Şeful Shin Bet îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul de a anticipa atacul Hamas
Directorul serviciului de informaţii interne al Israelului (Shin Bet), Ronen Bar, şi-a asumat personal luni responsabilitatea pentru că agenţia sa nu a reuşit să anticipeze atacul surpriză din 7 octombrie al grupării islamiste palestiniene Hamas, în care au fost ucise peste 1.400 de persoane în Israel, relatează agenţiile de presă TPS şi EFE.
Într-o scrisoare trimisă de Bar duminică seara membrilor Shin Bet şi familiilor lor, mesaj care a fost publicat şi de presa israeliană, Bar recunoaşte că, în pofida "unei serii de acţiuni efectuate", serviciul său nu a reuşit "să producă un avertisment suficient care să ne permită să dejucăm atacul".
"În calitatea mea de persoană aflată la conducerea organizaţiei, îmi revine întreaga responsabilitate", a recunoscut Bar, adăugând: "Va fi timp pentru investigaţii, acum luptăm".
Bar a mai spus că forţele Shin Bet au dat dovadă de curaj şi spirit de luptă, în timp ce au combătut imediat cu inamicul fără ezitare. "Am pierdut 10 dintre cei mai buni oameni ai noştri; mulţi dintre noi am fost răniţi", a scris el.
El a spus că agenţia a înfiinţat un departament special, împreună cu Forţele de Apărare Israelului (IDF), pentru a recupera persoanele răpite şi cele date dispărute.
Şeful de stat major al IDF, generalul Herzi Halevi, şi-a făcut public mea culpa, admiţând că armata nu a reuşit să protejeze cetăţenii din Israel şi să păzească în mod corespunzător gardul de la frontieră cu Fâşia Gaza, într-un discurs adresat presei.
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a reuşit să inducă în eroare serviciile de informaţii israeliene cu o operaţiune în care a atacat de pe uscat, de pe mare şi din aer, într-o lovitură care constituie cel mai mare eşec militar din istoria statului israelian.
Într-o ţară cu cea mai puternică armată din Orientul Mijlociu şi cu cele mai avansate tehnologii de control din lume, a vedea miliţieni palestinieni care ucid şi capturează soldaţi, străpung bariera de securitate sau ocolesc senzorii de siguranţă fără vreo rezistenţă a fost un coşmar devenit realitate pentru israelieni, care s-a datorat unor erori grosolane în aparatul de informaţii sau lipsei de efective militare, comentează EFE.
Potrivit presei israeliene, cu câteva ore înainte de atacul din 7 octombrie, apărarea israeliană a identificat mişcări neobişnuite în Fâşia Gaza controlată de Hamas, ceea ce a dus la apeluri telefonice între înalţi oficiali, care au ignorat totuşi aceste indicii.
Bar s-ar fi deplasat la sediul Shin Bet şi ar fi ordonat desfăşurarea unei mici echipe la graniţa cu Gaza, crezând că va fi vorba de un atac la scară mică.
Cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise în acest atac, în marea lor majoritate civili. Iar, conform datelor actualizate ale armatei israeliene, 199 de persoane au fost luate ostatice. De atunci, Israelul efectuează bombardamente fără încetare în Fâşia Gaza, soldate până în prezent cu cel puţin 2. 800 de morţi în rândul palestinienilor şi cu peste 10.800 de răniţi. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța aprobă reintroducerea unor pesticide interzise
Adunarea Națională - camera inferioară a parlamentului Franței - a aprobat luni noaptea reintroducerea în uz a pesticidelor acetamiprid, din clasa neonicotinoidelor, și flupiradifuron; votul în Senat, programat marți, ar urma să fie o simplă formalitate, transmite AFP. Pentru aprobare au votat 296 de deputați, iar împotrivă 2
Polonia se teme că Rusia ar putea utiliza drone ucrainene capturate pentru atacuri împotriva NATO
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a avertizat marți cu privire la posibila utilizare a dronelor ucrainene capturate de către forțele ruse pentru a lansa atacuri împotriva unor țări membre NATO, atacuri care ar putea fi atribuite Ucrainei, relatează EFE. După o reuniune a Comitetului de Securitate Națională la Varșovi
Kremlinul declară că nu are 'nicio speranță' de îmbunătățire a relațiilor cu Londra după sosirea lui Burnham
Kremlinul a declarat marți că nu are 'nicio speranță' de îmbunătățire a relațiilor cu Londra după venirea la putere a lui Andy Burnham, denunțând 'sprijinul necondiționat' acordat Ucrainei de către noul prim-ministru britanic, relatează AFP. 'Nu avem astfel de speranțe', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului,
Slovacia: Costurile noului sediu al Ministerului Apărării scandalizează populația
Ministrul slovac al Apărării este criticat după ce a dezvăluit noul sediu al ministerului său, un turn cu 27 de etaje, al cărui cost de renovare, care se ridică la 53 de milioane de euro, a atras critici considerabile, relatează AFP. Poreclit 'știuletele' de către localnici, impunătorul fost bloc de cazarmă din perioada comunistă, recent renovat, face
