Israel-Hamas Hamas anunţă moartea altor doi ostatici israelieni, într-o nouă înregistrare video
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat luni o nouă înregistrare video, anunţând moartea a doi ostatici israelieni, doi bărbaţi, care au fost răpiţi în atacul comis la 7 octombrie în sudul Israelului şi care erau deţinuţi de atunci în Fâşia Gaza, potrivit AFP şi Reuters.
În această înregistrare video, Hamas ar arăta trupurile ostaticilor israelieni Yossi Sharabi şi Itai Svirsky, conform Reuters.
În aceeaşi înregistrare apare o tânără femeie, Noa Argamani, de asemenea ostatică israeliană, care spune - vizibil sub presiune- că cei doi israelieni au fost ucişi de "propriile noastre lovituri ale IDF", referindu-se la Forţele de apărare israeliene.
Într-un comunicat, aripa armată a grupării Hamas susţine că respectivii ostatici "au fost ucişi în bombardamentele sioniste asupra Gazei".
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la o "încetare umanitară a focului imediată" în Fâşia Gaza, după peste 100 de zile de război între Israel şi Hamas, potrivit AFP.
"Continuăm să solicităm un acces umanitar rapid, sigur, neîngrădit, extins şi neîntrerupt în şi prin Gaza", a declarat Antonio Guterres într-un discurs în faţa presei, adăugând că "nimic nu poate justifica pedeapsa colectivă aplicată poporului palestinian".
Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi în aceeaşi zi, potrivit unui bilanţ actualizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice la 7 octombrie, iar 132 sunt deţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 25 ar fi fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene. Aproximativ 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui acord de încetare a focului la sfârşitul lunii noiembrie.
Cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei suprapopulate şi asediate, dintre care 1,9 milioane au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, potrivit ONU, duc lipsă produse de primă necesitate. Frigul care a lovit regiunea le face şi mai dificilă supravieţuirea zilnică.
"Spectrul foametei planează asupra locuitorilor din Gaza", a avertizat luni secretarul general al ONU.
O încetare imediată a focului umanitară este necesară "pentru a asigura furnizarea de ajutor suficient celor care au nevoie de el", dar şi "pentru a facilita eliberarea ostaticilor", a subliniat Guterres. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nvidia lansează o platformă pentru a împiedica agenți IA să scape de sub controlul uman
Compania multinațională americană de tehnologie Nvidia a dezvăluit luni o nouă platformă deschisă de securitate cibernetică, concepută pentru a monitoriza agenții autonomi de inteligență artificială (IA) și pentru a-i împiedica să opereze în afara controlului dezvoltatorilor lor, informează EFE. Inițiativa vine după mai multe incidente din această
Anthropic avertizează că inteligența artificială ar putea provoca 'riscuri existențiale pentru umanitate'
Anthropic, creatorul modelului de inteligență artificială Claude, a avertizat potențialii investitori în documentele sale de listare la bursă (IPO) că tehnologia sa ar putea prezenta 'riscuri existențiale pentru umanitate', a relatat marți Financial Times, citat de EFE. Compania americană dedică o parte semnificativă a documentelor riscurilor aso
#Ucraina: Rusia a atacat cu rachete și drone infrastructuri feroviare, centre de date, unități de fabricare a dronelor și porturi
Rusia a bombardat în noaptea de luni spre marți cu rachete și drone în Ucraina centre logistice și informatice, infrastructuri portuare și feroviare, precum și nave, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit agenției EFE. Într-un comunicat postat pe Telegram, comandamentul militar de la Moscova afirmă că armata rusă a efectuat în
Submarinele nucleare și explozia unor mine tensionează din nou relațiile dintre cele două Corei
Planurile Coreei de Sud de a dezvolta submarine cu propulsie nucleară și recenta explozie a unor mine antipersonal care au rănit trei soldați sud-coreeni în zona demilitarizată (DMZ) și care, potrivit anchetei efectuate de Seul, au fost amplasate acolo de Coreea de Nord, tensionează din nou relațiile dintre două țări aflate în continuare, din punct de vedere tehn
Argentina amenință cu o acțiune juridică dacă un proiect petrolier britanic în Insulele Falkland va continua
Argentina a amenințat cu o acțiune în instanță împotriva Regatului Unit dacă acesta nu pune capăt unui proiect petrolier în largul Insulelor Falkland, relatează marți dpa. Președintele argentinian a Javier Milei a dat Regatului Unit un termen de două săptămâni pentru a pune capăt lucrărilor la proiectul Sea Lion (Leul de mare).
