Israel-Hamas/ Prelungirea armistiţiului a eşuat pentru că Hamas nu vrea ca ostaticele să povestească ce li s-a întâmplat (Washington)
Prelungirea armistiţiului în Fâşia Gaza a eşuat pentru că mişcarea islamistă palestiniană Hamas, suspectată de violuri şi de violenţe sexuale ostaticelor în timpul atacului său de la începutul lui octombrie, nu vrea ca femeile să depună mărturie, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller, informează marţi AFP.
Israelul îşi suspendase ofensiva în Gaza în cadrul unui acord negociat sub egida Qatarului şi SUA ce prevedea eliberarea ostaticilor răpiţi de mişcarea palestiniană Hamas în timpul atacului său sângeros asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie.
Autorităţile israeliene au declarat vineri că îşi reiau ofensiva militară, pentru că Hamas nu a eliberat toate ostaticele.
"Se pare că unul dintre motivele pentru care ei nu vor să elibereze femei pe care le ţin ostatice şi pentru care această pauză (armistiţiu) s-a spulberat este acela că ei nu vor ca aceste femei să povestească ce li s-a întâmplat în timpul captivităţii", a declarat pentru presă Matthew Miller.
Poliţia israeliană a afirmat că anchetează asupra unor posibile violenţe sexuale comise pe 7 octombrie de combatanţi ai Hamas, printre care violuri în grup sau mutilări de cadavre.
Până acum, anchetatorii israelieni au adunat "peste 1.500 de mărturii şocante şi tulburătoare", a declarat o poliţistă săptămâna trecută în Parlamentul israelian, care a vorbit despre fete care au fost găsite fără haine şi s-a referit la mărturii privind violul colectiv, mutilarea şi uciderea unei tinere.
Hamas "a respins" aceste acuzaţii, calificându-le drept "minciuni".
Purtătorul de cuvânt american a refuzat să facă alte precizări, evidenţiind caracterul sensibil al problemei, însă a declarat că SUA nu au "niciun motiv să pună la îndoială" informaţii asupra violenţelor sexuale imputate Hamas.
"Cred că sunt foarte puţine lucruri de care Hamas nu ar fi capabil în ceea ce priveşte tratamentul civililor şi mai ales tratamentul femeilor", a spus el.
Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas au ucis în Israel 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.
De asemenea, 240 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza, dintre care 137 sunt în continuare ţinute ostatice, potrivit armatei israeliene.
Drept represalii, armata israeliană a lansat bombardamente asupra Fâşiei Gaza - întrerupte timp de o săptămână, cât a durat armistiţiul - care au făcut până acum, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas din Gaza, 15.899 de morţi, dintre care 70% femei şi minori. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele american JD Vance, un potențial candidat la președinție în 2028, a afirmat miercuri că războiul din Iran a fost 'cauza' înfrângerii electorale monumentale suferite în ziua precedentă de republicani și președintele Donald Trump, relatează AFP. 'Războiul este cauza înfrângerii noastre. Președintele
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Parlamentul Columbiei a adoptat o lege care încheie politica de 'pace totală' față de grupările armate ilegale
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua legislație le interzice aces
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.



