Statele UE cer Comisiei Europene să diminueze cu 20% suma cerută pentru suplimentarea bugetului multianual (Politico)
Statele UE au cerut Comisiei Europene să reducă cel puţin 20%, respectiv circa 13 miliarde de euro, din propunerea sa de creştere a bugetului multianual al blocului comunitar, au declarat marţi pentru Politico.eu diplomaţi europeni.
În luna iunie, Comisia Europeană le-a cerut statelor UE o contribuţie suplimentară de 66 de miliarde de euro la bugetul multianual al blocului comunitar pentru perioada 2021-2027, din care 17 de miliarde în contul ajutorului financiar direct oferit Ucrainei - plus 33 de miliarde de euro ca ajutor separat pentru Kiev sub formă de credite -, restul sumei până la cele 66 de miliarde fiind solicitată pentru acoperirea dobânzilor în creştere pentru fondul de redresare post-pandemie, gestionarea migraţiei, investiţiile în energii verzi şi acoperirea costurilor de funcţionare mărite ale instituţiilor de la Bruxelles.
Dar statele membre în general nu agreează această creştere a contribuţiilor cu sumele cerute de Comisie şi consideră că aceasta din urmă ar trebui să diminueze cel puţin cu 20% nivelul solicitat, afirmă diplomaţi care s-au exprimat cu condiţia anonimatului.
"Poţi cere unui grup de state membre (contributoare nete) să facă un sacrificiu, în timp ce un alt grup culege beneficiile (...), ceea ce subminează sensul corectitudinii şi solidarităţii în UE", spune unul dintre diplomaţii citaţi.
Însă cel puţin în privinţa Ucrainei luarea unei decizii se impune rapid, altfel această ţară aflată în război cu Rusia riscă să intre în colaps. Ministrul ucrainean de finanţe Serhii Marcenko a declarat că Ucraina are nevoie încă de la începutul anului viitor de un ajutor financiar de 29 de miliarde de dolari, iar proiecţia bugetară a Kievului pentru tot anul 2024 indică un deficit de circa 43,58 de miliarde de dolari.
În timp ce statele UE, cu excepţia Ungariei, sunt de acord să continue susţinerea financiară a Ucrainei, mai multe dintre ele sunt reticente să-şi suplimenteze contribuţiile bugetare în alte scopuri.
Unele ţări est-europene şi cele din Nord, în frunte cu Germania, doresc ca Bruxellesul să-şi finanţeze noile priorităţi prin economii la alte capitole de cheltuieli, în timp ce statele din Sud agreează propunerea Comisiei.
Totuşi, majoritatea capitalelor europene sunt de acord că executivul comunitar trebuie să diminueze suma cerută pentru suplimentare bugetului multianual şi să identifice surse de economii în bugetul convenit în 2021, notează Politico.eu. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA impun sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legături cu Iranul
Departamentul Trezoreriei SUA a impus miercuri noi sancțiuni împotriva unor companii și indivizi din India și Turcia pentru legăturile lor cu Iranul, avertizând că va continua să ia măsuri împotriva oricui sprijină regimul de la Teheran, relatează Reuters. Sancțiunile fac parte din 'Operațiunea Economic Outcast' a adm
Alegeri SUA: Trump afirmă că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi 'distrus' dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP. Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a P
Alegeri SUA/Trump afirmă că războiul din Iran a meritat, deși acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deși a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters. 'A trebuit să
Alegeri SUA: Merz se declară sceptic că Trump își va schimba modul de a guverna după alegeri
Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat miercuri sceptic că președintele american Donald Trump își va schimba modul de a guverna după alegerile de la mijlocul mandatului din SUA, în timp ce ministrul de externe german Johann Wadepul s-a declarat mai optimist, afirmând că speră că vor fi înregistrate progrese în Orientul Mijlociu și
SUA: Liderul democraților din Senat susține că războiul din Iran 'trebuie să se încheie'
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP. 'Poporul american nu știe pentru ce ne luptăm în Iran. El (Donald Trump - n.r.) nu a clarificat niciodată lucrurile. Își schimbă părerea de la zi la zi, c
Trump este încă președinte, reamintește Casa Albă
Casa Albă a ținut miercuri să le reamintească americanilor că Donald Trump este încă președintele lor, după înfrângerea republicanilor săi în fața democraților în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului, transmite AFP. 'Mesaj de interes public: Trump este încă președintele vostru', a scri
Extinderea UE, Ucraina și prețuri accesibile la energie, pe agenda summitului V4 din Slovacia
Extinderea Uniunii Europene, securitatea Ucrainei și a Europei și prețuri accesibile la energie figurează pe agenda summitului șefilor de stat din grupul de la Vișegrad (V4 - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria), ce are loc miercuri și joi la Trencin, în Slovacia, informează agențiile TASR și MTI. Summitul este menit să dea un nou impuls
Zelenski a sosit în Spania pentru întâlniri cu Sanchez și alți lideri în marja summitului ibero-american
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Madrid unde se va întâlni cu premierul spaniol Pedro Sanchez și cu alți lideri în marja summitului ibero-american care se desfășoară în capitala spaniolă, a anunțat cabinetul șefului guvernului spaniol, relatează AFP. Pedro Sanchez îl va primi joi pe Vo
Alegeri în SUA: JD Vance dă vina pe războiul din Iran pentru înfrângerea electorală a republicanilor
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
Alegeri SUA: Kremlinul minimalizează impactul înfrângerii republicanilor asupra eforturilor de pace ale lui Trump
Kremlinul a minimalizat miercuri impactul înfrângerii zdrobitoare a republicanilor în alegerile din SUA de la jumătatea mandatului, afirmând că așteaptă ca președintele Donald Trump să-și continue eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa. 'Președintele Trump rămâne în funcție'
SUA: Liderul democraților din Camera Reprezentanților, surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților a Congresului american, Hakeem Jeffries, s-a declarat miercuri surprins de rezultatele 'stupefiante' ale alegerilor de la jumătate de mandat, care s-au transformat într-o înfrângere grea pentru republicanii președintelui Donald Trump, transmite AFP. 'Eram o
Alegeri SUA/Uniunea Europeană speră că noul Congres 'va exercita mai multă presiune asupra Rusiei'
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a declarat miercuri că speră ca noul Congres al SUA, cu majoritate democrată, va continua să sprijine Ucraina și 'să exercite mai multă presiune asupra Rusiei', relatează AFP, Reuters și dpa. 'După cum știți, Europa și Statele Unite sunt mult mai puternice împreună', a subliniat Kaja Kall
UE promite să simplifice și mai mult legile de mediu; ONG-urile își exprimă îngrijorarea
Comisia Europeană s-a angajat miercuri să 'simplifice' legi cheie privind protecția biodiversității în 2027, atrăgând un val de critici din partea ecologiștilor, relatează AFP. În programul său de lucru, Bruxellesul menționează 'revizuirea' legislației sale privind habitatele animalelor, protecția păsărilor și
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N



