Război Israel-Hamas/ 15 soldaţi israelieni ucişi în luptele de marţi
În luptele pe care armata israeliană le-a desfăşurat marţi în Fâşia Gaza cu gruparea islamistă Hamas şi cu alte miliţii palestiniene au fost ucişi 15 soldaţi israelieni, a anunţat miercuri seară armata israeliană, potrivit agenţiei EFE.
Precedentul bilanţ indica 11 militari israelieni care şi-au pierdut viaţa în luptele de marţi; între timp alţi patru soldaţi au fost adăugaţi pe lista victimelor. De la începutul războiului cu Hamas, pe 7 octombrie, au murit 330 de soldaţi israelieni, mare parte dintre ei în atacul surpriză din acea zi al grupării islamiste asupra sudului Israelului, unde Hamas a ucis peste 1.400 de persoane.
Represaliile israeliene au venit atunci imediat, într-o primă etapă cu bombardamente puternice care au provocat până în prezent circa 8.800 de morţi, majoritatea civili, iar începând din noaptea de vineri spre sâmbătă armata israeliană a pătruns în nordul Fâşiei Gaza, unde continuă luptele.
Potrivit presei israeliene, unii din cei 15 soldaţi israelieni au murit după ce vehiculul lor a fost lovit de o rachetă antitanc, iar alţii după ce tancul în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv.
"Suntem într-un război dificil. Va fi un război lung. Am obţinut succese importante, dar avem şi pierderi dureroase", a declarat miercuri premierul israelian Benjamin Netanyahu.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Un important pod din Kiev, lovit de două drone rusești
Două drone au lovit joi un important pod din Kiev, care traversează fluviul Nipru și leagă estul de vestul orașului, a anunțat primarul Vitali Kliciko, într-un context al intensificării loviturilor Moscovei asupra capitalei ucrainene, informează AFP. 'Două atacuri cu drone au lovit zona de susținere a podului Sud. Traficul transportu
Fostul președinte mexican Lopez Obrador pregătește o carte pentru 'a ajuta SUA'
Fostul președinte mexican Andres Manuel Lopez Obrador (2018-2024) a anunțat miercuri că pregătește o carte cu propuneri pentru 'a ajuta' Statele Unite, argumentând că țara vecină se confruntă cu un 'declin' care nu s-ar rezolva nici măcar 'dacă fentanilul ar fi eradicat', pe fondul presiunilor în creștere din partea Washingtonului
Franța: Universitățile se alătură liceelor la proteste
Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în întreaga Franța, organizează blocaje pentru a cere mai mulți profesori și resurse didactice suplimentare, în ceea ce ar putea deveni 'actul al doilea' al acestei mobilizări sociale a tinerilor, relatează AFP. Potrivit Uniunii studențești, circa treizeci de cam
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
Regatul Unit a anunțat un nou pachet de sancțiuni care vizează resursele financiare ale Kremlinului destinate războiului, 'propagandiști' și persoane acuzate de implicare în torturarea civililor ucraineni, relatează joi dpa. Circa 23 de persoane și entități vor fi vizate de măsuri precum înghețarea activelor și interdicții
Rusia anunță expulzarea unor diplomați ungari ca măsură de reciprocitate
Rusia va expulza un număr neprecizat de diplomați ungari ca măsură de reciprocitate după expulzarea a zece angajați diplomatici ai ambasadei ruse la Budapesta, a informat joi Ministerul de Externe de la Moscova, transmit Reuters și AFP. Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ungariei a fost convocat joi la Ministerul de Externe rus, unde a fost informat d
Irakul amână până la 30 iunie 2027 termenul-limită pentru dezarmarea facțiunilor pro-Iran
Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a anunțat joi prelungirea până la 30 iunie 2027 a datei limită pentru dezarmarea facțiunilor proiraniene prezente pe teritoriul țării, a doua zi după retragerea coaliției anti-jihadiste conduse de SUA, relatează AFP. O plecare calificată drept 'victorie istorică' de Gardienii Revoluției, puternica forță armată
De pe linia frontului, Zelenski îi felicită pe soldați, de Ziua Apărătorilor Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a felicitat pe toți soldații care luptă împotriva forțelor ruse invadatoare într-un videoclip înregistrat joi de pe linia frontului, pentru a marca Ziua Apărătorilor Ucrainei, informează EFE. 'Linia frontului. Aici se câștigă independența. Și aici duce calea spre pace, prin aceste labirint
Premierul Republicii Moldova a lansat un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a țării
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a lansat, joi, în dezbatere publică, un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a țării. El a propus ca actualele 32 de raioane să fie împărțite în trei regiuni.
Israelul afirmă că a avertizat Londra înainte de incidentul din apropierea unei baze militare din Anglia
Israelul a avertizat autoritățile britanice că Iranul plănuiește un atac asupra unei baze militare britanice, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, exprimându-și indignarea că Londra a impus totuși sancțiuni asupra coloniilor israeliene, relatează AFP.
MAE de la Chișinău l-a convocat pe ambasadorul rus, după ce o dronă s-a prăbușit în raionul Orhei
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Republicii Moldova l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, după ce o dronă cu explozibil a căzut, miercuri seară, în apropierea localității Brănești din raionul Orhei. Potrivit unui comunicat de
Statele Unite consideră puțin probabilă o invazie a Chinei în Taiwan anul viitor (surse)
Oficialii americani consideră că o invazie a Chinei în Taiwan înainte de 2028 este tot mai puțin probabilă, în pofida ordinelor președintelui chinez Xi Jinping ca armata să fie pregătită până în 2027 să preia prin forță, dacă va fi necesar, insula guvernată democratic, au declarat surse americane familiarizate cu situația, sub rezerva anonimatul
Zborul Flydubai/Președintele Israelului vrea să decoreze 4 pasageri ce au împiedicat prăbușirea avionului; procurorul general al EAU ordonă o anchetă
Președintele israelian Isaac Herzog și-a anunțat joi intenția de a decerna una dintre cele mai înalte distincții civile ale țării unui număr de patru pasageri israelieni care au împiedicat miercuri avionul Flydubai să se prăbușească, relatează AFP. 'Am intenția de a prezenta actul vostru de eroism în fața comitetului însărcinat cu P
SUA: Guvernatorul Californiei îl ironizează pe Trump pentru o eroare tipografică în acordul privind Inteligența Artificială
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, l-a ironizat pe președintele american Donald Trump pentru eroarea tipografică din acordul privind inteligența artificială (IA) semnat marți cu magnații tehnologiei, în care apare scris 'Unites States' în loc de 'United States' în referire la Statele Unite, informează EFE. 'Epoca de A
Într-un interviu, Netanyahu îl laudă pe 'pasagerul eroic' care 'a prevenit un alt 11 septembrie' în incidentul Flydubai
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a lăudat pe 'pasagerul eroic' într-un interviu acordat miercuri canalului american Fox News, spunând că 'a prevenit un alt 11 septembrie' în timpul incidentului care a avut loc miercuri la bordul unui avion al companiei Flydubai, informează EFE. Netanyahu a declarat că un pasager i
UPDATE Garry Kasparov, opozant al Kremlinului, avertizat că viața sa este în pericol
Opozantul rus în exil și fostul campion mondial la șah Garry Kasparov a fost avertizat de serviciile de securitate lituaniene și americane că viața sa și cea a colaboratorului său Ilia Tiutrin sunt 'în pericol', a afirmat el într-un mesaj pe rețelele sociale, relatează joi AFP. 'Vestea potrivit căreia, împreună cu asociatul










