Slovacia: Robert Fico primeşte sprijin decisiv pentru a conduce o coaliţie, dar cu condiţia continuităţii în politica externă
Şansele ca viitorul guvern slovac să fie condus de fostul premier social-democrat Robert Fico, care conduce partidul Smer-SD şi doreşte să oprească ajutorul militar al Slovaciei pentru Ucraina, au crescut marţi după ce liderul celuilalt partid de stânga, formaţiunea Hlas (Vocea), Peter Pellegrini, a anunţat că de acum înainte va lua în considerare doar opţiunea unei coaliţii cu Fico, relatează Reuters.
Partidul Hlas deţine cheia formării unei majorităţi în parlamentul rezultat în urma alegerilor legislative desfăşurate pe 30 septembrie. Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare, a obţinut 23% din voturi, urmat de formaţiunea liberală din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), care a obţinut 17% din voturi, iar pe poziţia a treia, cu 14,7% din voturi, s-a plasat formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD. Liderul Hlas, Peter Pellegrini, i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.
Pellegrini a declarat marţi că privilegiază o coaliţie cu partidul lui Fico şi cu formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), în locul alternativei unei coaliţii cvadripartite cu formaţiuni de dreapta care, în politica externă, doresc menţinerea sprijinului militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, iar la nivel european au poziţii apropiate de Bruxelles, în timp ce Fico este mai apropiat de abordările premierului ungar Viktor Orban şi a anunţat încă din campania electorală că se opune ajutorului militar pentru Ucraina.
Totuşi, Pellegrini a menţionat în aceeaşi declaraţie că prezenţa partidului său în viitoarea coaliţie de guvernare va garanta continuitatea în politica externă slovacă. "Sunt convins că realizarea politicii noastre social-democrate şi promovarea celei mai mari părţi a programului nostru vor fi posibile prin această coaliţie tripartită puternică", cu Smer-SD şi SNS, a explicat el la o conferinţă de presă. Dar "dacă guvernul va schimba orientările de politică externă, Hlas va înceta să mai facă parte dintr-un asemenea guvern", a avertizat Pellegrini.
În negocierile care au urmat alegerilor, el a refuzat o ofertă din partea formaţiunii Slovacia Progresistă (PS) de a fi premier într-o coaliţie condusă de acest partid.
Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.
Preşedinta Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina, a sistat joia trecută furnizarea de noi arme către Kiev, întrucât potenţialul viitor premier Robert Fico s-a pronunţat împotriva acestui ajutor.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p
Trump spune că SUA vor decide în curând dacă războiul cu Iranul va fi reluat
Președintele american Donald Trump a declarat joi că va decide în curând dacă va relua războiul împotriva Iranului, informează vineri dpa. Scopul declarat al conflictului lansat de Statele Unite și Israel în februarie este acela de a împiedica Teheranul să dezvolte o armă nucleară. 'Vrem să merg
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Trump prezice un acord cu Rusia privind #Ucraina și chiar 'întreaga Europă'
Președintele american Donald Trump a prezis joi, în termeni misterioși, după cum remarcă AFP, un viitor 'mare acord' cu Rusia privind Ucraina și a adăugat că acordul respectiv 'ar putea să înglobeze întreaga Europă'. În cadrul unor declarații făcute presei, președintele american a indicat că s-a în
Mișcarea Vestelor Galbene revine în protestele din Franța
Mișcarea Vestelor Galbene, apărută în 2018, revine în protestele la scară națională din Franța, transmite vineri dpa. În manifestațiile declanșate în urmă cu câteva săptămâni de liceeni s-au implicat deja sindicatele franceze; Vestele Galbene, care nu au o conducere oficială structurată clar, au chemat viner
SUA/Guvernatorul democrat al Californiei a decis comutarea tuturor pedepselor capitale în închisoare pe viață
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a anunțat joi că a decis comutarea pedepsei capitale pentru 548 de condamnați în închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate, în numele ''demnității umane'', transmit Reuters, AFP și dpa. ''Iau această decizie întrucât s
SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP. Prin dimensiunile sale impunătoare,
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi














