Israel-Hamas/Cinci state semnatare ale tratatului de instituire a CPI cer anchetarea ''situaţiei din statul Palestina''
Cinci state semnatare ale tratatului de instituire a Curţii Penale Internaţionale (CPI) au solicitat o anchetă cu privire la "situaţia din statul Palestina", a anunţat procurorul său, care a confirmat investigarea crimelor comise de la atacul Hamas din 7 octombrie, informează AFP.
"Biroul meu a primit o sesizare cu privire la situaţia din statul Palestina de la următoarele cinci state părţi: Africa de Sud, Bangladesh, Bolivia (...) Comore şi Djibouti", a declarat Karim Khan."La primirea sesizării, Biroul meu confirmă că investighează în prezent situaţia", a adăugat el într-un comunicat.
CPI, creată în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi comise în întreaga lume, a deschis o anchetă în 2021 cu privire la presupusele crime de război din teritoriile palestiniene, inclusiv comise de forţele israeliene, Hamas şi alte grupuri palestinieni armate.
Karim Khan a spus că mandatul său se va aplica presupuselor crime comise în timpul războiului actual. Dar echipele sale nu au putut intra în Gaza şi nici în Israel, ţară care nu este membră a CPI.
Experţii juridici au declarat pentru AFP că ambele părţi ar putea fi acuzate de crime de război.
Africa de Sud a precizat că a depus această sesizare,"alte ţări împărtăşind aceleaşi preocupări", astfel încât CPI să acorde "o atenţie urgentă gravităţii situaţiei actuale".
Pretoria "încurajează în continuare alte state părţi la Statutul de la Roma să se alăture sesizării sau să trimită sesizări separate în mod independent", adaugă comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe sud-african.
Un stat parte poate sesiza procurorului o situaţie în care una sau mai multe infracţiuni din competenţa Curţii par să fi fost comise, solicitând procurorului să investigheze situaţia în scopul de a determina dacă o anumită persoană sau persoane ar trebui să fie acuzate de comiterea unor astfel de crime, a amintit magistratul britanic.
"De la începutul mandatului meu în iunie 2021, am înfiinţat pentru prima dată o echipă dedicată pentru a avansa ancheta asupra situaţiei din statul Palestina", a spus procurorul."Biroul a colectat un volum semnificativ de informaţii", a subliniat el. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri






