Armata daneză confirmă că o navă rusească cu un minisubmarin s-a aflat în apropierea locului exploziilor conductelor Nord-Stream
O navă rusească specializată în operaţiuni submarine a fost reperată lângă conductele Nord Stream în Marea Baltică cu câteva zile înainte de exploziile misterioase care au avariat gazoductul, a informat armata daneză, confirmând relatările cotidianului Information, relatează dpa.
Centrul de comandă al apărării daneze a declarat pentru ziarul menţionat că o navă de patrulare a realizat 26 de fotografii cu nava SS-750 la est de insula Bornholm pe 22 septembrie 2022.
Patru zile mai târziu, exploziile au avariat conductele Nord Stream 1 şi 2 care leagă Rusia de Germania, care se află lângă insula Bornholm. Exploziile, care au provocat scurgeri majore de metan, sunt considerate rezultatul unui act de sabotaj.
Ziarul Information a relatat la mijlocul lui aprilie că nava daneză de patrulare P524 Nymfen a realizat 112 fotografii cu nave ruseşti în zonă pe 22 septembrie, dar faptul că această navă s-a aflat în locul în cauză în ziua respectivă nu fusese confirmat anterior de armată.
Germania, Suedia şi Danemarca au lansat investigaţii asupra incidentului, dar până în prezent nu au anunţat identificarea celor responsabili.
Portalul german t-online a relatat la sfârşitul lui martie, citând informaţii din cercurile de securitate şi date disponibile public, că mai multe nave ruseşti au operat în zonă cu doar câteva zile înainte de exploziile conductelor, printre care şi SS-750.
SS-750 are un minisubmarin cu braţe mobile şi a fost concepută în mod special pentru operaţiuni submarine, a declarat cercetătorul suedez şi expertul în informaţii Joakim von Braun pentru Information.
Un alt expert, Oliver Alexander, a fost citat în articolul publicat joi seara cu afirmaţia că nava, teoretic, s-ar fi putut afla în zonă din alte motive. "Dar momentul, să te afli în acest loc exact în acest moment, asta este ceva", a spus el. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi
Rusia/ Un al doilea centru de date Yandex, lovit într-un atac cu dronă
Compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex a anunțat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcțiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează Reuters. Unele dintre serviciile companiei ar putea
Pentagonul elaborează noi planuri de atac împotriva Iranului, în timp ce Trump ezită (presă)
Armata americană pregătește opțiuni pentru reluarea operațiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă președintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalență în ceea ce privește reluarea războiului, a relatat vineri The New York Times, citat de EFE. Ziarul, care citează oficiali americani ca surse, afirmă că
Nobel 2026: Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, 'pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional', a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de pre
Inițiativă azero-armeană pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an
Președintele azer Ilham Aliev a anunțat vineri o inițiativă comună cu Armenia pentru ca președintele american Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace, informează EFE. Într-un mesaj pe platforma X, Aliev a evidențiat 'rolul istoric' al lui Trump în soluționarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud, odată cu
Alegeri locale și pentru Senat în Republica Cehă, într-un prim test pentru guvernul lui Babis
Republica Cehă organizează alegeri locale și pentru Senat pe durata a două zile, începând de vineri, un prim test electoral pentru guvernul condus de premierul miliardar populist Andrej Babis, care a venit la putere în decembrie, relatează dpa. Secțiile de votare sunt preconizate să se deschidă la ora locală 14:00 (12:00 GMT)
Japonia își relansează propria versiune a DOGE pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde de euro) din fonduri guvernamentale, după modelul controversatului DOGE din SUA, după ce a recunoscut că prima încercare de a-l emula, lansată în 2025, nu a dat rezultate 'suficiente', informează EFE.
Laburiștii britanici păstrează mandatul de parlamentar al fostului premier Keir Starmer
Lidera consiliului local din Camden, laburista Sagal Abdi-Wali, a obținut în urma alegerilor parțiale de joi mandatul de parlamentar în circumscripția Holborn și St Pancras, rămas vacant după demisia fostului premier britanic Keir Starmer, transmite dpa. Partidul Laburist a învins la urne Partidul Verde, care îl desemna














