Cooperarea militară dintre Moscova şi Beijing este ''din ce în ce mai importantă'', afirmă Putin
Cooperarea militară dintre Rusia şi China este "din ce în ce mai importantă", a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, dând asigurări în acelaşi timp că cele două ţări nu încearcă să creeze o alianţă similară cu cele din perioada Războiului Rece, potrivit AFP.
"Contactele noastre în domeniul militar şi tehnico-militar devin din ce în ce mai importante", a spus Putin, în timp ce îl primea la Moscova pe generalul chinez Zhang Youxia, vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale.
"Rusia şi China nu construiesc o alianţă militară în stilul Războiului Rece", a adăugat el, ca răspuns direct la temerile occidentale.
Cooperarea promovată de Vladimir Putin este văzută ca un semnal de avertizare de către ţările occidentale, care doresc să împiedice China să ofere sprijin major Rusiei în ofensiva sa din Ucraina.
Miercuri, G7 a cerut Beijingului "să nu ajute" Moscova în conflict.
Preşedintele rus, la rândul său, a declarat că NATO încearcă "să-şi depăşească cadrul geografic" şi că Washingtonul caută să "creeze noi alianţe" în Asia.
"Vedem toate acestea şi, împreună cu prietenii noştri, răspundem calm, într-un mod echilibrat, consolidând capacităţile noastre de apărare", a spus el.
Moscova şi Beijingul menţin legături puternice, care au fost consolidate şi mai mult de la începutul ofensivei ruse în februarie 2022, pe care Beijingul refuză să o condamne.
Vladimir Putin a efectuat o vizită în China în octombrie, prima sa călătorie la o mare putere mondială de când forţele sale au atacat Ucraina în urmă cu aproape doi ani.
Miercuri, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a dat asigurări, de asemenea, că Rusia şi China "nu creează un bloc militar", spre deosebire de "unele ţări occidentale agresive".
Primindu-l pe Zhang Youxia, el a spus că relaţia de cooperare dintre cele două ţări nu a fost "îndreptată împotriva unor state terţe".
Serghei Şoigu a dorit să discute cu el despre "măsurile care trebuie luate pentru a consolida cooperarea în domeniul apărării", potrivit ministerului rus.
Zhang Youxia, la rândul său, a declarat că relaţiile ruso-chineze sunt la "cel mai înalt nivel", conform unei transcrieri ruseşti a afirmaţiilor sale.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Merz promite că va colabora cu orice lider care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța în 2027
Cancelarul german Friedrich Merz a promis vineri că 'va întinde mâna' oricărui lider care va fi ales președinte al Franței la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, relatează AFP și dpa. 'Germania va întinde întotdeauna mâ
Rubio va merge în Asia de Sud-Est săptămâna viitoare pentru a reafirma parteneriatul american
Secretarul de stat american Marco Rubio va merge în Filipine săptămâna viitoare pentru o întâlnire cu omologii săi din Asia de Sud-Est, în momentul în care confruntările armate între Statele Unite și Iran au fost reluate, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Vizita lui Rubio are loc în co
BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a declarat vineri că s-a convins de gradul de pregătire al Marinei Militare Bulgare după ce a asistat la desfășurarea exercițiului naval național 'Breeze 2026' la bordul fregatei 'Drazki'. 'Sunt extrem de mulțumită de ceea ce am văzut până acum. Mă simt liniștită în ceea ce privește suveranit
Iranul publică un videoclip care sugerează 'unde poate fi ucis Trump'
Agenția de știri iraniană Fars a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în limba engleză cu titlul: 'Unde poate fi ucis Trump?', relatează vineri agenția dpa. Videoclipul a fost postat, printre alte rețele sociale, pe canalul Telegram al agenției Fars, considerată apropiată de Gardienii Revoluției, și pe platforma X, deținută de Elon
UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluțiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și, în premieră extinsă, evaluează și situația din patru state candidate la aderare - Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Raportul concluzion
Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier
Andy Burnham a fost numit vineri lider al Partidului Laburist, în cadrul unui congres extraordinar la Londra, înainte de a se instala oficial luni la Downing Street, unde îi va succeda premierului demisionar Keir Starmer, relatează AFP și Reuters. 'În absența oricărui alt candidat eligibil, am onoarea de a-l declara pe Andy Burnham
Un atac lansat de forțele SUA au distrus un turn de control maritim în sud-estul Iranului
Un turn de control maritim din portul Shahid Kalantari din orașul Chabahar, în sud-estul Iranului, s-a prăbușit vineri dimineață, după ce forțele americane au lansat un al treilea atac asupra sa, a relatat agenția de știri iraniană Irna, informează Anadolu. Irna a afirmat că turnul de control a fost complet distrus și nu au fost raportate decese sau pers
Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron continuă cooperarea în domeniul descurajării nucleare, Germania fiind de acord să participe la un exercițiu nuclear francez pentru prima oară, relatează vineri dpa. Consiliul germano-francez pentru apărare și securitate (DFVSR/CFADS) s-a reunit vineri dimineață sub conducerea celor
Președintele Poloniei blochează prin veto legi care ar fi dat mai multe drepturi cuplurilor homosexuale
Președintele Poloniei, naționalistul Karol Nawrocki, și-a exercitat vineri dreptul de veto împotriva a două legi care ar fi permis cuplurilor homosexuale să încheie 'contracte de concubinaj', informează Reuters și AFP. 'Ca garant al Constituției, nu pot accepta o soluție care ar duce le pierderea statutului special al c
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaților (Reuters)
Câteva sute de militari americani desfășurați în Estonia în timpul iernii trecute au fost retrași discret, fără niciun semn clar privind momentul în care s-ar putea întoarce sau dacă se vor mai întoarce, le-a dezvăluit ministrul apărării Hanno Pevkur jurnaliștilor locali, când se pregătea să plece la summitul NATO de la Ankar
China respinge acuzațiile lui Trump ca 'pure invenții'
Beijingul a respins vineri ca 'pure invenții' acuzațiile președintelui american Donald Trump de amestec al Chinei în alegerile prezidențiale din SUA din 2020, transmit AFP și Xinhua. Trump susținuse din nou, într-un discurs către națiune ținut joi seara, că la alegerile pe care le-a pierdut în fața lui Joe Biden &icir
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez va asista la finala Cupei Mondiale, în pofida relației reci cu Donald Trump
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, un critic vocal al lui Donald Trump, va asista duminică la finala Cupei Lumii la fotbal între Argentina și Spania, care se va desfășura într-o suburbie a New York-ului, a anunțat vineri cabinetul său, relatează AFP. 'Prim-ministrul va asista la finala Cupei Lumii din 2026 a FIFA, care se va
Iranul anunță un bilanț de cel puțin 38 de morți al loviturilor americane în luna iulie
Cel puțin 38 de persoane au fost ucise și peste 400 rănite în lovituri americane asupra Iranului în această lună, a anunțat pe platforma X purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății Hossein Kermanpour, relatează dpa. Se presupune că aceste cifre se referă la victimele civile, întrucât de obicei autoritățile ir
Secretarul de stat american Marco Rubio lansează un apel la cooperare globală împotriva extremismului de stânga
Administrația Trump vrea ca țările să coopereze împotriva extremismului de stânga, a declarat joi secretarul de stat american Marco Rubio, relatează dpa. Într-o intervenție în fața reprezentanților din 60 de țări la Washington, Rubio a declarat că combaterea terorismului are un punct mort - violența extremistă din parte
Parlamentul israelian se autodizolvă, urmează alegeri în octombrie
Parlamentul israelian a votat joi noaptea legea finanțării partidelor și s-a autodizolvat la încheierea mandatului de patru ani, informează AFP. Cu votul a 62 din cei 120 de deputați din Knesset (legislativul Israelului), s-a deschis oficial procesul care ar urma să prevadă alegeri parlamentare în 25 octombrie dacă legea în a














