Rusia spune că avioanele americane F-16 ar putea fi dotate cu arme nucleare dacă vor fi trimise în Ucraina
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că avioanele de luptă F-16 construite în SUA pot "găzdui" arme nucleare şi a avertizat că furnizarea lor Kievului va determina o escaladare a conflictului, informează Reuters.
"Trebuie să ţinem cont de faptul că una dintre modificările F-16 permite 'găzduirea' de arme nucleare", a spus Lavrov într-un discurs la o bază militară din Duşanbe, în Tadjikistan, potrivit informaţiilor furnizate pe site-ul Ministerului rus de Externe.
"Dacă nu înţeleg asta, atunci sunt nuli ca strategi şi planificatori militari".
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a refuzat marţi să discute despre capacităţile nucleare ale avioanelor de luptă F-16, dar a remarcat că preşedintele american Joe Biden a fost consecvent în declaraţiile sale în care a susţinut că nu doreşte o escaladarea a războiului escaladând şi cu siguranţă nu în domeniul nuclear.
"Scopul furnizării de avioane de luptă avansate este de a ajuta Ucraina să se apere, să îşi apere spaţiul aerian şi integritatea teritorială, punct", a spus Kirby.
Kirby a avut, de asemenea, un mesaj pentru Lavrov:"Dacă eşti îngrijorat de capacităţile militare ucrainene, atunci ar trebui să vă luaţi trupele şi să părăsiţi Ucraina".
Preşedintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, cere de mult vreme avioane F-16, spunând că apariţia lor cu piloţi ucraineni va fi un semnal sigur din partea lumii că invazia Rusiei se va încheia cu o înfrângere.
Preşedintele Biden le-a comunicat liderilor G7 luna trecută că Washingtonul sprijină programele comune de antrenament aliate pentru piloţi ucraineni pe avioanele de luptă F-16.
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a spus însă că nu există încă o decizie finală la Washington cu privire la trimiterea avioanelor. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul a aprobat cadrul legal pentru intrarea unei forțe internaționale de stabilizare în Fâșia Gaza
Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat duminică un cadru legal care permite Forței internaționale de stabilizare (ISF) să intre în Fâșia Gaza, potrivit relatărilor din presa locală preluate luni de dpa. ISF face parte din Consiliul pentru pace al președintelui american Donald Trump și urmează să furnizeze trupe internațion
Siria urmărește să ajungă la un acord de securitate cu Israelul, spune președintele Al-Sharaa
Siria urmărește să ajungă la un acord de securitate cu Israelul, a declarat duminică președintele sirian Ahmed al-Sharaa, într-un interviu acordat postului Al Jazeera, a consemnat Reuters. Potrivit președintelui sirian, o astfel de înțelegere ar putea deschide calea către o pace cuprinzătoare între cele două țări, fără a comp
SUA: Doi morți într-un atac armat în Seattle
Doi oameni au fost uciși duminică într-un atac armat în Seattle, metropolă în nord-vestul Statelor Unite, în care au fost răniți cel puțin alți patru oameni, între care un copil, potrivit presei locale și unui spital local, relatează luni AFP. Postul de televiziune local KOMO a relatat că două persoane au fost uci
Teheranul amenință că va riposta după un atac ucrainean asupra unei nave iraniene în Marea Caspică
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a avertizat duminică că țara sa nu va lăsa nepedepsit atacul ucrainean asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică, relatează AFP și Reuters. Președintele ucrainean Volodimir 'Zelenski a atacat o navă comercială iraniană, ucigând un marinar', a scris duminică Abbas Ara
Zece morți în atacuri reciproce între #Ucraina și Rusia
Șase persoane au fost ucise duminică în atacuri ucrainene asupra zonelor ocupate de Rusia din Ucraina și într-un sat de frontieră, au declarat autoritățile locale ruse, în timp ce patru persoane au murit în atacuri lansate de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului, relatează AFP. Aceste atacuri au loc la o zi d
VIDEO Fostul președinte Juan Orlando Hernandez, grațiat de Trump, s-a întors în Honduras
Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez s-a întors duminică în Honduras, la opt luni după ce președintele american Donald Trump l-a grațiat în timp ce acesta executa într-un penitenciar din SUA o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, relatează AFP și Reuters. Herna
Iranul afirmă că va înceta atacurile atât timp cât SUA își mențin pauza în bombardamentele împotriva sa
Teheranul își va opri atacurile atât timp cât Statele Unite își mențin pauza în bombardamentele împotriva Iranului, a declarat duminică un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters, după ce președintele Donald Trump a ordonat armatei americane să înceteze toate atacurile pentru a 'da mai mult spațiu diplomației
Secretarul general al ONU cere ridicarea imediată a tuturor sancțiunilor împotriva Siriei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică ridicarea 'imediată' a tuturor sancțiunilor impuse Siriei atunci când președintele înlăturat Bashar al-Assad era la putere, relatează AFP. 'Salut măsurile care au relaxat sancțiunile și au deschis noi posibilități pentru o redresare economică, însă toat
Ministrul german de interne afirmă că atacul împotriva Gay Pride din Berlin a fost un 'atentat terorist'
Anchetatorii consideră că atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin este un 'atentat terorist islamist', a declarat duminică ministrul german de interne, Alexander Dobri
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham promite 'să apere interesul național' în fața lui Trump
Noul premier britanic Andy Burnham a declarat duminică că nu va ezita să-și exprime eventualele dezacorduri cu președintele american Donald Trump pentru 'a apăra interesul național' al Regatului Unit, refuzând în același timp să spună dacă are încredere în liderul de la Casa Albă, relatează AFP. 'Nu pot exclude în nici
Grecia salută înscrierea Muntelui Olimp în Parimoniul Mondial al UNESCO
Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din țară, rezervație naturală protejată și, conform mitologiei elene, 'casa' zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP. 'De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate', a scris p
Atac la Gay Pride în Berlin: Suspectul ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic (media germane)
Suspectul în atacul cu mașină asupra mulțimii adunate pentru Gay Pride la Berlin ar fi un susținător al grupării jihadiste Stat Islamic, cu o condamnare anterioară, au relatat duminică două media g
Papa Leon al XIV-lea lansează un nou apel la pace în Orientul Mijlociu
Papa Leon al XIV-lea a cerut din nou duminică, după rugăciunea Angelus, negocieri pentru a se obține pacea în Orientul Apropiat și Mijlociu, relatează AFP. 'Urmăresc cu îngrijorare persistența și escaladarea violenței în Țara Sfântă, ale cărei victime au fost recent și mulți civili, în Cisiordania și Gaza', a spus suveranu
Incendii în Spania: Sanchez spune că urmează 'ore dificile', dar că există evoluții pozitive
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a declarat că se prefigurează 'ore dificile' în lupta împotriva incendiilor de vegetație din țară, dar a remarcat evoluții pozitive în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în ceea ce privește limitarea focurilor din jurul Madridului, relatează AFP.
Iranul și Omanul au discutat din nou despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz
Iranul și Omanul s-au întâlnit din nou pentru a discuta despre viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, a anunțat duminică Teheranul, care a vorbit despre discuții 'productive', relatează AFP. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, o serie de discuții au avut loc vineri și sâmbă













