Irak: Liderul şiit Moqtada Sadr cere un termen limită pentru dizolvarea parlamentului

Influentul lider şiit irakian Moqtada Sadr a cerut miercuri instanţelor dizolvarea parlamentului până la sfârşitul săptămânii viitoare, făcând apel la susţinători să îşi continue protestul sit-un din apropierea clădirii parlamentului, transmite AFP.
Irakul este din nou cufundat într-o criză politică gravă, marcată de schimburi verbale şi escaladări între cei doi poli ai şiismului politic.
Susţinătorii lui Moqtada Sadr au invadat sediul parlamentului la sfârşitul lunii iulie, pe care l-au ocupat pentru scurt timp, după care şi-au transferat tabăra în grădinile instituţiei. Sadr a cerut dizolvarea parlamentului şi alegeri legislative anticipate. A doua zi, adversarii săi din Cadrul de Coordonare - o coaliţie influentă formată din facţiuni şiite pro-iraniene - i-au acceptat cererea cu anumite condiţii.
"Unii ar putea spune că dizolvarea parlamentului necesită o sesiune parlamentară", a scris Sadr pe contul său de Twitter. Unele grupări, însă, care preferă să împartă puterea şi să păstreze "corupţia", nu vor da ceda în această chestiune, a acuzat el.
Adresându-se "autorităţile judiciare competente", Moqtada Sadr a cerut dizolvarea parlamentului "într-un termen care să nu depăşească sfârşitul săptămânii viitoare". Aceasta i-ar permite preşedintelui "să stabilească data alegerilor anticipate, în condiţii pe care le vom anunţa ulterior".
Conform Constituţiei, o dizolvare a parlamentului necesită votul majorităţii absolute. Ea poate fi solicitată de o treime din deputaţi, sau de prim-ministru cu acordul preşedintelui ţării.
Sadr şi-a justificat apelul la justiţie amintind că toate termenele prevăzute de Constituţie pentru numirea unui nou preşedinte şi a unui nou şef de guvern nu au fost respectate după ultimele alegeri legislative din octombrie 2021. El le-a cerut foştilor săi deputaţi, precum şi susţinătorilor, să întreprindă acţiuni în justiţie pentru a cere această dizolvare.
La zece luni de la alegeri, Irakul încă aşteaptă desemnarea unui prim-ministru şi a unui preşedinte, pe fondul unor dispute politice.
Miercuri seara, într-un comunicat de presă publicat după cel al lui Moqtada Sadr, Cadrul de Coordonare a menţionat discuţii cu celelalte partide în vederea "accelerării nominalizării unui candidat la preşedinţie". Comunicatul face apel la forţele politice să "continue dialogul constructiv" pentru o soluţie la criză şi "să formeze un guvern capabil să facă faţă provocărilor (...) în special în domeniul energiei şi a penuriei de apă". Făcând aluzie la tabăra sadriştilor, fără a o numi, coaliţia face apel la "respectarea instituţiilor judiciare şi legislative" , pe care "să nu le împiedice să îşi exercite funcţiile constituţionale".
Cea mai recentă criză politică a avut loc atunci când tabăra sadristă a refuzat o candidatură pentru funcţia de prim-ministru prezentată de Cadrul de Coordonare la sfârşitul lunii iulie. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mexic: Președinta Sheinbaum dezminte că a încurajat manifestațiile de la Los Angeles
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a respins marți comentariile unei responsabile cu rang înalt din administrația americană care a acuzat-o că a încurajat manifestațiile împotriva expulzării migranților la Los Angeles, numindu-le 'absolut false', notează AFP. De vineri, megalopolisul cu o numeroasă comunitate mexic
Danemarca va cumpăra sisteme de apărare antiaeriană de la producători europeni
Danemarca va achiziționa sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune de la producători de armament din Franța, Germania și Norvegia pentru a-și proteja civilii și instalațiile militare, a anunțat marți Ministerul Apărării, notează AFP. Țara scandinavă va cheltui peste șase miliarde de coroane (804 milioane de euro) pentru a achizi
SUA: California cere justiţiei să împiedice desfăşurarea de soldaţi la Los Angeles
Statul California a cerut marţi unui tribunal să blocheze desfăşurarea de militari la Los Angeles după decizia lui Donald Trump de a trimite membri ai Gărzii Naţionale şi puşcaşi marini (Marines) în faţa manifestanţilor care denunţă arestările de migranţi, notează AFP. "Desfăşurarea pe străzi de luptători antrenaţi pentr
#Ucraina studiază restricționarea telefoniei mobile pentru a contracara amenințarea dronelor rusești
Ucraina examinează introducerea unor restricții temporare asupra serviciilor de telefonie mobilă cu obiectivul de a perturba utilizarea de către Rusia a rețelelor mobile ucrainene pentru a culege informații în timpul atacurilor tot mai intense cu drone, potrivit Comisiei de Apărare a parlamentului ucrainean, relatează marți agenția EFE.
