Nouă ţări europene se angajează să dezvolte producţia de energie eoliană în Marea Nordului
Lideri din nouă ţări europene, reuniţi luni în oraşul belgian Oostende, s-au angajat să crească de zece ori capacitatea de producţie ecologică de energie în Marea Nordului, de la 30 de GW putere eoliană instalată în prezent la 300 de GW în 2050, transmite dpa.
Premierul belgian Alexander de Croo, gazda reuniunii, a afirmat că prin demersul la care participă Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia şi Regatul Unit "ca europeni, ne luăm destinul în mâini". El a estimat că energia "la preţ accesibil, sigură şi durabilă" ar putea alimenta 300 de milioane de locuinţe.
Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că "în Marea Nordului avem o centrală electrică practic la uşă".
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a declarat că creşterea producţiei de energie regenerabilă în Europa "ne va sufla în pânze tot vântul de care avem nevoie pentru a ne îndrepta spre neutralitatea climatică".
În declaraţia comună semnată, participanţii la conferinţă preconizează de asemenea dezvoltarea producţiei ecologice de hidrogen în Marea Nordului.
Pentru atingerea obiectivelor este nevoie de standardizare, cooperare şi lanţuri de aprovizionare sincronizate, a arătat De Croo.
El a avertizat însă, chiar de la sosirea la Oostende, că "infrastructura din Marea Nordului - atât turbinele eoliene, cât şi cablurile şi conductele - este expusă la sabotaj şi spionaj" şi a adăugat că este "extrem de importantă" colaborarea în domeniul securităţii.
În acest sens, semnatarii declaraţiei s-au angajat "să colaboreze pentru creşterea securităţii infrastructurii maritime şi submarine, în cadrul NATO şi al UE".
Scholz a insistat că trebuie început imediat cu identificarea de situri noi, eliberarea autorizaţiilor şi construcţia centralelor şi reţelelor. El a subliniat importanţa conectării capacităţilor de producţie maritime cu regiunile industriale din interiorul continentului.
Agenţia dpa observă că în ultimii ani creşterea capacităţilor de producţie eoliene a fost lentă atât în Germania - care are o putere instalată de acest tip de 8 GW - cât şi la nivel european. Într-o declaraţie separată a miniştrilor energiei, Berlinul şi-a anunţat intenţia de ajunge până în 2045 la o producţie de 66 de GW în Marea Nordului. Londra şi-a stabilit ca obiectiv o capacitate de 50 GW până în 2030, iar Belgia - 8 GW până în 2040. Luxemburgul, care nu are deschidere la mare, a promis asistenţă financiară pentru proiecte.
Cu ocazia summitului de la Oostende, la care au participat reprezentanţi a peste 100 de companii, au fost formulate şi alte angajamente. Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a convenit cu omologul său danez, Lars Aaagaard, o colaborare pentru instalaţii eoliene cu o capacitate de 10 GW. Olanda şi Regatul Unit au anunţat planuri pentru o nouă linie electrică între o instalaţie eoliană din Marea Nordului şi ambele ţări; ministrul olandez al energiei, Rob Jetten, a precizat că viitorul cablu submarin va putea transfera 2 GW de energie electrică, suficient pentru două milioane de locuinţe.
Tot luni, înaintea reuniunii de la Oostende, von der Leyen şi premierul norvegian Jonas Gahr Store au semnat la Bruxelles un acord de întărire a cooperării pentru energia regenerabilă, combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform
Fostul șef al spionajului german August Hanning ar fi avut legături de durată cu o oficialitate chineză (media)
Fostul șef al spionajului german August Hanning, plasat în arest pentru presupus spionaj, a avut legături de durată cu un fost general chinez, a relatat săptămânalul Der Spiegel, citat vineri de dpa. Publicația a precizat că Hanning, care a părăsit serviciul de informații externe al Germaniei în 2005, a călătorit în Chi
Rusia/ Un al doilea centru de date Yandex, lovit într-un atac cu dronă
Compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex a anunțat vineri că mai multe module ale centrului său de date din regiunea rusă Kaluga au fost scoase complet din funcțiune în urma unui atac cu dronă, al doilea incident de acest fel în decurs de două zile, relatează Reuters. Unele dintre serviciile companiei ar putea
Pentagonul elaborează noi planuri de atac împotriva Iranului, în timp ce Trump ezită (presă)
Armata americană pregătește opțiuni pentru reluarea operațiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă președintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalență în ceea ce privește reluarea războiului, a relatat vineri The New York Times, citat de EFE. Ziarul, care citează oficiali americani ca surse, afirmă că
Nobel 2026: Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, 'pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional', a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de pre
Inițiativă azero-armeană pentru ca Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace în acest an
Președintele azer Ilham Aliev a anunțat vineri o inițiativă comună cu Armenia pentru ca președintele american Donald Trump să primească Premiul Nobel pentru Pace, informează EFE. Într-un mesaj pe platforma X, Aliev a evidențiat 'rolul istoric' al lui Trump în soluționarea pașnică a conflictului din Caucazul de Sud, odată cu
Alegeri locale și pentru Senat în Republica Cehă, într-un prim test pentru guvernul lui Babis
Republica Cehă organizează alegeri locale și pentru Senat pe durata a două zile, începând de vineri, un prim test electoral pentru guvernul condus de premierul miliardar populist Andrej Babis, care a venit la putere în decembrie, relatează dpa. Secțiile de votare sunt preconizate să se deschidă la ora locală 14:00 (12:00 GMT)













