Parlamentul European cere noi reguli în UE pentru a combate dependenţa digitală
Parlamentul European solicită dezvoltarea unor produse digitale etice, care să nu se bazeze pe "intenţii ascunse şi design care creează dependenţă", se arată într-un comunicat al legislativului comunitar.
Într-un raport adoptat marţi cu 545 de voturi ''pentru'', 12 ''împotrivă'' şi 61 de abţineri, eurodeputaţii "avertizează asupra naturii care creează dependenţă a jocurilor online, a reţelelor sociale, a serviciilor de streaming şi a pieţelor online, care exploatează vulnerabilităţile utilizatorilor pentru a le capta atenţia şi a le monetiza datele".
Ei doresc "să crească protecţia consumatorilor prin alternative mai sigure, chiar dacă acestea nu sunt la fel de profitabile pentru platformele de socializare".
Parlamentul îndeamnă Comisia "să abordeze lacunele juridice existente şi să introducă o nouă legislaţie împotriva designului care creează dependenţă".
Dacă nu se întâmplă acest lucru, spun eurodeputaţii, atunci PE ar trebui să-şi folosească dreptul de iniţiativă legislativă.
"Raportul lor solicită o evaluare şi interzicerea instrumentelor tehnice dăunătoare care dau dependenţă şi care nu sunt acoperite de directiva privind practicile comerciale neloiale, cum ar fi derularea infinită, redarea automată implicită, notificările constante de confirmare", se mai menţionează în comunicat.
Subliniind lipsa de transparenţă a serviciilor online pentru consumatori şi autorităţi, eurodeputaţii consideră că firmele ar trebui să fie obligate să dezvolte produse şi servicii digitale etice şi echitabile "din proiectare", fără intenţii ascunse şi design înşelător sau care creează dependenţă.
Pentru a atenua capacitatea platformelor de a crea dependenţă şi pentru a le oferi consumatorilor un control mai mare, Comisia Europeană este îndemnată să prezinte un "drept digital de a nu fi deranjat".
Eurodeputaţii vor, de asemenea, ca executivul comunitar să creeze o listă de bune practici de proiectare, cum ar fi "gândiţi-vă înainte de a partaja", dezactivarea notificărilor în mod implicit, fluxurile cronologice, modul de utilizare în tonuri de gri, blocările automate şi rezumatele privind timpul total petrecut în faţa ecranului. Ei propun, de asemenea, campanii de sensibilizare pentru a cultiva obiceiuri online mai sigure şi mai sănătoase.
Recunoscând efectul pozitiv pe care social media îl poate avea asupra societăţii, deputaţii europeni se declară preocupaţi de daunele fizice, psihologice şi materiale pe care le poate avea un design care dă dependenţă, inclusiv pierderea concentrării şi a capacităţii cognitive, epuizarea, stresul, depresia, activitatea fizică limitată. Ei sunt deosebit de îngrijoraţi de impactul prelungit asupra sănătăţii minorilor şi vor mai multe cercetări cu privire la riscurile legate de serviciile online.
"Nicio autodisciplină nu poate învinge trucurile Big Tech, alimentate de armate de designeri şi psihologi pentru a te ţine lipit de ecran. Dacă nu acţionăm acum, acest lucru va avea un impact asupra sănătăţii mintale şi a dezvoltării creierului generaţiilor viitoare. Astăzi, Parlamentul European transmite un semnal puternic: UE trebuie să fie prima din lume care abordează designul ce dă dependenţă al serviciilor online", a declarat, în urma votului, raportoarea olandeză Kim Van Sparrentak, din partea Grupului Verzilor / Alianţa Liberă Europeană.
Comisia Europeană evaluează în prezent necesitatea actualizării anumitor acte legislative privind protecţia consumatorilor pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie în mediul digital, rezultatele fiind aşteptate în 2024. Raportul Parlamentului va contribui la această verificare în derulare.
Utilizarea problematică a smartphone-ului sau a internetului a fost legată de o satisfacţie mai scăzută a vieţii şi de simptome privind probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, stima de sine scăzută, anxietatea, lipsa somnului şi comportamentul obsesiv-compulsiv, copiii şi tinerii fiind cei mai vulnerabili. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani petrec în medie peste şapte ore pe zi pe internet, unul din patru afişând o utilizare problematică a smartphone-ului, asemănătoare dependenţei. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil
Iranul sărbătorește 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane cu amenințări și ironii la adresa lui Trump
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului, chiar dacă republicanii săi au pierdut alegerile intermediare
Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-și atinge obiectivul de aderare la UE, afirmă Bruxellesul
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă dorește să își atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un raport, care evidențiază și progresele înregistrate de Kiev, conform Reuters și dpa. Guvernul ucrainean și-a exprimat intenția de a înc
Muntenegru ar putea semna tratatul de aderare la UE în iunie 2027, afirmă Comisia Europeană într-un raport
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Pentru prima oară după 2011, când UE a închis negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația
Ungaria: Detalii despre zeci de mii de informatori din perioada comunistă au devenit disponibile online
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu 'demnitate și umanitat
Ministrul apărării Pistorius reafirmă angajamentul Germaniei față de Lituania
Germania este hotărâtă să continue desfășurarea celei de-a 45-a Brigăzi blindate în Lituania pentru a consolida apărarea aliatului său din NATO împotriva unui eventual atac rusesc, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, citat de dpa. 'Un atac asupra Lituaniei ar fi un atac asupra noastră a tutu
Alegeri SUA/Premierul spaniol Sanchez consideră înfrângerea republicanilor americani un semnal împotriva extremei drepte
Premierul Spaniei, socialistul Pedro Sanchez, a apreciat miercuri că înfrângerea suferită de republicanii american la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA reprezintă un semnal împotriva extremei drepte, transmite AFP. 'Ieri, societatea americană a votat împotriva politicilor care doar sărăcesc.
#Ucraina: Oficialități de rang înalt din serviciile de informații și poliție, vizate de o anchetă anticorupție
Anchetatorii anticorupție ucraineni au anunțat miercuri că oficialități din domeniul aplicării legii au fost implicate într-o schemă importantă de fraudă, așa cum arată noile probe în cadrul investigației, transmite Reuters. Membri ai conducerii serviciului de securitate SBU, angajați ai poliției și ai Parchetului au primit mită pe
#Ucraina: Bilanțul victimelor atacului rusesc asupra unei școli din Zaporojie a crescut la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în atacul rusesc de luni, cu aproximativ zece bombe ghidate asupra unei școli subterane din regiunea Zaporojie (sud), unde civili ucraineni primeau ajutor umanitar, potrivit noului bilanț al victimelor prezentat de poliția ucraineană, citat de EFE. Până în prezent au fost identificate 12
Beijingul avertizează Londra în legătură cu orice fel de 'denigrare', după un raport asupra amenințărilor cibernetice prin IA
China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de 'denigrare' la adresa sa, la o zi după publicarea unui raport care menționa posibile atacuri cibernetice lansate de unele state, în special China, împotriva infrastructurilor critice britanice, relatează AFP. 'China își exprimă profunda &icir
Alegeri SUA/Trump dezminte speculațiile despre noi atacuri împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a dezmințit speculațiile privind planificarea unor noi atacuri împotriva Iranului, consemnează miercuri dpa. Într-un interviu telefonic pentru ziarul britanic Financial Times, cu câteva ore înainte de închiderea urnelor pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, el
Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru rolul său de mediator în acordul de încetare a focului cu caracter umanitar, pe o perioadă de șase zile, convenit de Moscova și Kiev pe frontul din regiunea Herson săptămâna trecută în vederea evacuării civililor din localitatea Oleșki
Alegeri SUA/ Obama salută victoria democraților, considerând-o un 'mesaj clar' adresat lui Trump
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un 'mesaj clar' din partea alegătorilor, relatează dpa. Democrații au preluat controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului de la republicanii președ
Alegeri SUA/Liderul minorității democrate din Cameră declară că SUA au votat împotriva 'extremismului și corupției'
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a afirmat marți că americanii au votat împotriva 'extremismului și corupției', în urma rezultatelor de la alegerile de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care au oferit Partidului Democrat controlul asupra ambelor camere ale Congresului SUA, informează miercuri EFE.









