerciţiu Vladimir Putin la scrutinul ce va fi organizat între 15 şi 17 martie nu lasă loc de îndoială.
Este puţin probabil ca Curtea Supremă, o altă instituţie fidelă Kremlinului, să se pronunţe în favoarea lui Nadejdin.
În acest context, Nadejdin nu-şi făcea prea multe iluzii cu privire la şansele sale de reuşită în alegerile prezidenţiale, dar a declarat totuşi pentru AFP la sfârşitul lunii ianuarie că speră ca scrutinul prezidenţial să marcheze "începutul sfârşitului" erei lui Putin.
"Zeci de milioane de persoane aveau de gând să voteze pentru mine. Sunt pe locul doi după Putin", a declarat Nadejdin joi, în faţa Comisiei electorale.
Fost deputat liberal, cu o carieră politică până acum discretă, Boris Nadejdin a promis să oprească "coşmarul" ofensivei în Ucraina, să pună capăt "militarizării" Rusiei şi să elibereze "toţi deţinuţii politici", între care şi opozantul Aleksei Navalnîi, închis în prezent într-un penitenciar din Arctica.
Puţin cunoscut în afara minusculei comunităţi liberale din Rusia, el a mărturisit că s-a lansat în octombrie pentru că nicio altă figură anti-Putin mai celebră nu făcuse acest pas.
În ceea ce-l priveşte, Kremlinul nu şi-a ascuns dispreţul faţă de acest adversar. "Nu îl vedem ca pe un concurent", a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, la sfârşitul lunii ianuarie.
Vladimir Putin, aflat la putere din 2000, vizează un nou mandat de şase ani la alegerile din martie. În faţa unor candidaţi care îi susţin cu toţii politicile într-o măsură mai mare sau mai mică, nu există nicio îndoială că Putin va fi reales, remarcă AFP.
În virtutea unei reforme constituţionale adoptate în 2020, Vladimir Putin poate rămâne la Kremlin până în 2036, an în care va împlini 84 de ani. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care














