Seulul găzduieşte manevre militare neobişnuite pe fondul tensiunii în creştere cu Phenianul
Seulul a găzduit miercuri exerciţii comune neobişnuite între armată şi poliţie, cu scopul de a-şi menţine capacităţile de reacţie în faţa potenţialelor ameninţări dinspre Coreea de Nord şi a altor situaţii neprevăzute, într-un moment de creştere a tensiunii cu ţara vecină, transmit Reuters şi EFE.
Peste 1.000 de membri ai armatei, poliţiei şi personalului pentru situaţii de urgenţă au participat la manevre.
Este neobişnuit ca o administraţie locală să organizeze pe cont propriu exerciţii de apărare de acest tip, iar manevrele din acest an au inclus pentru prima dată şi manevre la sol, pe lângă practicile obişnuite.
Manevrele au fost desfăşurate pentru a verifica disponibilitatea şi coordonarea forţelor de securitate în cazul unor situaţii de criză de securitate, cum ar fi infiltrările cu drone, într-un moment în care Coreea de Nord îşi perfecţionează armele şi rachetele nucleare, şi pentru a lua măsuri pentru corectarea deficienţelor, au indicat surse militare pentru agenţia locală de ştiri Yonhap.
Primarul Seulului, Oh Se-hoon, care a supravegheat exerciţiile, a declarat că securitatea este o prioritate pentru bunăstarea populaţiei şi a promis că va continua îmbunătăţirea cooperării dintre instituţiile de securitate pentru a promova o mai bună pregătire.
''A fost o lecţie importantă pentru noi atunci când sistemul de apărare avansat, de ultimă generaţie, al Israelului a cedat neputincios în faţa unui atac surpriză al Hamas înarmat cu artilerie convenţională şi mijloace primitive", a declarat Oh.
Primarul Seulului a adăugat că asaltul transfrontalier al grupării islamiste palestiniene din 7 octombrie asupra unor aşezări din Israel, în care au fost ucişi peste 1.200 de oameni, a arătat că deţinerea de capacităţi militare superioare nu înseamnă prea mult dacă inamicul reuşeşte să lanseze cu succes un atac surpriză.
Acest tip de exerciţii pe teren este efectuat luând în calcul scenarii precum atacuri teroriste asupra instalaţiilor cheie - precum o importantă instalaţie de alimentare cu apă, staţii ale reţelei telefonice şi un coridor subteran de comunicaţii şi cabluri de alimentare cu energie electrică - printre altele.
Distanţa Seulului de doar 38 km de graniţa militară cu nordul îl face deosebit de susceptibil la un atac în orice moment, a apreciat Oh.
Seulul, al cărui centru dens populat care adăposteşte guvernul, afacerile şi finanţele ţării, are o populaţie de 9,4 milioane de oameni, plus alte 1,4 milioane de oameni care lucrează şi merg la şcoală în capitala sud-coreeană în fiecare zi.
Oh a adoptat o poziţie dură împotriva Coreei de Nord, argumentând că Sudul trebuie să deţină arme nucleare ca unică modalitate de a neutraliza ameninţarea de la Phenian.
Cu toate acestea, preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a exclus deţinerea de arme nucleare, făcând, în schimb, o prioritate din consolidarea alianţei militare cu Statele Unite şi restabilirea relaţiilor de securitate cu Japonia.
Manevrele de miercuri au loc la ceva mai mult de o săptămână după ce regimul nord-coreean a testat o rachetă balistică intercontinentală, mai exact una cu cea mai mare încărcătură din arsenalul actual, şi după ce a reuşit să pună pe orbită primul său satelit spion, progrese importante în dezvoltarea armamentelor Phenianului.
Phenianul şi-a intensificat tonul beligerant la adresa Seulului şi a aliatului său Washington şi a efectuat un număr record de astfel de teste. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Zelenski, Iulia Mendel, acuzată oficial de trădare
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Parchetul ucrainean au anunțat marți că fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Volodimir Zelenski, Iulia Mendel, care trăiește în prezent în străinătate și l-a acuzat pe șeful statului de corupție și de lipsa voinței de a încheia războiul cu Rusia, este acum oficial suspectă de infracțiunea de t
Alegeri în SUA: Rezultatele vor fi mai bune decât se anticipează pentru republicani, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți de la jumătatea mandatului, relatează dpa. 'Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți', a spus Trump în interviul pentru Fox News.
Trump confirmă că SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a confirmat că armata SUA a lansat noi atacuri asupra Iranului marți dimineață, iar ținta a fost un sistem de apărare antiaeriană construit recent, relatează dpa și AFP. 'Au construit (iranienii) o infrastructură antiaeriană. Le-a luat cam două luni. Am urmărit cum a fost construită. Imediat ce a fost terminată, am lovit-
Alegeri în SUA: Problemă cu mașinile de vot într-un comitat disputat din apropiere de New York
Mașinile de vot nu au putut scana buletinele, marți, într-un comitat din apropierea orașului New York, unde este disputat un mandat din Congresul SUA, au anunțat autoritățile locale, dând asigurări că voturile vor fi numărate în continuare, relatează AFP. 'Colegiul Electoral al comitatului Westchester a fost informat de o problemă cu bule
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i
Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia
Alegeri în SUA: Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP. El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să 'păstreze măre
OpenAI angajează un fost secretar american al armatei terestre
OpenAI l-a angajat pe fostul secretar american al armatei terestre, Dan Driscoll, într-un post nou consacrat utilizării inteligenței artificiale (IA) în domeniul securității naționale, a anunțat compania într-un comunicat, transmite marți AFP. Driscoll a demisionat la sfârșitul lui august, după luni de tensiuni cu șeful Pentagonului, Pe
CE monitorizează decretul italian privind limitarea procentului de elevi străini într-o clasă (vicepreședinta Roxana Mînzatu)
Comisia Europeană a declarat marți că monitorizează decretul prin care guvernul italian a stabilit o limită de 30% a procentului de elevi de origine străină cu dificultăți serioase de învățare a limbii italiene în sălile de clasă, transmite marți ANSA. 'Tratatele UE interzic orice formă de discriminare bazată pe naționalitate, fie ea sau indire
Ungaria va dezvălui numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției politice comuniste
Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau colegi de serviciu, relatează marți agențiile EFE și Reuters.
Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru
Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin
BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM
Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L
Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)
Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul
Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului
Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a
Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor
Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î











