Franţa: Preşedintele Macron l-a numit pe Jean-Yves Le Drian emisar personal pentru Liban
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit miercuri pe fostul ministru de externe Jean-Yves Le Drian "emisar personal pentru Liban" cu scopul de a "facilita" o soluţie "consensuală şi eficientă" la impasul politic grav în care se află această ţară, informează AFP.
Jean-Yves Le Drian, cu o experienţă solidă în "gestionarea crizelor","planifică să meargă foarte curând în Liban", a adăugat un consilier al şefului statului. Preşedintele i-a cerut "să-i raporteze rapid situaţia" împreună cu "propuneri de acţiune"."Situaţia rămâne dificilă în Liban", cu necesitatea "de a ieşi atât din criza politică, cât şi din dificultăţile economice şi financiare", conform sursei citate.
Preşedintele Emmanuel Macron este personal foarte angajat în această problemă, multiplicând apelurile urgente către clasa politică libaneză pentru ca aceasta să depăşească disensiunile, dar fără a obţine rezultatele aşteptate până acum. Potrivit Parisului, există o nevoie urgentă de a atinge o formă de consens care să permită alegerea unui preşedinte în Liban, o ţară fără şef de stat de peste şapte luni din cauza blocajelor politice din acest sistem cu echilibre complexe. Şi, de asemenea, să accelereze implementarea reformelor necesare pentru a scoate ţara din criza economică, pe care criza politică a agravat-o.
Parlamentul libanez se va reuni pe 14 iunie pentru a încerca din nou să aleagă un preşedinte, dar este profund împărţit între tabăra mişcării şiite pro-iraniene Hezbollah, care nu are majoritatea necesară pentru a-şi impune candidatul, pe fostul ministru Sleiman Frangie, şi adversarii săi, în special partidele creştine, de asemenea incapabile până acum să îl impună pe Michel Moawad. Acesta şi-a retras candidatura pentru a-l susţine pe Jihad Azour, un înalt funcţionar al Fondului Monetar Internaţional, care însă nu este încă un candidat oficial.
"De vreme ce a fost convocat Parlamentul, acest termen trebuie să fie utilizat", "nu trebuie să pierdem nicio ocazie", a pledat Palatul Elysée, menţionând că apariţia a doi candidaţi, Sleiman Frangie şi Jihad Azour reprezintă o oportunitate ce trebuie fructificată.
Conform Constituţiei, preşedintele Libanului este întotdeauna un creştin.
"Linia noastră rămâne aceeaşi", şi anume că ieşirea din criză "necesită mai mult decât un acord asupra unui nume", a adăugat preşedinţia franceză, care susţine de luni de zile că nu are niciun candidat pentru succesiunea lui Michel Aoun, al cărui mandat prezidenţial a expirat pe 31 octombrie. Pentru Paris, "numele bun va fi al celui care se va putea angaja în cele mai necesare reforme". În acest context, emisarul preşedintelui francez va trebui să aibă disponibilitatea de a asculta toate părţile în Liban, pentru a "facilita o soluţie care să fie atât consensuală, cât şi eficientă".
În fruntea diplomaţiei franceze din 2017 până în 2022, în timpul primului mandat de cinci ani al preşedintelui Emmanuel Macron, Jean-Yves Le Drian, în vârstă de 75 de ani, a fost puternic implicat în dosarul libanez, mai ales după explozia din portul Beirut în 2020. Ministru al Apărării sub François Hollande (2012-2017), a devenit apoi omul de încredere al actualului şef al statului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Cel puțin 5 morți și 30 de răniți în lovituri rusești cu bombe ghidate la Harkov
Cel puțin cinci persoane au murit luni în lovituri rusești cu bombe ghidate asupra orașului Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional, relatează AFP. 'Bilanțul atacului rusesc cu bombe aeriene ghidate asupra Harkovului a crescut la cinci morți. Treizeci de răniți se află în spitale, dintre care trei în stare gr
SUA: Karoline Leavitt, fosta purtătoare de cuvânt a lui Trump, devine comentatoare pentru Fox News
Fosta purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, o aliată fidelă a președintelui Donald Trump, se va alătura postului Fox News pentru 'comentarii și analize', a anunțat luni canalul favorit al conservatorilor americani, potrivit AFP. Leavitt va debuta la 1 noiembrie, precizează comunicatul, care îi laudă 'înțelegerea apa
China: Macron și Merz cer ca UE să se doteze cu o nouă armă comercială
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz au cerut Uniunii Europene să se doteze cu un nou arsenal juridic pentru a acționa mult mai rapid în caz de război comercial, în special cu China, relatează AFP. Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen și care a fost consultată de AFP, cei doi lideri &icir
Zelenski denunță un atac rusesc în cazul celor doi marinari uciși în Marea Neagră
