Iranul prelungeşte eliberarea temporară a americanului Siamak Namazi
Iranul a prelungit eliberarea temporară a unui cetăţean american pus în libertate la începutul săptămânii, a declarat sâmbătă fratele său, exprimându-şi speranţa că aceasta va deveni permanentă, notează AFP.
Siamak Namazi, un om de afaceri iraniano-american de 51 de ani, a fost arestat în octombrie 2015. Tatăl său, fostul funcţionar al UNICEF Baquer Namazi, 85 de ani, a fost reţinut în anul următor când a călătorit în Iran pentru a cere eliberarea lui Siamak.
Ambii au fost condamnaţi pentru spionaj, acuzaţii pe care le neagă.
Baquer Namazi, care a fost iertat în 2020 de la ispăşirea pedepsei din motive medicale, a fost autorizat miercuri să părăsească Iranul pentru a merge la Abu Dhabi unde să urmeze un tratament.
Fratele lui Siamak, Babak Namazi, a declarat sâmbătă că autorităţile iraniene i-au acordat fratelui său încă o permisie de trei zile şi că speră ca aceasta să fie prelungită.
"Sperăm şi ne rugăm să i se acorde în curând libertate deplină, astfel încât familia noastră să se poată reuni în sfârşit", a scris Babak.
El a adăugat că tatăl său, contrar recomandărilor medicilor săi iranieni, nu va fi supus deocamdată unei intervenţii chirurgicale pentru a îndepărta un blocaj al arterei carotide stânga care îi pune viaţa în pericol, ci va încerca în schimb să urmeze tratamentele alternative recomandate de către echipa medicală de la Abu Dhabi.
Cel puţin încă doi cetăţeni americani sunt reţinuţi în prezent în Iran: Emad Sharqi, un investitor condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj, şi Morad Tahbaz care are şi cetăţenie britanică şi a fost pus în libertate provizorie. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r
Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului
Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac
VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez
Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M













