Secretarul general al NATO îi cere din nou lui Erdogan să ridice vetoul privind aderarea Suediei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut duminică Turciei să renunţe la obiecţiile faţă de Suedia, "care şi-a îndeplinit obligaţiile", şi să finalizeze aderarea acesteia la Alianţă "cât mai curând posibil", transmite AFP.
Stoltenberg, care a salutat "o reuniune productivă", s-a adresat presei la finalul unei întrevederi de două ore la Palatul Dolmabahce din Istanbul cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a fost reînvestit cu o zi înainte pentru un nou mandat de cinci ani la şefia statului.
Turcia blochează de treisprezece luni intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, reproşându-i indulgenţa faţă de militanţii kurzi pe care îi găzduieşte pe teritoriul său.
Pentru Stoltenberg, "este timpul" ca această aderare să fie confirmată înainte de summitul Alianţei de la Vilnius din 11 şi 12 iulie.
În acest scop, el a anunţat crearea unui "mecanism permanent" între NATO şi Turcia, următoarea reuniune fiind programată pentru "săptămâna 12 iunie", fără a preciza unde va avea loc.
"Aderarea Suediei la NATO va consolida securitatea sa, dar va face şi Turcia mai puternică", a spus Stoltenberg.
Turcia rămâne singurul dintre cele 31 de state membre ale NATO, alături de Ungaria, care nu a ratificat încă această extindere după unda verde dată Finlandei.
Secretarul general al NATO, care a participat sâmbătă la ceremonia de învestire la Ankara a preşedintelui Erdogan, reales pe 28 mai, a mulţumit, de asemenea, Turciei pentru desfăşurarea de întăriri în Kosovo, care este în mijlocul unor revolte violente.
Ankara participă la KFOR, forţa multinaţională condusă de Alianţa Atlantică în Kosovo. AGERPRES/ (AS - editor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța poate crea un stat palestininan pe Coasta de Azur, propune ambasadorul american în Israel
Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a criticat vehement campania condusă de Franța în favoarea recunoașterii unui stat palestinian, afirmând că Parisul ar putea 'rupe o bucată din Costa de Azur' pentru a crea unul acolo, transmite AFP. Franța va coprezida între 17 și 20 iunie, împreună cu
Șefii diplomațiilor rusă și americană au discutat telefonic înaintea negocierilor cu Kievul
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a discutat telefonic cu omologul său american, Marco Rubio, duminică, în special despre noua rundă de negocieri cu Ucraina, prevăzută luni la Istanbul, a informat Ministerul rus de Externe, citat de media oficiale, notează AFP. Cei doi oficiali 'au făcut schimb de opinii cu privire la diverse i
Gaza: Qatarul și Egiptul își intensifică eforturile în vederea unui armistițiu
Qatarul și Egiptul au anunțat duminică dorința de a-și intensifica eforturile pentru relansarea negocierilor în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza, unde speranța unei încetări a focului se lovește în continuare de lipsa unui acord între Israel și Hamas privind o propunere americană, relatează AFP. 'Qa
Alegeri în Polonia: Cei doi candidați la prezidențiale revendică victoria
Cei doi candidați la alegerile prezidențiale din Polonia au revendicat victoria în al doilea tur, duminică, sondajele la ieșirea de la urne arătând o diferență de doar 0,6 puncte procentuale între ei, notează AFP. 'Am câștigat', a declarat proeuropeanul
Zelenski afirmă că 117 drone au fost folosite în atacul coordonat împotriva aviației militare ruse
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat duminică că 117 drone au fost folosite în atacul fără precedent împotriva aviației militare în Rusia, notează AFP. 'În total, 117
Alegeri în Polonia: Candidatul liberal și proeuropean Rafal Trzaskowski revendică victoria
Candidatul liberal și proeuropean Rafal Trzaskowski pare să-l fi devansat la limită pe ultraconservatorul naționalist Karol Nawrocki în turul al doilea al alegerilor prezidențiale care a avut loc duminică în Polonia, conform unui exit-poll Ipsos realizat pentru posturile de televiziune TVN, TVP și Polsat, relatează Reuters. Rafal T
Atac cu drone în Rusia: Zelenski spune că #Ucraina nu a efectuat niciodată o operațiune cu o rază de acțiune atât de lungă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat duminică rezultatele 'strălucite' ale atacului coordonat cu drone efectuat de serviciile sale împotriva unor aerodromuri militare din Rusia, afirmând că țara sa nu a efectuat niciodată o operațiune cu o rază de acțiune atât de lungă, relatează AFP. 'Este operațiu
#Ucraina susține că a produs aviației ruse daune de șapte miliarde de dolari prin atacurile cu drone
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susține că atacul masiv asupra unor aerodromuri militare din Rusia a cauzat pagube aviației ruse în valoare de șapte miliarde de dolari, relatează AFP. 'Șapte miliarde de dolari americani: acesta este costul estimat pentru aviația strategică inamică, ce a fost lovită astăzi ca urmare a operaț
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, speră că războiul din #Ucraina se va încheia în acest an
Vitali Kliciko, primarul Kievului, speră că pacea va putea reveni în Ucraina în acest an, relatează dpa. 'Ținem pumnii', a spus el duminică, exprimându-și speranța că o soluție diplomatică va fi găsită în sfârșit în 2025 și că războiul se va încheia.
SUA: 'Nu iau droguri', afirmă Elon Musk ca reacție la un articol din New York Times
Elon Musk a scris sâmbătă pe rețeaua X că nu ia droguri, la o zi după ce un articol din New York Times susținea că antreprenorul miliardar ar consuma cantități semnificative de ketamină, ecstasy, ciuperci halucinogene și medicamente eliberate pe bază de rețetă, relatează AFP. 'Ca să fie clar, NU iau droguri! New York Times minte sfidător. Am în
Zelenski a anunțat că o delegație ucraineană se va afla luni la Istanbul pentru discuții cu Rusia
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că o delegație ucraineană, condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, se va afla luni la Istanbul pentru discuțiile preconizate cu Rusia, relatează AFP și Reuters. 'De asemenea, am definit pozițiile noastre înainte de întâlnirea de luni de la Istanbul', a scris el duminică pe reț
UPDATE #Ucraina a efectuat un atac masiv cu drone împotriva aviaţiei ruse, pânã în Siberia
Ucraina a efectuat duminică un atac masiv cu drone împotriva aviației militare în Rusia, susținând că a distrus aproximativ 40 de aeronave și că a lovit până la mii de kilometri distanță de granițele sale, în ajunul discuțiilor așteptate cu Moscova la Istanbul, relatează AFP. Delegațiile rusă și ucraineană sunt aș
#Ucraina raportează despre explozia unui tren militar rus în apropierea orașului ocupat Melitopol
Direcția Principală de Informații din Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a raportat duminică despre explozia unui tren militar rus în apropierea orașului ocupat Melitopol din regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, transmite EFE. Într-un comunicat pe rețelele sociale, GUR precizează că în noaptea de 31 mai spre 1 iunie '
Marea Britanie: Premierul Keir Starmer intenționează să refacă capacitatea de luptă a armatei britanice
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis duminică că va 'reface capacitatea de luptă' a forțelor armate ale Regatului Unit, în special în fața amenințării ruse, cu o zi înainte de a dezvălui noua strategie de apărare a guvernului său, transmite AFP. 'Vom reface capacitatea de luptă a Regatului Unit ca obiectiv central al forț
Dialogul Shangri-La: Reticență europeană la propunerile SUA, ostilitate evidentă între India și Pakistan (analiză Reuters)
Întâlnirea de securitate Dialogul Shangri-La din Singapore este de mult timp marcată de rivalitatea dintre SUA și China, dar retragerea relativă a Beijingului în weekend a expus o nouă diviziune, și anume tensiunile dintre SUA și Europa cu privire la Asia, scrie Reuters într-o analiză. Chiar și în timp ce a avertizat într-un