VIDEO ONU: Aproape 1,5 miliarde de dolari promişi Sudanului la conferinţa donatorilor de la Geneva
Comunitatea internaţională a promis luni aproape 1,5 miliarde de dolari pentru a ajuta Sudanul în timp ce acesta plonjează într-o spirală a distrugerii şi a violenţei cu o viteză "fără precedent", transmite AFP.
"Această criză va necesita un sprijin financiar susţinut şi sper ca să putem toţi menţine Sudanul în fruntea priorităţilor noastre", a declarat responsabilul ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, după conferinţa donatorilor care a avut loc la Geneva.
Conferinţa a fost organizată la jumătatea unei încetări a focului de trei zile decretate în Sudan, care pare să fi restabilit calmul în capitala Khartoum.
În pofida răgazului, secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat că Sudanul se scufundă într-o spirală a morţii şi distrugerii cu o viteză "fără precedent". În opinia sa, această ţară "ar putea deveni rapid un loc al anarhiei, care să provoace instabilitate în întreaga regiune", fără o implicare a comunităţii internaţionale.
În timp ce Griffiths a subliniat generozitatea donatorilor, această sumă reprezintă doar jumătate din totalul de care agenţiile umanitare estimează că vor avea nevoie în acest an pentru a ajuta o populaţie deja pradă a unei crize serioase, pe care luptele violente între armată şi paramilitari au agravat-o.
Din cele trei miliarde de dolari de care ONU are nevoie, doar 17% au fost finanţate până acum, în timp ce 25 de milioane de sudanezi, mai mult de jumătate din populaţie, depind de ajutorul umanitar pentru a supravieţui.
Germania, co-organizator al conferinţei alături de UE, Qatar, Egipt şi Arabia Saudită s-a angajat să doneze 200 de milioane de euro până în 2024, dintre care jumătate vor fi sume noi, nealocate încă. Qatarul a promis 50 de milioane de dolari. Uniunea Europeană a promis 190 de milioane de euro în asistenţă pentru dezvoltare şi ajutor umanitar.
Şeful Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a insistat asupra necesităţii acordării rapide a acestor sume.
În două luni de conflict au murit peste 2.000 de persoane, potrivit ONG-ului Acled, iar peste 2,5 milioane au fost forţate să fugă în alte regiuni din Sudan sau în alte ţări.
Raidurile aeriene şi bombardamentele de artilerie au încetat încă de duminică dimineaţa la Khartoum, unde cinci milioane de locuitori supravieţuiesc sub o căldură dogoritoare. Luni, a doua zi a armistiţiului de 72 de ore care urmează să se încheie miercuri la ora locală 6 a.m., nu s-au auzit lupte în oraş, potrivit mai multor locuitori intervievaţi de AFP.
Luptele au izbucnit pe 15 aprilie, între armata comandată de generalul Abdel Fattah al-Burhane şi paramilitarii Forţelor de Sprijin Rapid, conduşi de generalul Mohamed Hamdane Daglo.
De mai multe săptămâni, Arabia Saudită şi Statele Unite acţionează ca mediatori între cele două tabere, obţinând armistiţii de scurtă durată, dar nu şi deschiderea negocierilor pentru un plan de ieşire din criză.
Situaţia este deosebit de îngrijorătoare în Darfur, o regiune întinsă din vestul Sudanului, unde se confruntă soldaţi, paramilitari, luptători tribali şi civili înarmaţi.
Tot la Geneva, în timpul unei sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului dedicate Sudanului, care a avut loc luni, ambasadorul britanic Simon Manley s-a declarat "extrem de îngrozit de poveştile de violenţă etnică în creştere, violenţă sexuală şi sexism în anumite părţi din Darfur".
Deja devastat în anii 2000 de un război soldat cu aproximativ 300.000 de morţi şi aproape 2,5 milioane de strămutaţi, potrivit ONU, Darfur se îndreaptă către un nou "dezastru umanitar", a avertizat ONU, invocând posibile "crime împotriva umanităţii".
În Darfur, "conflictul are acum o dimensiune etnică","cu atacuri ţintite, bazate pe identitatea oamenilor şi deplasarea populaţiilor", au avertizat ONU, Uniunea Africană şi IGAD (Autoritatea interguvernamentală pentru dezvoltare, un bloc format din opt ţări africane) într-o declaraţie comună.
Potrivit ONU, peste 150.000 de persoane au fugit din Darfur în Ciad. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi














