Europarlamentare2024: Luxemburghezul Nicolas Schmit, unicul aspirant al socialiştilor europeni la conducerea Comisiei Europene
Politicianul luxemburghez Nicolas Schmit, actualul comisar european pentru muncă, este unicul candidat al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) pentru a conduce lista socialiştilor la alegerile europarlamentare din iunie şi, prin urmare, pentru a conduce Comisia Europeană în legislatura 2024-2029, relatează agenţia EFE.
PES a confirmat joi că Schmit, în vârstă de 70 de ani, a fost singurul socialist care şi-a exprimat interesul pentru acest post, astfel că la următorul congres al socialiştilor europeni, care se va desfăşura la Roma pe 2 martie, va fi ales prin aclamare.
Socialiştii sunt astfel primul dintre marile grupuri politice din Parlamentul European care-şi aleg capul de listă pentru alegerile din iunie - deşi nu este încă o nominalizare oficială -, în timp ce actuala preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este aşteptată să confirme dacă doreşte încă un mandat în acest post şi să conducă lista Partidului Popular European (PPE).
În sondajele pentru scrutinul european din iunie, socialiştii sunt pe locul doi, în urma popularilor, prin urmare Von der Leyen ar avea prima şansă pentru a obţine din nou postul de şefă a executivului comunitar.
Dar ea va trebui să convingă de asemenea şefii de stat şi de guvern ai statelor UE, iar apoi şi noul Parlament European, pentru care aceleaşi sondaje arată că o alianţă între grupurile politice progresiste (popularii, socialiştii, Verzii şi Renew) ar putea fi de data aceasta mai dificilă în urma creşterii popularităţii partidelor conservatoare şi de extremă-dreaptă.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a confirmat pe Facebook nominalizarea lui Nicolas Schmit drept candidat al "social-democraţilor europeni pentru şefia Comisiei Europene" .
"Decizia a fost confirmată astăzi de comitetul de selecţie al PES, din care fac parte în calitate de vicepreşedinte la nivel european", precizează Negrescu.
"Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, cunoaşte foarte bine România şi ne-a sprijinit în modificarea PNRR-ului, scoaterea pragului de 9,4% pentru pensii şi realizarea măsurilor sociale adoptate de Guvernul României, precum noua lege a pensiilor. Totodată, acesta este iniţiatorul programului european SURE prin care au fost acordate peste 3 miliarde de euro României pentru protejarea locurilor de muncă în timpul pandemiei", aminteşte eurodeputatul PSD.
Nicolas Schmit "cunoaşte bine Partidul Social Democrat şi are o relaţie foarte bună cu preşedintele Marcel Ciolacu, cu care s-a întâlnit în nenumărate rânduri. Nu în ultimul rând, consider că Nicolas este o alegere bună şi pentru că am lucrat mult împreună şi am văzut implicarea sa pentru o Europă mai umană, socială şi care îşi respectă toţi cetăţenii, iar în prezent colaborăm foarte bine pentru implementarea Anului European dedicat Competenţelor şi creionarea bugetului european", mai menţionează Victor Negrescu.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgaria: Iliana Iotova a obținut peste 57% din voturi, anunță comisia electorală centrală
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA. Astfel, tandemul format din Iliana Iotova și Kiril Valcev a obținut 57,58% din voturi, în timpul ce echipa Andrei Ghiurov-Gheorghi
China: Președintele Xi Jinping avertizează despre 'impurități' în Partidul Comunist și anunță o disciplină internă mai riguroasă
Președintele chinez Xi Jinping a avertizat că problemele de 'impuritate' ideologică, organizațională și de conduită ale Partidului Comunist Chinez (PCC) 'nu au fost rezolvate de la rădăcină', într-o intervenție publicată duminică care anticipează o disciplină internă mai strictă în cadrul partidului, relatează luni EFE.
Accident feroviar în Spania: Printre victime figurează patru americani, o franțuzoaică și un canadian
Accidentul feroviar din Urda, în Spania, a făcut 12 victime străine, printre care patru americani, o franțuzoaică și un canadian, au anunțat duminică seara autoritățile spaniole, citate de AFP. Celelalte victime străine sunt de naționalitate japoneză, tunisiană, portugheză, mexicană, cehă și argentiniană. Potrivit unui com
#Ucraina: Armistițiul local de la Oleșki a luat sfârșit după șase zile
Armistițiul local de șase zile din regiunea orașului ucrainean Oleșki a luat sfârșit duminică la miezul nopții după ora Moscovei (21.00 GMT); duminică, armata ucraineană a mai evacuat 167 de civili din raionul Herson din sud, la două zile după ce mai mulți localnici fuseseră scoși cu autobuze din zona de conflict, transmite Reuters. După
Trump, pe lista prădătorilor presei a RSF pentru atacurile și restricțiile impuse profesioniștilor din mass-media
Președintele american Donald Trump a intrat pe lista prădătorilor libertății presei, întocmită de Reporteri fără Frontiere (RSF), din cauza atacurilor sale menite să reducă jurnalismul la comunicare politică și a restricțiilor impuse profesioniștilor din domeniul informației, relatează luni EFE. Pe lista anuală dată publicității luni, pr
#Ucraina: Zelenski condiționează oprirea atacurilor asupra rafinăriilor ruse de furnizarea de rachete Patriot de către Washington
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa va opri atacurile asupra rafinăriilor ruse, așa cum cere omologul său american Donald Trump, dacă Washingtonul îi va furniza Kievului rachete interceptoare Patriot, informează luni AFP. Confruntat cu o inflație alimentată în mare parte de creșterea prețului energiei pr
Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic














