Reuniune extraordinară a miniştrilor europeni de interne pe tema migraţiei, convocată pentru 25 noiembrie
Miniştrii de interne din statele UE se vor întâlni pe 25 noiembrie la o reuniune extraordinară la Bruxelles dedicată politicii privind migraţia, în urma disputei dintre Franţa şi Italia asupra primirii unei nave cu migranţi, a anunţat joi preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit AFP.
''Miniştrii vor aborda situaţia actuală pe toate rutele migratorii'' către Europa, a precizat preşedinţia cehă.
Refuzul Italiei de a permite acostarea navei Ocean Viking, care avea la bord 230 de migranţi, debarcaţi în final în Franţa, a provocat o criză diplomatică între Roma şi Paris. Confruntată cu această situaţie, Franţa a cerut ''iniţiative europene'' pentru ''un mai bun control al frontierelor externe şi mecanisme de solidaritate''.

Foto: (c) GUILLAUME HORCAJUELO/EPA
Dar statele UE sunt divizate asupra acestor mecanisme, care implică redistribuirea migranţilor către statele membre care nu sunt în prima linie a valului migrator sau contribuţii financiare ori de altă natură în cazul refuzului acestei politici.
Potrivit unui diplomat european, reuniunea din 25 noiembrie va aborda de asemenea revizuirea regulilor privind azilul - discuţie blocată din anul 2015 în urma divergenţelor dintre statele UE asupra unor cote obligatorii de refugiaţi -, politica UE faţă de ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor, precum şi rolul ONG-urilor ''instrumentalizate de traficanţii'' care ajută migranţii să ajungă în Europa.
''Tensiunile dintre Franţa şi Italia sunt o problemă, trebuie să le dezamorsăm'', a mai spus acelaşi diplomat.
În urma refuzului guvernului italian de a primi nava Ocean Viking, guvernul de la Paris a anunţat ca represalii anularea preluării a 3.500 de migranţi care urmau să fie transferaţi din Italia către Franţa în baza mecanismului european voluntar de redistribuire a refugiaţilor între statele membre.
Guvernul italian de dreapta condus de Georgia Meloni a decis să pună capăt practicii de a primi migranţii recuperaţi pe Mediterana de nave ale diferitelor ONG-uri, pe care le acuză că alimentează valul migrator dinspre Africa. Potrivit noului guvern de la Roma, ţărilor de pavilion ale acestor nave le revine responsabilitatea primirii migranţilor, în cazul navei Ocean Viking aceasta fiind Norvegia.
''La bordul acestor nave nu sunt naufragiaţi, ci migranţi'', a declarat Georgia Meloni, după ce ministrul francez de interne Gérald Darmanin afirmase că, în virtutea dreptului internaţional, ''când o navă cere să acosteze cu naufragiaţi la bord, portul cel mai sigur, cel mai apropiat este cel care trebuie să o primească, în cazul de faţă Italia''.
Potrivit ministrului francez, două treimi dintre migranţii de pe nava Ocean Viking vor fi redistribuiţi în Germania, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* Franţa şi Marea Britanie anunţă progrese spre un acord cu privire la migraţia clandestină
* Nava umanitară Ocean Viking a acostat în Franţa cu 230 de migranţi la bord
* Italia consideră ''complet de neînţeles'' reacţia Franţei în disputa privind migranţii
* Franţa va primi în mod ''excepţional'' nava cu migranţi Ocean Viking, dar ia măsuri contra Italiei
* Sute de migranţi rămân blocaţi pe mare, pe fondul tensiunilor dintre Franţa şi Italia
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &