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat dronele rusești că se află în spatele atacului de luni dimineață asupra unei nave de marfă în Marea Neagră, în largul coastelor Rom&acir
Macron denunță 'alegerea iresponsabilă' a Moscovei de a-și intensifica loviturile asupra obiectivelor civile în #Ucraina
Emmanuel Macron a denunțat luni 'alegerea iresponsabilă' a Rusiei de a 'intensifica loviturile asupra infrastructurilor și obiectivelor civile' în Ucraina, după o discuție telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Nu vom ceda nici în fața intimidărilor, nici a escaladării Rusiei, care nu trebuie să
Comisia Europeană alocă încă 130 de milioane de euro pentru susținerea eforturilor UE de contracarare a dronelor
Comisia Europeană a alocat o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro în cadrul Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize (IMFV) pentru a ameliora capabilitățile de contracarare a dronelor ale blocului comunitar, informează un comunicat al executivului UE. Decizia, anunțată deja în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (J
Giorgia Meloni cere să i se înregistreze vocea ca marcă în UE, din cauza riscurilor de deepfake
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-și înregistra vocea ca marcă, într-o nouă tentativă de a se proteja împotriva deepfake-urilor generate de inteligența artificială, potrivit unor documente consultate luni, transmite Reuters. Cererea sa
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Hamas nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei ceremonii de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, că mișcarea islamistă palestiniană nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza, unde problema viitoarei guvernări rămâne nerezolvată, relatează AFP.
Germania: AfD ia în calcul renunțarea la opoziția față de apartenența la UE, dar propune o 'uniune de națiuni suverane' (Reuters)
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledează pentru o schimbare a opoziției de lungă durată a formațiunii față de apartenența Germaniei la Uniunea Europeană și la zona euro, potrivit unui document strategic consultat luni de Reuters. Această inițiativă ar marca o schimbare semnificativă a unuia dintre principiile fondatoar
Germania: Serviciul de informații interne alertează asupra riscurilor legate de tehnologiile chineze
Serviciul german de informații interne a avertizat luni împotriva riscurilor legate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor chineze în Germania, apreciind că ele ar putea amenința suveranitatea tehnologică și securitatea țării, relatează AFP. Produsele tehnologice chineze, după exemplul mașinilor, permit 'potențiale abuzuri, plecând de la s
Șefa diplomației UE avertizează că atacurile hibride ale Rusiei pun în pericol vieți în toată Europa
Rusia pune în pericol vieți în întreaga Europă prin atacuri hibride, a declarat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas, într-o conferință de presă la Bruxelles, alături de premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, relatează Reuters. 'Europa a înregistrat o intensificare a atacurilor hibride, a tentativelor de sabotaj
Israelul dă startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023
Israelul a dat luni startul ceremoniilor de comemorare a victimelor masacrului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie 2023, informează EFE. 'Toți cei implicați în atac și în răpirea ostaticilor noștri trăiesc pe datorie. Vom ajunge la ei așa cum am ajuns la ceilalți. Zi de zi, ne reglăm conturile', a declarat
Marta Kos: Republica Moldova avansează într-un ritm 'impresionant' spre UE
Republica Moldova avansează într-un ritm impresionant pe calea aderării la Uniunea Europeană, iar autoritățile de la Chișinău pot conta în continuare pe sprijinul UE, a declarat luni comisarul european pentru extindere, Marta Kos, după ședința Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, transmite Moldpres. 'Discuția de astăzi (
O anchetă sud-coreeană confirmă că nord-coreenii au minat zona demilitarizată
Armata sud-coreeană a confirmat luni, după o anchetă, că exploziile care au rănit în 21 septembrie trei soldați din Coreea de Sud în zona demilitarizată (DMZ) au fost produse de două mine instalate de nord-coreeni, transmite AFP. Ancheta comună efectuată împreună cu Comandamentul ONU a confirmat rezultatele preliminare de săptămâna trec
#Ucraina se zbate să găsească fonduri pentru a susține efortul de război (Reuters)
Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, se luptă să supraviețuiască: atacurile aeriene rusești au paralizat uriașa uzină siderurgică și minele orașului, îngenunchind economia locală, notează Reuters într-o analiză difuzată luni. Primarul Oleksandr Vilkul spune că vastul oraș industrial face tot posib












