Germania: Cancelarul Scholz, criticat în urma unor remarci referitoare la solicitanţii de azil
Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns în vizorul criticilor în urma unor remarci făcute referitor la solicitanţii de azil, remarci despre care el personal a afirmat că au fost doar o glumă, însă pe care alţii nu le-au considerat amuzante, scrie duminică dpa.
Sâmbătă, în cursul unui congres al Bisericii protestante germane desfăşurat la Nurnberg (sud), Scholz a remarcat în faţa participanţilor că Germania "nu este una din ţările membre situate la graniţele externe ale blocului, dar are totuşi cel mai mare număr de solicitanţi de azil, majoritatea acestora nefiind înregistraţi în prealabil în celelalte state ale UE în care au sosit".
Cancelarul a adăugat apoi: "Am mai făcut această glumă la Consiliul european: Germania trebuie să aibă o mare plajă la Marea Mediterană. Practic, în Germania ajung mai mulţi refugiaţi care vin în Europa via Mediterana decât în ţările de pe coasta Mediteranei".
Organizaţia umanitară Sea Watch, care patrulează Marea Mediterană pentru a recupera migranţi în pericol, a amintit că până acum în acest an pe această rută de migraţie s-au înregistrat peste 1150 de decese de migranţi şi a calificat cele spuse de cancelar drept o "glumă proastă".
"Cine poate să râdă la aşa ceva nu ar trebui să conducă un stat", a transmis Sea Watch pe Twitter.
Au venit critici şi din partea formaţiunii de extremă stânga Die Linke, iar deputatul conservator de opoziţie Matthias Hauer a afirmat că "un cancelar nu ar trebui să râdă de suferinţele oamenilor".
Similar, Lilly Blaudszun, membră a Partidului Social-Democrat al cancelarului Scholz şi fostă expertă în social media a partidului, a apreciat pe Twitter că "un cancelar social-democrat nu ar trebui să vorbească niciodată aşa despre oameni".AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană alocă încă 130 de milioane de euro pentru susținerea eforturilor UE de contracarare a dronelor
Comisia Europeană a alocat o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro în cadrul Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize (IMFV) pentru a ameliora capabilitățile de contracarare a dronelor ale blocului comunitar, informează un comunicat al executivului UE. Decizia, anunțată deja în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (J
Giorgia Meloni cere să i se înregistreze vocea ca marcă în UE, din cauza riscurilor de deepfake
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-și înregistra vocea ca marcă, într-o nouă tentativă de a se proteja împotriva deepfake-urilor generate de inteligența artificială, potrivit unor documente consultate luni, transmite Reuters. Cererea sa
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Hamas nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei ceremonii de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, că mișcarea islamistă palestiniană nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza, unde problema viitoarei guvernări rămâne nerezolvată, relatează AFP.
Germania: AfD ia în calcul renunțarea la opoziția față de apartenența la UE, dar propune o 'uniune de națiuni suverane' (Reuters)
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledează pentru o schimbare a opoziției de lungă durată a formațiunii față de apartenența Germaniei la Uniunea Europeană și la zona euro, potrivit unui document strategic consultat luni de Reuters. Această inițiativă ar marca o schimbare semnificativă a unuia dintre principiile fondatoar
Germania: Serviciul de informații interne alertează asupra riscurilor legate de tehnologiile chineze
Serviciul german de informații interne a avertizat luni împotriva riscurilor legate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor chineze în Germania, apreciind că ele ar putea amenința suveranitatea tehnologică și securitatea țării, relatează AFP. Produsele tehnologice chineze, după exemplul mașinilor, permit 'potențiale abuzuri, plecând de la s
Șefa diplomației UE avertizează că atacurile hibride ale Rusiei pun în pericol vieți în toată Europa
Rusia pune în pericol vieți în întreaga Europă prin atacuri hibride, a declarat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas, într-o conferință de presă la Bruxelles, alături de premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, relatează Reuters. 'Europa a înregistrat o intensificare a atacurilor hibride, a tentativelor de sabotaj
Israelul dă startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023
Israelul a dat luni startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023, informează EFE. 'Toți cei implicați în atac și în răpirea ostaticilor noștri trăiesc pe datorie. Vom ajunge la ei așa cum am ajuns la ceilalți. Zi de zi, ne reglăm conturile', a declarat
Marta Kos: Republica Moldova avansează într-un ritm 'impresionant' spre UE
Republica Moldova avansează într-un ritm impresionant pe calea aderării la Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Chișinău pot conta în continuare pe sprijinul UE, a declarat luni comisarul european pentru extindere, Marta Kos, după ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, transmite Moldpres. 'Discuția de astăzi (
O anchetă sud-coreeană confirmă că nord-coreenii au minat zona demilitarizată
Armata sud-coreeană a confirmat luni, după o anchetă, că exploziile care au rănit în 21 septembrie trei soldați din Coreea de Sud în zona demilitarizată (DMZ) au fost produse de două mine instalate de nord-coreeni, transmite AFP. Ancheta comună efectuată împreună cu Comandamentul ONU a confirmat rezultatele preliminare de săptămâna trec
#Ucraina se zbate să găsească fonduri pentru a susține efortul de război (Reuters)
Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, se luptă să supraviețuiască: atacurile aeriene rusești au paralizat uriașa uzină siderurgică și minele orașului, îngenunchind economia locală, notează Reuters într-o analiză difuzată luni. Primarul Oleksandr Vilkul spune că vastul oraș industrial face tot posib
Danemarca: Scurgere importantă de date care afectează 8,8 milioane de persoane
Fișierul central care recenzează persoanele rezidente sau înregistrate în Danemarca a fost piratat, ceea ce a permis accesul la datele a 8,8 milioane de persoane, a anunțat luni ministerul danez responsabil cu digitalizarea, transmite AFP. 'Administrația registrului național (CPR) a constatat că persoane neautorizate au obținut
Ucraina recurge la tunuri alimentate de inteligență artificială pentru a proteja podurile de atacurile rusești
Armata ucraineană a instalat turele echipate cu tunuri alimentate de inteligență artificială (IA) pentru a proteja podurile și alte infrastructuri de dronele rusești, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iuri Ignat, informează EFE. 'Au fost deja doborâte chiar și drone cu reacție, inclusiv Gheran-5', a d
Japonia înaintează un protest Statelor Unite după o crimă comisă de un infanterist marin american
Șefa guvernului nipon, Sanae Takaichi, a adresat luni un protest vehement Statelor Unite după ce un infanterist marin a ucis o japoneză, provocând indignare în întreaga Japonie, transmite AFP. Militarul a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute sub acuzația că a ucis o femeie în vârstă de 39 de an
Serviciile secrete germane avertizează asupra riscurilor unui 'conflict violent' cu Rusia
Șeful Serviciului Federal de Informații (BND), Martin Jager, a avertizat luni asupra posibilității ca ostilitatea Rusiei față de Germania să ducă la un 'conflict violent', informează EFE și AFP. 'Confruntarea în care ne aflăm cu Rusia a căpătat o nouă dimensiune; este mai periculoasă. Germania riscă să fie implicată înt
Musk va redenumi SpaceXAI folosind termenul de 'superinteligență' preferat de Trump
Elon Musk va schimba numele companiei sale de inteligență artificială (AI) pentru a se alinia demersului președintelui american Donald Trump de a redenumi această tehnologie 'superinteligență', relatează luni dpa. Miliardarul tech a declarat duminică, răspunzând unei întrebări pe platforma sa X, că firma sa SpaceXAI va fi r













