SUA: Armata interzice zborul aparatelor Osprey după o serie de accidente
Armata americană a anunţat miercuri că interzice aparatelor sale Osprey să zboare ca măsură de precauţie, după mai multe accidente mortale în care au fost implicate, cel mai recent omorând opt militari americani în Japonia la sfârşitul lui noiembrie, scrie AFP.
Şeful Comandamentului pentru operaţiuni speciale al forţelor aeriene americane (USAF) "a decis oprirea operaţională" a acestor aeronave militare, care pot decola şi ateriza vertical ca un elicopter şi zbura ca un avion, se arată într-un comunicat.
Un alt comunicat al Marinei SUA indică faptul că decizia se aplică şi aeronavelor sale "ca măsură de precauţie".
Decizia USAF a fost luată "pentru a limita riscurile în timp ce ancheta continuă" cu privire la cauzele accidentului mortal din largul coastei de sud-vest a Japoniei din 29 noiembrie, precizează textul.
"Dacă primele elemente ale anchetei indică faptul că un defect material a provocat accidentul, cauza care stă la baza acestui defect nu este cunoscută până în prezent", subliniază comunicatul Comandamentului pentru operaţiuni speciale al USAF.
Oprirea la sol a acestor aparate, numite şi CV-22, "va oferi timp şi spaţiu pentru o anchetă completă cu scopul de a determina cauzele şi a stabili recomandări pentru ca flota de CV-22 a USAF să poată zbura din nou", adaugă textul.
În urma accidentului din 29 noiembrie, Japonia a suspendat zborurile aeronavelor sale Osprey şi a cerut armatei americane să facă acelaşi lucru pe teritoriul japonez, ca măsură de precauţie.
Mai multe accidente recente, pe lângă cel din largul insulei Yakushima, au scos la lumină întrebări legate de fiabilitatea acestei aeronave cu rotor basculant, rezultată din cooperarea dintre producătorul de avioane Boeing şi specialistul în elicoptere Bell.
La sfârşitul lui august, trei puşcaşi marini americani şi-au pierdut viaţa într-un accident al unui Osprey în nordul Australiei, iar, în 2022, alţi patru au murit în Norvegia, când aparatul lor CV-22 s-a prăbuşit în cursul unor exerciţii ale NATO. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Parlamentul Columbiei a adoptat o lege care încheie politica de 'pace totală' față de grupările armate ilegale
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua legislație le interzice aces
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil
Iranul sărbătorește 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane cu amenințări și ironii la adresa lui Trump
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului, chiar dacă republicanii săi au pierdut alegerile intermediare



