MB: Boris Johnson se retrage din campania pentru Downing Street
Fostul premier britanic Boris Johnson a anunţat duminică seară că renunţă să se prezinte în campania pentru Downing Street, întărind şansele marelui favorit, Rishi Sunak, pentru a-i urma în funcţie, cu excepţia unei noi lovituri de teatru, demisionarei Liz Truss, notează AFP.
"În ultimele zile, am ajuns, din păcate, la concluzia că pur şi simplu nu ar fi lucrul potrivit de făcut. Nu poţi guverna eficient dacă nu ai un partid unit în parlament", a explicat el într-un comunicat.
Boris Johnson, care a demisionat în iulie, măturat de o succesiune de scandaluri, s-a întors sâmbătă din vacanţa în Republica Dominicană, întărind ipoteza unei candidaturi.
Dar nu a anunţat oficial că va candida în această campanie declanşată în urma demisiei lui Liz Truss, joi, după doar 44 de zile în funcţie.
În comunicatul său, Boris Johnson a spus că a obţinut susţinerea a 102 parlamentari conservatori, peste pragul de 100 necesar pentru a continua campania.
El a explicat că i-a contactat pe cei doi candidaţi declaraţi, pe Rishi Sunak cu care s-a văzut sâmbătă seară, şi pe Penny Mordaunt. "Am sperat că ne vom putea uni în interesul naţional, dar, din păcate, nu am reuşit să găsim o modalitate de a face acest lucru", a scris Boris Johnson.
"Prin urmare, mă tem că cel mai bun lucru este să nu continui" această cursă şi "să-mi aduc sprijinul" persoanei care va câştiga. "Cred că am multe de oferit, dar mă tem că nu este momentul potrivit", a subliniat el.
"Cred că sunt bine plasat pentru a asigura o victorie a conservatorilor în 2024", a mai scris Boris Johnson în acest comunicat, referindu-se la alegerile legislative care trebuie să aibă loc peste doi ani. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r
Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului
Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac
VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez
Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M
Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni
Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re
Iran: Două petroliere, în flăcări după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz (Gardienii Revoluției)
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica forță armată a Iranului, a afirmat sâmbătă că două petroliere au luat foc după ce s-au ciocnit de mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul conflictului între Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime strategic
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele














