Unioniştii nord-irlandezi au defilat în plin impas politic

Mii de unionişti protestanţi au participat marţi la tradiţionalele marşuri ale Ordinului de Orania din Irlanda de Nord pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de Regatul Unit, într-un moment în care provincia britanică se află în plin impas politic, notează AFP.
Cu o prezenţă totală estimată de aproape 500.000 de participanţi la aceste defilări în întreaga Irlandă de Nord, aceste marşuri ale Ordinului de Orania, sărbătorite în fiecare an la 12 iulie, comemorează victoria regelui protestant William al III-lea de Orania-Nassau asupra rivalului său catolic James al II-lea în 1690.
Foto: (c) /MARK MARLOW/EPA
După pandemia care a dus la anularea lor în 2020 şi la o ediţie în format redus în anul următor, paradele au avut loc de data aceasta în contextul în care Irlanda de Nord se află de trei luni fără guvern.
Iar demisia lui Boris Johnson la Londra a adăugat instabilitate, candidaţii la succesiunea premierului britanic luând poziţie cu privire la regulile comerciale post-Brexit care urmează să fie aplicate pentru teritoriu.
Peste 250 de focuri de tabără au fost aprinse luni seara în întreaga provincie în comunităţile unioniste pentru a marca începutul festivităţilor.
Înainte de acordul de pace încheiat în 1998, conflictul dintre unionişti - în principal, protestanţi şi susţinători ai menţinerii provinciei sub coroana britanică - şi republicani - mai ales catolici şi militanţi pentru reunificarea insulei - a făcut 3.500 de morţi.
De altfel, sărbătorile Ordinului de Orania au loc mereu sub supraveghere atentă, cu 2.500 de ofiţeri mobilizaţi marţi pentru a evita orice debordare.
Foto: (c) /MARK MARLOW/EPA
În prezent, autorităţile tratează drept o crimă motivată de ură un incident petrecut joi în care au fost aruncate cocteiluri molotov şi cărămizi la locul unui foc de tabără. Organizarea unui astfel de incendiu a stârnit furia locuitorilor republicani care locuiau în apropiere.
Pe de altă parte, marşurile au avut loc în acest an într-un moment în care Irlanda de Nord se află în centrul tensiunilor dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană din cauza acordului post-Brexit care ar trebui să guverneze relaţiile lor.
Protocolul nord-irlandez prevede protejarea pieţei unice europene fără a provoca revenirea la o demarcaţie fizică între provincia britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, pentru a evita fragilizarea păcii semnate în 1998.
Dar unioniştii, denunţând crearea unei frontiere în Marea Irlandei chiar în interiorul Regatului Unit, se opun ferm acesteia.
Din mai, unioniştii blochează instituţiile provinciei refuzând să intre în executivul local alături de republicanii din Sinn Fein - mari câştigători ai alegerilor locale din mai - în virtutea împărţirii puterii, atâta timp cât controalele nu sunt abandonate.
Guvernul britanic a prezentat astfel un proiect de lege în prezent studiat în Parlament pentru a trece peste unele dintre obligaţiile sale prevăzute în acord, un demers considerat ilegal de UE care lasă să planeze ameninţarea unor represalii comerciale.
Guvernul britanic îşi justifică proiectul prin necesitatea de a încerca să rezolve impasul politic din provincia britanică şi a-i convinge pe unionişti să participe la guvernul local, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Estonia denunță o 'amenințare gravă' după incursiunea unui avion militar rus în spațiul ei aerian
Ministrul de externe eston Margus Tsahkna a denunțat joi ''o amenințare gravă'' din partea Moscovei, evocând incursiunea recentă a unui avion de vânătoare rus în spațiul aerian al Estoniei, relatează AFP și Reuters. ''În 13 mai, un avion de vânătoare rus a încălcat spațiul aerian al N
NATO: Franța, pregătită să se alinieze la obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli de securitate, potrivit ministrului de externe
Franța este pregătită să se alinieze la obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli militare și de securitate, discutat în cadrul NATO, a dat de înțeles joi ministrul său de externe, Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Președintele (francez Emmanuel) Macron a declarat deja că obiectivul de 3 până la 3,5% este bun pentru
UE acuză TikTok de încălcarea legislației privind publicitatea online
Comisia Europeană a formulat joi o constatare preliminară referitoare la TikTok: rețeaua socială deținută de grupul chinez ByteDance nu își respectă obligațiile de transparență legate de publicitatea online, transmite AFP. TikTok 'nu furnizează informațiile necesare privind conținutul materialelor publicitare, utilizatorii vizați de
Ungaria: Orban merge pe drumul lui Putin, spune liderul opoziției despre legea ce restrânge finanțarea ONG-urilor
Guvernul premierului conservator ungar Viktor Orban aplică în Ungaria politicile președintelui rus Vladimir Putin, a susținut joi liderul opoziției ungare, Péter Magyar, referindu-se astfel la proiectul de lege prezentat miercuri care va permite amendarea sau chiar interzicerea ONG-urilor și a mass-media finanțate din străinătate, zeci de organizații din
Germania 'preia conducerea' în creșterea cheltuielilor pentru apărare, constată secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a remarcat joi că Germania 'preia conducerea' în creșterea cheltuielilor pentru apărare, într-un context în care țările europene continuă să susțină Ucraina, într-o lume bulversată de schimbarea politicilor americane de către președintele Donald Trump, relatează Reuters. &
Turcia: Armata își va continua operațiunile contra PKK 'până când regiunea va fi curățată'
Armata turcă își va continua operațiunile contra Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ''până când regiunea va fi curățată'', a afirmat joi Ministerul Apărării turc, după anunțul făcut luni privind dizolvarea grupării armate kurde prezente în principal în nordul Irakului, transmit AFP și Reuters.