OpenAI abandonează planurile de a lansa un nou model de inteligență artificială, considerat mai dificil de controlat
Grupul OpenAI a abandonat planurile de a lansa un nou model de inteligență artificială de ultimă generație, considerat prea predispus la abaterea de la instrucțiuni, un alt exemplu al dificultății tot mai mari în controlul asupra tipurilor avansate de AI, relatează AFP. OpenAI nu anunțase până acum lansarea acestei versiuni actualizate a AI-ului să
Papa Leon al XIV-lea și-a reînnoit apelul pentru negocieri privind încheierea războiului din #Ucraina
Papa Leon al XIV-lea și-a reiterat luni apelul pentru încheierea războiului din Ucraina și a criticat cheltuielile militare în creștere la nivel mondial, relatează marți dpa. Vorbind cu jurnaliștii în timpul zborului spre Roma, la încheierea vizitei sale în Franța, papa Leon a afirmat că Biserica Catolică are obli
Cele trei media interzise la Casa Albă încearcă să obțină un ordin judecătoresc care să le mențină accesul
CNN, MS NOW și Politico au cerut luni unui judecător federal să emită un ordin judecătoresc care să le mențină accesul la Casa Albă în timp ce contestă în instanță decizia președintelui Donald Trump de a le interzice intrarea din cauza nemulțumirilor legate de modul în care au acoperit activitatea administrației sale, relatează Reuters.
Iranul afirmă că așteaptă un răspuns al SUA după ce au avut loc noi negocieri indirecte
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat luni seară că Iranul așteaptă un răspuns din partea SUA în urma unor noi discuții indirecte desfășurate prin intermediul mediatorilor qatarezi la New York pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu și care să permită mai întâi redeschiderea Strâmtorii Ormuz, d
Cuba: Rubio afirmă că Statele Unite speră că Havana va alege 'o altă cale'
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite speră că Havana va alege 'o altă cale', avertizând că cei care cred că pot aștepta încheierea mandatului președintelui Donald Trump 'vor primi o lecție dură' dacă nu își schimbă cursul, relatează marți Reuters. Administrația Trump și-a ex
SUA: Pentagonul a atribuit Raytheon un contract de 20,7 miliarde de dolari pentru rachete AMRAAM pentru refacerea stocurilor
Pentagonul a atribuit diviziei Raytheon a corporației RTX un contract multianual provizoriu în valoare de 20,7 miliarde de dolari pentru a accelera producția de rachete AMRAAM, în contextul în care armata urmărește refacerea stocurilor golite de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, transmite marți Reuters. SUA au furnizat cantități m
Coreea de Nord pregătește desfășurarea a încă 10.000 de soldați în Rusia, susține Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că pe teritoriul Rusiei se află în prezent peste 8.000 de soldați nord-coreeni și că sunt în curs pregătiri pentru desfășurarea altor 10.000, relatează Reuters. Făcând referire la 'date noi' privind desfășurarea trupelor nord-coreene în Rusia, Zelenski a afirmat înt
Franța: Acuzat de scrieri antisemite, președintele RN depune plângere pentru defăimare
Un trust media de investigație francez a publicat luni mesaje antisemite din 2013 pe care i le atribuie lui Jordan Bardella, președintele partidului Adunarea Națională (Rassemblement National, RN), o formațiune de extremă-dreapta aflată pe primul loc în intențiile de vot pentru alegerile prezidențiale din 2027. Bardella a declarat că depune plângere pentr
Macron efectuează o vizită de stat în Spania pentru 'a intensifica' relațiile
Președintele francez Emmanuel Macron este așteptat marți la Madrid pentru o vizită de stat de două zile în Spania, care își propune să sublinieze marile 'convergențe' dintre cele două țări în materie europeană, notează AFP. Președintele francez și soția sa, Brigitte Macron, vor fi întâmpinați la mijlocul z
Explozii puternice la Kiev în timpul unei alerte de rachete
Jurnaliști ai AFP au auzit mai multe explozii puternice la Kiev și au văzut apărarea antiaeriană activată în timpul unei alerte aeriene, marți dimineață devreme. 'Noi rachete balistice se îndreaptă spre Kiev', a avertizat armata aerului din Ucraina pe Telegram. Jurnaliștii din Kiev au raportat un atac combina









