Ucraina a revizuit legislaţia privind minorităţile naţionale şi pe cea anticorupţie, în aşteptarea deciziei privind negocierile de aderare la UE
Parlamentul ucrainean a adoptat vineri un act normativ prin care sunt revizuite mai multe legi care privesc drepturile minorităţilor naţionale, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi de criteriile Comisiei Europene pentru lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei a UE, pentru îndeplinirea acestor criterii fiind adoptate de asemenea două acte normative legate de combaterea corupţiei, relatează agenţia Reuters şi publicaţia ucraineană European Pravda.
Potrivit unui comunicat emis de Rada Supremă de la Kiev (parlamentul ucrainean), actul normativ "asupra amendamentelor aduse unor legi ale Ucrainei pentru luarea în considerare a evaluării experţilor Consiliului Europei şi organismelor sale privind drepturile minorităţilor (comunităţilor) naţionale în unele zone" revizuieşte şapte legi, respectiv legea asupra autoguvernării locale în Ucraina, legea asupra educaţiei superioare, legea educaţiei, legea privind asigurarea folosirii limbii ucrainene ca limbă de stat, legea asupra educaţiei secundare generale cuprinzătoare, legea asupra minorităţilor (comunităţilor) naţionale şi legea presei. Aceste legi conţin prevederi legate de unele aspecte ale respectării drepturilor minorităţilor naţionale în sferele educaţiei şi folosirii limbilor minorităţilor.
Actul normativ adoptat vineri oferă un echilibru între respectarea corespunzătoare a drepturilor minorităţilor naţionale şi interesele Ucrainei şi ale cetăţenilor săi de protejare a limbii de stat, afirmă parlamentul ucrainean în acelaşi comunicat.
În urma amendamentelor adoptate prin acest act normativ, instituţiile de învăţământ superior private vor avea dreptul să-şi aleagă liber limba de studiu dacă aceasta este una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dar vor trebui să asigure că persoanele înscrise în aceste instituţii studiază şi limba de stat a Ucrainei, ca disciplină academică separată.
De asemenea, în clasele (grupele) care studiază în limbi ale minorităţilor naţionale care sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene, dreptul de a folosi respectiva limbă a minorităţii naţionale în procesul de învăţământ va fi garantat împreună cu limba de stat a Ucrainei.
Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale ale căror limbi sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene şi care şi-au început ciclul de învăţământ secundar înainte de 1 septembrie 2018 în limba respectivei minorităţi naţionale vor avea dreptul să-şi continue procesul educaţional până la încheierea ciclului lor de învăţământ secundar conform regulilor aplicate înaintea intrării în vigoare a legii privind "protejarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat".
Un parlamentar ucrainean care a contribuit la redactarea actului normativ adoptat vineri, Volodimir Viatrovici, a precizat că niciuna din noile prevederi nu se vor aplica limbii ruse, întrucât aceasta este limba statului agresor.
Într-o opinie emisă în luna iunie, Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept) a apreciat că noua lege ucraineană a minorităţilor naţionale oferă garanţii în conformitate cu standardele internaţionale, dar pentru asigurarea deplinei conformităţi cu aceste standarde unele dispoziţii ale legii trebuie reconsiderate.
La fel ca într-o opinie anterioară, din 2017, Comisia de la Veneţia a sesizat faptul că diminuarea considerabilă a predării în limbile minorităţilor pune în pericol supravieţuirea şcolilor cu predare în limbile minorităţilor, nivelul de cunoaştere al limbilor minorităţilor şi inclusiv identitatea lingvistică a minorităţilor în Ucraina.
Pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a evaluat pozitiv reformele efectuate de Ucraina în materie de stat de drept şi combatere a corupţiei, dar a cerut Kievului îmbunătăţiri rapide ale legii privind folosirea limbilor minorităţilor naţionale în sistemul de învăţământ şi în spaţiul public, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia.
Ungaria a acuzat în mod repetat Ucraina că încalcă drepturile minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia, mai ales în ce priveşte educaţia. Consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, Balazs Orban, a reafirmat după evaluarea Comisiei Europene din noiembrie că noua versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, adoptată în septembrie, "le face viaţa mai grea maghiarilor" în Ucraina, "mai ales în educaţia copiilor". Ungaria "nu poate sprijini integrarea europeană a Ucrainei dacă această lege este în vigoare", a avertizat oficialul ungar.
Separat de actul normativ ce priveşte minorităţile adoptat vineri, parlamentul de la Kiev a votat alte două legi tot pentru îndeplinirea unor criterii de deschidere a negocierilor de aderare la UE, legate de combaterea corupţiei. Cele două acte normative prevăd suplimentarea personalului Biroului Naţional Anti-Corupţie şi sporirea prerogativelor Agenţiei Naţionale de Prevenire a Corupţiei pentru ca aceasta să poată verifica averile. De asemenea, un proiect de lege privind lobby-ul a fost aprobat marţi de guvernul ucrainean.
Cele 27 de state membre ale UE vor decide la Consiliul European de săptămâna viitoare dacă aprobă recomandarea Comisiei Europene de lansare a negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, decizie care necesită unanimitatea, ameninţată însă de opoziţia premierului ungar Viktor Orban.
"Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare", a afirmat Orban într-un interviu publicat vineri de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească "peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele american JD Vance, un potențial candidat la președinție în 2028, a afirmat miercuri că războiul din Iran a fost 'cauza' înfrângerii electorale monumentale suferite în ziua precedentă de republicani și președintele Donald Trump, relatează AFP. 'Războiul este cauza înfrângerii noastre. Președintele
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Parlamentul Columbiei a adoptat o lege care încheie politica de 'pace totală' față de grupările armate ilegale
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua legislație le interzice aces
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.