Franța/Supraveghetoare înjunghiată mortal de un elev: Premierul cere 'experimentarea' utilizării de porți de detecție a armelor la intrarea în școli
Prim-ministrul francez Francois Bayrou și-a exprimat marți speranța că guvernul va lucra la 'experimentarea' instalării de porți de detectare a armelor la intrarea în școli, la câteva ore după ce o supraveghetoare școlară a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani la intrarea într-un gimnaziu din Nogent, în nord-estul țării,
Discuția la summitul NATO trebuie axată pe capacități, nu pe procente din PIB pentru apărare, consideră Spania
Ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Albares, a estimat marți că, la summitul NATO care va avea loc luna aceasta, discuția între statele membre nu ar trebui să se axeze pe procentele alocate bugetelor apărării, ci mai degrabă pe capacitățile necesare pentru a face față amenințărilor actuale, relatează agenția EFE. Vorbind la o confe
Polonia: Președintele ales Karol Nawrocki a discutat telefonic cu președintele american Donald Trump
Președintele ales polonez Karol Nawrocki a anunțat marți că a avut o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, cu care a discutat despre 'relațiile strânse' între Varșovia și Washington, transmite Reuters. 'L-am invitat pe președintele Trump în Polonia. De asemenea, am primit invitația pentru o
Comisia Europeană propune încă un pachet de sancțiuni contra Rusiei, axat pe scăderea veniturilor petroliere
Comisia Europeană a prezentat marți o propunere cu un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, axat pe reducerea veniturilor acesteia din exporturile de petrol, Bruxelles-ul sperând că ar putea forța astfel Moscova să accepte un armistițiu cu Kievul, pachet propus înaintea unui summit al G7 la care UE dorește să fie impuse noi sancțiuni comune ale
Controale frontaliere neoficiale: Germania le cere autorităților olandeze să ia măsuri ferme
Ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, și șeful sindicatului polițiștilor din Germania au criticat marți controalele frontaliere neoficiale efectuate de cetățeni în Olanda, afirmând că așteaptă măsuri ferme din partea autorităților olandeze pentru a eradica asemenea practici, informează Reuters. 'Cred că vom privi alt
Suspectul din atacul de la Graz era un fost elev al școlii
Un fost elev în vârstă de 21 de ani a împușcat și ucis nouă persoane la o școală secundară din Graz, în Austria, o tragedie fără precedent în țara alpină, care a declarat trei zile de doliu național, relatează AFP și dpa. Autoritățile au anunțat un bilanț de 10 morți, inclusiv atacatorul, și alte 12 persoane grav
Slovacia: Premierul Fico propune o revizuire a Constituției ce riscă să-l aducă în conflict cu Bruxelles-ul
Premierul slovac Robert Fico a propus o revizuire a Constituției pentru a ridica în legea fundamentală 'un baraj împotriva progresismului', prin declararea întâietății legislației slovace în fața celei europene în chestiuni de 'identitate națională', precum familia și politica de gen, demers care, conform criticilor
Vastă operațiune militară israeliană la Nablus, în Cisiordania
Armata israeliană a început marți dimineața o operațiune militară la scară largă în jurul orașului vechi Nablus, în nordul Cisiordaniei ocupate, au relatat reporterii AFP aflați la fața locului. La scurt timp după miezul nopții, zeci de vehicule militare au intrat în marele oraș palestinian, potrivit unui corespondent A
Orban face o 'greșeală istorică' prin refuzul de a ajuta #Ucraina, afirmă Zelenski
Premierul ungar Viktor Orban face propagandă împotriva Ucrainei pentru a obține avantaj politic pe plan intern și comite o 'greșeală istorică' prin refuzul său de a ajuta Kievul în războiul cu Rusia, a susținut președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu publicat marți de portalul ungar Válasz Online, relatează agenția
Rusia condiționează încheierea războiului din #Ucraina de oprirea extinderii NATO spre est
Ministerul de Externe rus a condiționat marți încheierea războiului contra Ucrainei de o oprire a extinderii NATO către est, relatează DPA. Viceministrul de externe rus Serghei Riabkov i-a declarat marți agenției de presă TASS că această dorință a Moscovei constituie și un test privitor la seriozitatea Statelor Unite atunci când ac
Austria va ține trei zile de doliu național în urma atacului sângeros de la o școală din Graz
Austria va ține trei zile de doliu național în urma atacului sângeros care a avut loc într-o școală din Graz, informează marți dpa. Cancelarul austriac Christian Stocker urmează să anunțe oficial decizia în această după-amiază, a spus un purtător de cuvânt al cancelarului pentru agenția de presă germană.