Italia: Ignazio La Russa, un ''Rasputin'' postfascist la preşedinţia Senatului italian; eşec la Cameră
Amator de relicve fasciste, Ignazio La Russa, supranumit "Rasputin" al extremei drepte italiene, a fost ales joi la preşedinţia Senatului italian, devenind astfel al doilea demnitar în stat după preşedintele Republicii, relatează AFP.
Dar parlamentarii nu au reuşit să aleagă joi un preşedinte al camerei inferioare - Camera Deputaţilor - în sesiunea de deschidere a noului parlament italian ales, potrivit DPA.
Niciun candidat nu a obţinut majoritatea necesară de două treimi în primele trei scrutine joi. Alianţa de dreapta câştigătoare nu are o largă majoritate în cameră. La cel de-al patrulea scrutin, programat pentru vineri, o majoritate absolută va fi suficientă: se aşteaptă ca aceasta să fie realizată de parlamentarii din alianţă, care grupează Fratelli d'Italia, partidul de extremă dreaptă populist Liga şi Forza Italia, de orientare conservatoare.
Noul preşedinte al Senatului italian şi-a căpătat supranumele de "Rasputin" în anii tinereţii din cauza părului lung şi bărbii negre cu care se afişa, făcându-l să semene cu celebrul vindecător mistic rus, apropiat de familia ultimului ţar Nicolai al II-lea.
Din toate luptele dreptei naţionaliste italiene de la sfârşitul anilor 1960, acest abil tactician versat în culisele şi manevrele politice este un apropiat al viitorului prim-ministru Giorgia Meloni, împreună cu care a creat partidul Fratelli d'Italia.
"Senatul a ales un patriot. Pentru Fratelli d'Italia este un prieten şi un frate", şi-a exprimat satisfacţia Giorgia Meloni.
Ignazio La Russa, care are drept al doilea prenume pe cel al lui Mussolini, Benito, s-a născut la 18 iulie 1947 la Paterno, localitate în apropiere de Catania, în Sicilia, într-o familie de proprietari de pământ.
Tatăl său, Antonino La Russa, fost secretar al secţiunii locale a Partidului naţional fascist (PNF), va fi ales după război deputat, iar apoi senator din partea Mişcării sociale italiene (MSI), partid creat de foşti fideli ai lui Mussolini, în cadrul căreia La Russa şi Meloni se vor forma ca politicieni.
"MSI era partidul învinşilor în război, dar marele lor merit este că nu au avut în vedere niciodată terorismul şi rebeliunea în detrimentul alegerilor democratice", a explicat el pentru ziarul Il Corriere della Sera. "Bineînţeles, ei aveau un mod diferit de a judeca istoria, dar au construit un partid cum nu se poate mai democratic".
Când avea 13 ani, familia lui s-a instalat la Milano, capitala Lombardiei, unde locuieşte şi astăzi.
În timpul studiilor, Ignazio La Russa militează în organizaţia de tineret a MSI, obţine o licenţă în drept şi optează pentru profesia de avocat, la fel ca tatăl său. La 38 de ani, obţine primul său mandat de consilier regional al Lombardiei din partea MSI.
La începutul anilor 1990, el este ales deputat sub culorile succesive ale MSI, Alleanza Nazionale după dizolvarea MSI, iar apoi ale unei coaliţii de dreapta condusă de Silvio Berlusconi.
La Russa este numit ministru fără portofoliu de Berlusconi la începutul anilor 2000, iar apoi titular la Apărare în guvernul Berlusconi IV (2008-2011).
În 2009, el denunţă o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului care condamna prezenţa crucifixului în şcolile italiene. În a doua instanţă, hotărârea este casată, iar jurisprudenţa italiană a lăsat la latitudinea instituţiilor de învăţământ să decidă dacă afişează sau nu crucifixul, stabilind că acesta "nu este nici obligatoriu, nici discriminatoriu".
Ca ministru al apărării, el este creditat că l-ar fi convins pe Berlusconi să participe la războiul în Libia care a pus capăt regimului lui Muammar Gaddafi.
În timp ce respinge calea autocratică a regimului mussolinian, Ignazio La Russa rămâne sistematic într-o poziţie ambiguă.
Când fratele său Romano, responsabil al Securităţii în regiunea Lombardia, declanşează o polemică în timpul campaniei electorale, făcând salutul "roman", înrudit cu un ritual fascist, la funeraliile unui militant neofascist, Ignazio îşi exprimă regretul pentru "o gravă eroare".
El însuşi este însă protagonistul unei ieşiri plină de echivoc după câteva zile: "Noi suntem toţi moştenitorii Ducelui, întrucât suntem moştenitorii părinţilor şi bunicilor noştri", a declarat La Russa la televiziune.
Nu era prima sa bravadă pe această temă. În februarie 2020, ironizând măsurile de distanţare fizică în timpul pandemiei de coronavirus, el publică pe contul său Twitter: "Nu întindeţi mâna nimănui, contaminarea este mortală! Faceţi salutul roman, el este antiviral şi antimicrobian!". Ulterior însă şi-a retras mesajul.
În 2018, Il Corriere della Sera îi vizitează domiciliul din Milano şi îi filmează colecţia de relicve fasciste, statui şi medalii ale lui Mussolini, fotografii şi cărţi despre Cămăşile negre, Italia colonială etc. Unele dintre aceste imagini au apărut în ultimele zile pe reţelele de socializare.
La Russa are o scurtă experienţă de dublaj într-un episod al serialului 'Familia Simpson' la începutul anilor 2000, împrumutându-şi vocea foarte răguşită personajului Garth, "un ticălos simpatic", a spus el la vremea respectivă, de parcă ar fi vorbit despre sine.
Ignazio La Russa are trei fii, cărora le-a dat prenume creştine asociate unor nume de triburi sau ai unor glorioşi luptători amerindieni: Antonino Geronimo, Lorenzo Cochis şi Leonardo Apache.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r
Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului
Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac
VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez
Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M
Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni
Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re













