SUA: Biden cere Congresului să deblocheze un ajutor de 52 de miliarde de dolari pentru producţia de semiconductori

Preşedintele american Joe Biden a cerut luni Congresului să adopte "cât mai repede posibil" o lege care prevede un sprijin de 52 de miliarde de dolari pentru producţia de semiconductori a SUA, informează France Presse.
"America a inventat semiconductorii, dar, de-a lungul timpului, am lăsat ca producţia să plece în străinătate", şi-a exprimat regretul preşedintele american în faţa unor responsabili din economie şi mediu sindical.
În opinia sa, este "imperativ", din motive economice, dar şi pentru securitatea naţională, ca SUA să fabrice din nou aceste circuite electronice prezente în numeroase obiecte ale vieţii cotidiene.
Cererea de semiconductori a explodat în timpul pandemiei, ceea ce a provocat o penurie care a fost amplificată de închiderea unor uzine din China din cauza noilor valuri de COVID.
În acest context, "Congresul trebuie să adopte legea respectivă cât mai repede posibil", a afirmat preşedintele democrat.
Este "vital" ca ea să îi fie prezentată preşedintelui pentru ratificare "din această săptămână", a adăugat secretarul pentru Comerţ, Gina Raimondo.
"Dependenţa SUA de un mic număr de uzine din străinătate este periculoasă", a spus la rândul său consilierul de securitate naţională Jake Sullivan.
Aleşii republicani şi democraţi sunt de acord în legătură cu această observaţie, dar nu au reuşit luni de zile să se înţeleagă asupra unui text legislativ definitiv.
Camera Reprezentanţilor a adoptat în februarie un text mai amplu menit a întări industria SUA în faţa concurenţei din Asia, în special în sectorul semiconductorilor.
Un proiect de lege asemănător a fost votat de Senat în martie. Însă cele două adunări ale Congresului nu au căzut de acord asupra unui text comun.
Senatul a început recent să lucreze asupra unui text limitat doar la chestiunea semiconductorilor, numit 'Chips-plus'. Proiectul a depăşit o etapă procedurală importantă săptămâna trecută.
Semiconductorii sunt omniprezenţi în viaţa cotidiană. Fabricaţi în principal în Asia, ei sunt indispensabili pentru producţia de maşini, telefoane sau chiar echipamente medicale şi aspiratoare.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Erdogan: Întâlnirea dintre #Ucraina și Rusia de la Istanbul, 'extrem de importantă' pentru a pune capăt războiului
Primele discuții directe de pace din 2022 între Rusia și Ucraina, desfășurate vineri la Istanbul, au fost 'extrem de importante' pentru a face progrese către încheierea războiului, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP. 'Reunirea delegațiilor din ambele țări la Istanbul este ext
Ayatollahul Khamenei cere SUA să părăsească Orientul Mijlociu și numește Israelul 'o tumoră canceroasă letală' în regiune
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut sâmbătă Statelor Unite să părăsească Orientul Mijlociu, pe fondul discuțiilor indirecte dintre cele două țări cu privire la programul nuclear al Iranului, și a calificat statul Israel drept 'o tumoră canceroasă periculoasă și letală în regiune', care trebuie 'extirpată', informe
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze mai mult teritoriu în cadrul convorbirilor din Turcia (sursă ucraineană)
Negociatorii ruși la discuțiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-și retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o încetare a focului, a declarat sâmbătă pentru Reuters un înalt oficial ucrainean familiarizat cu discuțiile. Această cerere, împr
Alegeri legislative în Portugalia: Alianța de guvernare este favorită
Peste 10,8 milioane de cetățeni din interiorul și din afara Portugaliei sunt așteptați să voteze duminică la cel de-al doilea scrutin legislativ din ceva mai mult de un an și al patrulea din ultimii cinci ani, într-o țară cu rate ale absenteismului în mod tradițional ridicate, informează sâmbătă EFE. În ultima parte a c
Zelenski: Rusia își conservă oportunitatea de a continua să ucidă, trebuie să facem presiuni asupra sa
Kremlinul a avut ocazia să declare vineri, la Istanbul, o încetare a focului cu Ucraina, dar nu a făcut acest lucru, conservându-și în acest fel oportunitatea de a continua să ucidă, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut din nou comunității internaționale să facă presiuni asupra Kremlinului, informează EFE.
