Israel-Hamas/Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este mai periculoasă decât cea din 1973, afirmă Blinken
Situaţia actuală din Orientul Mijlociu este mai periculoasă decât cea din urmă cu câteva decenii, a afirmat luni secretarul de stat american Antony Blinken, informează luni DPA.
''Aş spune că nu am văzut o situaţie atât de periculoasă ca cea cu care ne confruntăm acum în regiune cel puţin din 1973. Şi pe bună dreptate, chiar înainte de acel an'', a spus Blinken într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Washington.
''Şi acesta este mediul în care operăm'', a adăugat el.
Pe 6 octombrie 1973, o coaliţie de state arabe condusă de Egipt şi Siria a atacat pe neaşteptate Israelul în ziua de Yom Kippur, una din cele mai mari sărbători din calendarul iudaic. Conflictul, cunoscut ca războiul de Yom Kippur, a durat 19 zile.
Luptele s-au desfăşurat în principal în peninsula Sinai şi pe Platoul Golan. Potrivit părţii israeliene, peste 2.600 de soldaţi israelieni au fost ucişi şi alţi 7.000 răniţi.
Trei soldaţi americani au fost omorâţi şi alţi circa 20 răniţi într-un atac cu dronă comis duminică asupra unui obiectiv militar al SUA de pe teritoriul iordanian, alimentând temerile privind răspândirea conflictului în regiune.
Preşedintele american Joe Biden a afirmat că atacul ''a fost efectuat de grupări militante radicale susţinute de Iran ce acţionau în Siria şi Irak'' şi a ameninţat cu represalii. Guvernul de la Teheran a negat luni orice implicare.
Blinken a avertizat că tentativele de exploatare a conflictului israeliano-palestinian pot spori instabilitatea. El a adăugat că SUA vor răspunde ''decisiv'' la orice eventuală încercare, dar a subliniat că obiectivul guvernului american este de a împiedica escaladarea violenţelor în regiune.
Atacul terorist fără precedent efectuat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas contra Israelului a cauzat moartea a circa 1.140 persoane, în mare parte civili.
Drept ripostă, Israelul a promis să ''nimicească'' mişcarea islamistă palestiniană - desemnată drept teroristă de SUA şi Uniunea Europeană - şi a lansat o amplă operaţiune în Fâşia Gaza, soldată cu peste 26.400 de morţi, conform unui bilanţ difuzat de Ministerul Sănătăţii condus de Hamas. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici deblocarea de fonduri
Președintele american Donald Trump, răspunzând la informațiile publicate de media Axios, a afirmat luni că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici dezghețarea fondurilor, relatează AFP. 'Axios tocmai a publicat un articol în care se spune că +Trump+ a oferit ridicări de sancțiuni și dezghețări de fonduri Iranului
Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a întâlnit cu Netanyahu duminică
Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, l-a primit duminică pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au confirmat luni cele două țări, notează AFP. Această deplasare, care fusese anunțată duminică de media israeliene, a avut loc după apariția la începutul lunii septembrie a unor informații de presă care relat
Arabia Saudită: Prima invitație a unui oficial din EAU de la apariția tensiunilor dintre cele două țări
Ministrul saudit al apărării, Khaled bin Salman, l-a invitat pe vicepreședintele Emiratelor Arabe Unite, Mansour bin Zayed Al Nahyan, să se întâlnească marți, prima invitație publică la o discuție privată de la apariția divergențelor dintre cei doi aliați pe tema Yemenului, notează AFP. 'Alteța sa regală prințul Khaled bin Salm
VIDEO Trump dă asigurări că nu i-a propus arme americane lui Xi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dat asigurări luni că nu i-a propus arme americane omologului său chinez, Xi Jinping, aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială la Washington, spre deosebire de ceea ce a raportat ambasadorul SUA la Beijing, David Perdue, notează AFP. 'Nu am auzit niciodată de așa ceva', a s
Rusia: Putin semnează un decret de majorare a efectivelor armatei
Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP. Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiu
SUA: Trump, acuzat de propagandă ilegală după difuzarea unui reclame finanțată cu bani publici
Președintele Donald Trump a fost acuzat luni de opoziție că face propagandă ilegală după difuzarea duminică a unei reclame de televiziune în care apare liderul republican, plătită de guvern, la câteva săptămâni de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite, transmite AFP. Președintele american apare &icir
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de