Conflictul #Ucraina-Rusia: numărul civililor uciși sau răniți a crescut cu 37% în primul semestru al anului 2026 (ONU)
Numărul civililor uciși sau răniți în conflictul între Rusia și Ucraina a crescut cu 37% în primele șase luni ale acestui an, a avertizat marți Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, informează AFP. 'Am înregistrat 1.396 de civili uciși și 7.978 răniți' în Ucraina, ceea ce 'reprezintă o creștere cu 37% &ic
Columbia: Noul parlament îi dă o lovitură președintelui ales, îngreunându-i obținerea unei majorități
Noul parlament (Congres) al Columbiei i-a dat luni o primă lovitură politică președintelui ales Abelardo de la Espriella, de extremă dreapta, votând împotriva candidatului acestuia la președinția Senatului, ceea ce l-ar putea împiedica pe viitorul șef al statului să obțină o majoritate parlamentară, transmite AFP. Fără un partid propriu și cu
Zi de muncă fără limite pentru șefa guvernului japonez
Șefa guvernului japonez Sanae Takaichi a vorbit pe rețelele de socializare despre zilele sale de muncă continuă și a spus că doarme de obicei 'între 0 și 3 ore', după ce și-a atras critici pentru îndemnurile sale de a munci necontenit, relatează marți EFE. 'Odihna de astăzi a fost cu adevărat binevenită; pentru prima dată după mult timp
Acord între Panama și China pentru reînnoirea tratatului privind transportul maritim
Panama a anunțat luni încheierea unui acord cu China pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim care oferă avantaje navelor panameze în porturile chineze, transmite marți AFP. Acest acord a fost încheiat în contextul în care Panama se plânge de controalele mai stricte asupra navelor sale în China,
Marea Britanie: Noul guvern anunță eliminarea TVA la consumul de electricitate al gospodăriilor în iarna viitoare
Guvernul britanic a anunțat marți eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării în iarna viitoare, prima măsură luată în favoarea puterii de cumpărare de către noul prim-ministru Andy Burnham, transmite AFP. 'Am spus că vreau să le dau oamenilor puțin răgaz, și acesta este anunțul pe care îl fa
Parlamentul francez votează o lege controversată privind utilizarea armelor din dotare de către forțele de securitate
Adunarea Națională (camera inferioară a parlamentului francez) examinează marți un proiect de lege privind răspunsul la insecuritatea cotidiană (Ripost), o inițiativă controversată care caută să modifice reglementările atunci când polițiștii și jandarmii își folosesc armele de foc în exercițiul funcțiunii, relatează EFE. Inițiativa, aprobată
Coreea de Nord și Rusia au convenit la Moscova să aprofundeze relațiile
Ministrul nord-coreean de Externe, Choe Son Hui, s-a întâlnit la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin și cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov, cele două părți convenind să extindă și să accelereze în continuare cooperarea bilaterală, a relatat marți agenția de știri de stat nord-coreeană KCNA, preluată de dpa. În timpul a ceea
Marinari indieni, uciși în #Ucraina: un diplomat rus convocat la New Delhi
India a anunțat marți convocarea unui diplomat rus pentru a-și exprima 'preocupările grave' după atacul asupra unei nave în apropierea portului ucrainean Odesa, în care și-au pierdut viața patru dintre cetățenii săi, relatează AFP. MV Golden Leo, o navă care transporta cereale aparținând unei societăți turce, a fost lovită duminică de
Senatorii americani îi cer explicații șefului Pentagonului cu privire la propunerea sa de evaluare a nivelului de testosteron al militarilor americani
Senatorii democrați i-au cerut explicații luni secretarului apărării SUA, Pete Hegseth, despre directiva sa privind măsurarea nivelurilor de testosteron ale militarilor, subliniind faptul că Pentagonul nu a prezentat dovezi suficiente cu privire la baza științifică, costul și posibilele efecte ale noii politici, relatează EFE. Într-o scrisoare trimisă lu
Marea Britanie: Suspectul în cazul asasinării fostei deputate Ann Widdecombe a fost inculpat
Parchetul britanic a anunțat luni inculparea unui bărbat în vârstă de 28 de ani pentru uciderea fostei deputate Ann Widdecombe, găsită moartă în locuința ei la începutul lunii iulie, transmite AFP. Joshua Kerry, unicul suspect, a fost arestat la două zile după descoperirea trupului lui Ann Widdecombe (78 de ani), ce purta urme de răni g
Paris: Se redeschide galeria din Luvru unde a avut loc spargerea din octombrie 2025
Galeria Apollo de la Muzeul Luvru, locul spectaculosului jaf de bijuterii din octombrie 2025, se va redeschide publicului miercuri, dar fără vitrine sau bijuterii expuse, a confirmat luni o sursă apropiată dosarului, conform AFP. Galeria celebrului muzeu parizian se va 'deschide miercuri', a declarat sursa pentru AFP, confirmând o știre din Le Pa