Franța: Fostului președinte Sarkozy i-a fost scoasă brățara electronică de monitorizare
Fostului președinte francez Nicolas Sarkozy i-a fost admis regimul de eliberare condiționată și i s-a scos miercuri brățara electronică de monitorizare pe care o purta de pe 7 februarie, a indicat joi pentru AFP parchetul din Paris. Fostul președinte dintre anii 2007-2012 a primit în decembrie o condamnare definitivă la 3 ani de în
Ministrul de externe ceh îl numește 'laș' pe Putin pentru că nu s-a întâlnit cu Zelenski la Istanbul
Ministrul de externe ceh Jan Lipavsky a declarat joi că președintele rus Vladimir Putin 's-a dovedit a fi un laș' pentru că a refuzat să accepte oferta omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, de a negocia cu el la Istanbul o soluție la războiul provocat de agresiunea rusă, informează EFE. 'Președintele Zelenski a fost dispus
Șeful diplomației poloneze îndeamnă SUA să nu creadă 'gluma' lui Putin despre negocierile din Turcia
Ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski a criticat joi strategia președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind negocierile de pace cu Ucraina din Turcia, numind-o o 'glumă', și a reafirmat refuzul Poloniei de a trimite trupe în Ucraina, informează EFE. 'Am aflat ceva util: că (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski
India cere ca arsenalul nuclear al Pakistanului să fie plasat sub monitorizarea AIEA
India a cerut joi ca arsenalul nuclear al Pakistanului să fie plasat 'sub monitorizarea' Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la câteva zile după cea mai gravă confruntare militară între cele două țări din ultimii 20 de ani, relatează AFP. 'Arsenalul nuclear al Pakistanului ar trebui plasat sub monitor
Cancelarul german Merz este 'foarte sceptic' în privința interzicerii AfD
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că este 'foarte sceptic' cu privire la apelurile tot mai numeroase de interzicere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce serviciile de informații interne au clasificat partidul drept 'extremist de dreapta confirmat', informează dpa. Cancelarul M
Zelenski, calificat de Moscova drept 'clovn', 'ratat' și 'jalnic', înaintea negocierilor de pace de la Istanbul
Mai mulți oficiali ruși s-au lansat joi în aprecieri deloc măgulitoare la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care delegații din Rusia și Ucraina ar urma să se întâlnească în cursul zilei la Istanbul, în Turcia, pentru negocieri de pace. Astfel, potrivit AFP, purtătoarea
Volodimir Zelenski descrie drept 'decorativă' delegația Rusiei la negocierile de pace de la Istanbul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, după întâlnirea sa cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la Ankara, că Ucraina va decide care sunt pașii de urmat în negocierile sale cu Rusia, în contextul în care liderul de la Kiev a descris drept 'decorativă' delegația trimisă de Moscova la convorbirile de pace de
Rutte: NATO încearcă să ajungă la rădăcina unui presupus caz de corupție la o agenție de achiziții publice
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că Alianța dorește să ajungă la rădăcina unui presupus caz de corupție ce implică agenția de achiziții militare a organizației transatlantice, cu sediul la Luxemburg, caz care a dus la acțiuni ale poliției în Marele Ducat al Luxemburgului, Spania, Belgia, Olanda, Italia și Statele Unite, informează EFE.
Von der Leyen, Metsola și Rubio vor participa la slujba de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, vor participă la liturghia inaugurală a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, potrivit unor surse din cele două instituții europene, transmite EFE. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, nu se va putea deplasa însă duminic