Israel-Hamas/ Antony Blinken şi-a început, la Riad, turneul în Orientul Mijlociu
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit luni în Arabia Saudită, prima oprire a turneului său în Orientul Mijlociu pentru a încerca să contribuie la un armistiţiu în războiul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza, informează AFP.
Antony Blinken, a cărui ţară este principalul aliat al Israelului, face a cincea călătorie în regiune de la începutul războiului, pe 7 octombrie. După Riad, el urmează să se deplaseze în Qatar şi Egipt, două ţări care mediază în acest conflict, precum şi în Israel şi Cisiordania ocupată.
În întâlnirea de luni, de la Riad, secretarul de stat american şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman au discutat despre necesitatea unei "coordonări regionale pentru a obţine o încheiere de durată" a războiului din Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
În Israel, Antony Blinken va insista asupra necesităţii de a permite ajutorului internaţional să pătrundă în Fâşia Gaza, asediată şi cufundată într-o criză umanitară majoră după patru luni de război.
Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că 128 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în Fâşia Gaza, devastată de război.
Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) a acuzat armata israeliană de o lovitură navală asupra unui convoi cu ajutoare alimentare care se pregătea să intre în nordul Fâşiei Gazei.
Armata israeliană a declarat că este angajată în lupte în nordul şi centrul teritoriului, unde "sute de terorişti" au fost ucişi, şi într-o "luptă strânsă" în Khan Yunis, principalul oraş din sudul Gazei, care adăposteşte, potrivit Israelului, lideri ai mişcării islamiste palestiniene.
Atacurile au vizat şi Rafah, în sudul Fâşiei, un oraş care avea 270.000 de locuitori înainte de război, şi unde peste 1,3 milioane de persoane care au fugit de lupte sunt acum înghesuite în condiţii disperate, potrivit ONU. Acest oraş aglomerat, situat la graniţa închisă cu Egiptul, ar putea fi următoarea ţintă a Israelului.
Negocierile continuă pentru a se ajunge la un al doilea armistiţiu, după cel de o săptămână de la sfârşitul lunii noiembrie, care a permis eliberarea a aproximativ o sută de ostatici ţinuţi în Gaza şi a 240 de palestinieni reţinuţi de Israel.
În timpul turneului său, Antony Blinken va sprijini proiectul elaborat de mediatorii din Qatar, SUA şi Egipt la Paris la sfârşitul lunii ianuarie, care trebuie încă aprobat de Hamas şi Israel.
Potrivit unei surse Hamas, propunerea include un armistiţiu de şase săptămâni în timpul căruia Israelul va trebui să elibereze 200 până la 300 de prizonieri palestinieni în schimbul a 35 până la 40 de ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza, iar 200 până la 300 de camioane cu ajutoare vor putea intra în fiecare zi în teritoriu.
Hamas, aflat la putere în Gaza din 2007, cere o încetare totală a focului. Israelul, la rândul său, continuă să afirme că va pune capăt ofensivei numai după eliminarea mişcării islamiste şi eliberarea ostaticilor."Hamas are solicitări pe care nu le vom accepta", a declarat luni premierul Netanyahu.
Israelul a declarat luni că va dovedi "legăturile UNRWA cu terorismul", după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat crearea unui comitet independent pentru a evalua "neutralitatea" agenţiei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Putin semnează un decret de majorare a efectivelor armatei
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP. Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiu
SUA: Trump, acuzat de propagandă ilegală după difuzarea unui reclame finanțată cu bani publici
Președintele Donald Trump a fost acuzat luni de opoziție că face propagandă ilegală după difuzarea duminică a unei reclame de televiziune în care apare liderul republican, plătită de guvern, la câteva săptămâni de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite, transmite AFP. Președintele american apare &icir
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website
SACEUR: Obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, le-a transmis luni eurodeputaților că obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară în războiul său de apărare contra Rusiei, transmite Reuters. ''Dacă există un atac hibrid asu
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.