Kremlin: O întâlnire Putin-Zelenski este posibilă dacă Rusia și #Ucraina ajung la acorduri prealabile
O întâlnire între președinții rus Vladimir Putin și respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este 'posibilă', cu condiția ca Moscova și Kievul să fi ajuns la 'acorduri' în prealabil, a declarat Kremlinul sâmbătă, a doua zi după primele discuții directe de pace dintre cele două părți din 2022, informează AFP.
Război în #Ucraina: Macron se declară convins că Trump ''va reacționa la cinismul' lui Putin
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este 'sigur' că omologul său american Donald Trump ''va reacționa la cinismul' președintelui rus Vladimir Putin după un nou atac rus cu drone în Ucraina, informează AFP. 'Confruntat cu cinismul președintelui Putin, cred, sunt chiar sigur,
Ministrul de externe german: Rusia 'ne amenință pe toți' în Marea Baltică
În regiunea Mării Baltice, Rusia ne amenință pe toți, a declarat sâmbătă ministrul de externe german Johann Wadephul, care a anunțat o intensificare a supravegherii în urma presupuselor acte de sabotaj ale așa-numitei flote fantomă a Rusiei asupra cablurilor și conductelor din Marea Baltică, transmite dpa. 'Noi, ca vecini
SUA iau în considerare să relocheze definitiv în Libia un milion de palestinieni din Fâșia Gaza (mass-media)
Administrația SUA ia în considerare posibilitatea de a reloca definitiv un milion de palestinieni din Fâșia Gaza în Libia, a informat vineri NBC News, subliniind totodată că un purtător de cuvânt al administrației americane a negat acest lucru, informează EFE. Planul ar fi suficient de avansat încât administ
#Ucraina: Nouă morți într-un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili
Un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili în nordul Ucrainei s-a soldat cu nouă morți și patru răniți, au declarat sâmbătă autoritățile regionale, la o zi după ce discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană, la Istanbul, în Turcia, nu au reușit să ducă la un armistițiu, informează AFP. 'O dronă
VIDEO/SUA: Trump critică violent Curtea Supremă care i-a interzis să expulzeze imigranți
Președintele american Donald Trump a criticat vineri Curtea Supremă, cu majoritate conservatoare, care i-a administrat o nouă înfrângere prelungind interdicția de expulzare a imigranților venezueleni în temeiul unei legi de urgență, notează AFP. 'Curtea Supremă nu ne permite să alungăm criminalii din țara noastră', a
Gaza: Armata israeliană anunță că a lansat intensificarea ofensivei sale
Armata israeliană a anunțat sâmbătă dimineață că a lansat 'atacuri la scară largă' asupra Fâșiei Gaza în cadrul 'etapelor inițiale' ale intensificării prevăzute a ofensivei sale în teritoriul palestinian devastat de război, notează AFP. 'În această zi, armata israeliană a lansat atacuri la scară largă și a tran
Israel: Un rănit într-un atac la Ierusalim, agresorul 'neutralizat' (poliția)
Un polițist israelian a fost rănit vineri într-un atac cu cuțitul în Orașul Vechi din Ierusalim, a anunțat poliția adăugând că agresorul a fost 'neutralizat', transmite AFP. 'Un polițist a fost înjunghiat în Orașul Vechi din Ierusalim', a precizat poliția într-un comunicat. Forțele de securit
Dispariția a 43 de studenți în Mexic: Arestarea unei foste judecătoare
O fostă judecătoare a fost arestată pentru presupusa distrugere de probe în ancheta privind cei 43 de studenți dispăruți în septembrie 2014, vârful vizibil al aisbergului celor 120.000 de dispariții din țară, a anunțat vineri președinta țării, Claudia Sheinbaum, notează AFP. 'Miercuri, 14 mai, fosta președintă a Curții Su
Europenii pregătesc sancțiuni împotriva Moscovei 'în coordonare' cu Washingtonul (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei 'în coordonare' cu Statele Unite pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatează AFP. 'Ceea ce rămâne relevant este (...) singura pro