logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Legislaţia UE privind refacerea naturii: Siegfried Mureşan speră că după negocierile dintre PE şi Consiliu se va ajunge la o formulă acceptabilă

Imagine din galeria Agerpres

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureşan (PPE) şi-a exprimat miercuri speranţa că în dosarul legislaţiei UE privind refacerea naturii după negocierile dintre Parlamentul European şi Consiliul UE se va ajunge la o formulă acceptabilă pentru toate părţile.

Parlamentul European s-a pronunţat miercuri în favoarea proiectului Comisiei Europene privind refacerea naturii. Conform proiectului de lege, până în 2030, UE trebuie să dispună de măsuri de refacere care să acopere cel puţin 20% din suprafaţa sa terestră şi maritimă.

''Comisia Europeană a venit cu această iniţiativă legislativă, care de la început a fost contestată în Consiliul Uniunii Europene. Statele membre au reuşit să o amelioreze într-o oarecare măsură. Ea a fost adoptată, a trecut de Consiliu la limită cu o majoritate de un punct procentual. Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene, care a condus negocierile pentru elaborarea compromisului final, a votat împotriva compromisului din Consiliu. Deci a fost un subiect delicat, contestat încă de la început. De aceea, opinia grupului PPE a fost că ar fi mai bine ca Comisia să retragă această iniţiativă legislativă, cu privire la care mai multă lume a avut semne de întrebare, inclusiv fermieri în sectorul agricol, să lanseze consultări publice şi să realizeze un studiu de impact. Comisia Europeană nu a elaborat un studiu riguros cu privire la impact şi mai ales la costuri şi la modalităţile de a-i sprijini pe cei care vor avea de suportat costuri şi de aceea opinia a fost că ar fi de dorit ca Comisia Europeană să lanseze o consultare publică, să efectueze un studiu de impact riguros şi să revină cu o nouă iniţiativă legislativă. Comisia Europeană nu a făcut acest lucru'', a explicat Siegfried Mureşan într-o întâlnire cu un grup de jurnalişti români.

El a adăugat că principala îngrijorare a fermierilor este că ar trebui să lase necultivată o parte din terenul lor fără a primi nicio formă de compensaţie, întrucât în propunerea legislativă a Comisiei Europene nu există nicio formă de compensare financiară.

Aceasta a fost una dintre rezervele principale în cazul României, unde mai ales în zona de câmpie, în zona judeţelor Tulcea, Brăila, Galaţi, în ultimii ani a fost introdus teren în circuitul agricol.

Un amendament susţinut de Siegfried Mureşan şi care a fost adoptat miercuri de PE se referă la compensaţii financiare pentru fermierii afectaţi.

În rezoluţia adoptată miercuri prin care susţin proiectul Comisiei Europene, eurodeputaţii subliniază că refacerea ecosistemului este esenţială pentru combaterea schimbărilor climatice şi a pierderii biodiversităţii şi reduce riscurile pentru securitatea alimentară. Ei subliniază că proiectul de lege nu impune crearea de noi zone protejate în UE şi nici nu blochează noile infrastructuri de energie regenerabilă, deoarece au adăugat un nou articol care subliniază că astfel de instalaţii sunt, în marea lor majoritate, de interes public.

Parlamentul European şi Consiliul UE urmează acum să negocieze textul final, cu obiectivul ajungerii la un acord înaintea alegerilor europene din 6-9 iunie 2024.

În cadrul Pactului verde european, Comisia Europeană a propus în urmă cu peste un an un regulament privind refacerea pe termen lung a naturii deteriorate în toate zonele terestre şi maritime ale Uniunii Europene şi pentru a atinge obiectivele UE în materie de climă şi biodiversitate. Potrivit Comisiei, noua lege ar aduce beneficii economice semnificative, întrucât fiecare euro investit s-ar traduce în beneficii de cel puţin opt euro, şi răspunde aşteptărilor cetăţenilor în ceea ce priveşte protecţia şi refacerea biodiversităţii, a peisajelor şi a mărilor şi oceanelor, exprimate în unele din concluziile Conferinţei privind viitorul Europei.

În termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia Europeană va trebui să evalueze posibilul decalaj între nevoile financiare pentru restaurare şi finanţarea UE disponibilă şi să analizeze soluţii pentru a reduce acest decalaj, în special prin intermediul unui instrument UE specific. AGERPRES/(A - editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

* Schengen/ Siegfried Mureşan: Sper că până la finalul anului Austria îşi va ridica obiecţia nejustificată 

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb

Politic Ex 06-11-2026 18:50

Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa

Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit

Politic Ex 06-11-2026 18:37

Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult

Politic Ex 06-11-2026 18:24

UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa

Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e

Politic Ex 06-11-2026 17:13

Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului

Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice

Politic Ex 06-11-2026 16:40

SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)

Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi

Politic Ex 06-11-2026 15:48

Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina

Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl

Politic Ex 06-11-2026 15:33

Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump

Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.

Politic Ex 06-11-2026 15:08

Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește