VIDEO MB/ Ceremoniile de omagiere a soldaţilor britanici care au murit în conflicte, umbrite de protestele de sâmbătă
Regele Charles şi premierul Rishi Sunak au condus duminică ceremoniile de omagiere naţională a soldaţilor britanici care au murit în conflicte, încercând să unifice comunităţile la o zi după ce comemorarea armistiţiului Primului Război Mondial şi un marş pro-palestinian au fost marcate de ciocniri între contramanifestanţii de extremă dreapta şi poliţie, relatează Reuters şi AFP.
Downing Street a subliniat într-un comunicat ''unitatea'' naţiunii în această zi ''în care comunităţile se reunesc pentru a-şi aminti de cei care au murit în numele nostru''.
În cadrul unei ceremonii solemne la memorialul de război Cenotaph de pe bulevardul Whitehall din centrul Londrei, Charles, Sunak, lideri militari, politicieni din toate partidele şi membri de rang înalt ai familiei regale au ţinut două minute de reculegere şi apoi au depus coroane de flori pentru a-i onora pe cei ucişi în război.
Aproape 10.000 de veterani şi mii de britanici s-au adunat pentru a participa la ceremoniile conduse de Charles pentru prima dată de la încoronarea sa.
''Evenimentele recente trebuie să ne reamintească faptul că nu trebuie să luăm de bună pacea pentru care am luptat atât de mult", a subliniat premierul Rishi Sunak, într-un moment în care războiul din Ucraina continuă şi un nou conflict se desfăşoară între Hamas şi Israel.
Evenimentele de duminică au fost umbrite de scenele de violenţă de sâmbătă, când, în acelaşi loc şi cu puţin timp înainte de comemorarea armistiţiului Primului Război Mondial, protestatari de extremă dreapta care se opuneau unui marş pro-palestinian prevăzut în aceeaşi zi s-au încăierat cu poliţia, şi de acuzaţiile potrivit cărora ministrul britanic de interne ar fi alimentat tensiunile.
Aproximativ 300.000 de persoane au luat parte la marşul pro-palestinian, care a fost în general paşnic, potrivit poliţiei, dar Rishi Sunak a denunţat prezenţa simpatizanţilor Hamas, precum şi a contramanifestanţilor naţionalişti.
Într-un nou raport de duminică, poliţia londoneză a comunicat că a arestat 145 de persoane atât din rândul contramanifestanţilor, cât şi al participanţilor la demonstraţie. În acest stadiu, şapte dintre contramanifestanţi au fost acuzaţi oficial de diverse infracţiuni, printre care posesie de arme, posesie de droguri şi agresiune.
Today's policing operation is now drawing to a close.
— Metropolitan Police (@metpoliceuk) November 11, 2023
Officers worked tirelessly to keep London safe, making at least 126 arrests in the face of significant violence. Sadly, nine officers were injured.
Assistant Commissioner Matt Twist's statement gives an overview of events.
Ministrul de interne Suella Braverman, foarte conservatoare, a exercitat presiuni asupra poliţiei înainte de demonstraţie, punând la îndoială imparţialitatea acesteia, ceea ce i-a adus numeroase critici chiar şi din partea propriei tabere. Politicienii din opoziţie şi unii membri ai Partidului Conservator aflat la guvernare i-au cerut să demisioneze.
Duminică, Suella Braverman a lăudat poliţia pentru modul în care a gestionat evenimentele de sâmbătă, ''pentru profesionalismul de care a dat dovadă în faţa violenţei şi agresiunii''.
Our brave police officers deserve the thanks of every decent citizen for their professionalism in the face of violence and aggression from protesters and counter protesters in London yesterday. That multiple officers were injured doing their duty is an outrage. 1/3
— Suella Braverman MP (@SuellaBraverman) November 12, 2023
A fost un ton mai ponderat în comparaţie cu un articol de săptămâna trecută, când ea a acuzat poliţia că adoptă ''standarde duble'' în tratarea protestelor, în special a marşurilor pro-palestiniene - un argument despre care parlamentarii laburişti din opoziţie au spus că a alimentat furia grupărilor de dreapta.
Dar Braverman şi-a menţinut poziţia conform căreia trebuie să se facă mai mult pentru a combate cazurile de antisemitism la proteste. Ea a spus că au existat "scandări bolnave, inflamatorii şi, în unele cazuri, în mod clar criminale, pancarte şi accesorii afişate în mod deschis la marş" şi că "acest lucru nu mai poate continua".
''Săptămână de săptămână, străzile Londrei sunt poluate de ură, violenţă şi antisemitism. Membrii publicului sunt atacaţi şi intimidaţi. În special evreii se simt ameninţaţi. Sunt necesare acţiuni suplimentare''.
Anterior, ministrul apărării Grant Shapps a declarat că nu ar fi folosit limbajul pe care Braverman l-a folosit în articolul ei, dar că acesta a exprimat îngrijorări cu privire la faptul dacă poliţia acţionează suficient de rapid în confruntarea cu demonstranţii care ar putea încălca legea.
''Spun că, într-adevăr, cred că este foarte important ca poliţia să acţioneze rapid'', a spus el.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








