Expert ONU: Mai puţini mercenari străini în Libia din cauza războiului din Ucraina

Numărul mercenarilor străini din Libia a scăzut, evoluţie cauzată parţial de războiul din Ucraina, a declarat luni un expert ONU citat de dpa.
Chaloka Beyani a declarat luni că "a fost găsită o piaţă în altă parte". Expertul legal zambiano-britanic adună dovezi privind încălcări ale drepturilor în Libia, în cadrul unui grup de experţi care lucrează pentru Consiliul ONU pentru drepturile omului.
Numărul mercenarilor grupului rus Wagner a scăzut de asemenea, potrivit lui Beyani. Firma privată de securitate este considerată armata din umbră a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a negat că ar avea vreo legătură cu aceasta.
Potrivit informaţiilor serviciilor speciale britanice, Moscova a fost cel mai probabil forţată să orienteze în principal personalul de la Wagner către invadarea Ucrainei, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria.
Cu toate acestea, nu toţi combatanţii străini s-au retras din Libia, se menţionează în raportul prezentat de Beyani şi de echipa sa. Mercenarii prelungesc conflictul din ţară şi este posibil să fi încălcat regulile internaţionale de a-i proteja pe civili, susţin experţii ONU.
Libia este în haos din 2011, când dictatorul Muammar al-Gaddafi a fost răsturnat de la putere.
Mai multe miliţii luptă pentru putere şi influenţă şi în ultimii ani şi alte ţări s-au implicat în conflict, inclusiv Rusia şi Turcia. ONU a estimat la sfârşitul lui 2020 că existau în jur de 20.000 de combatanţi străini şi mercenari în Libia.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Trump vrea amenzi pentru statul California după victoriile unei atlete transgender
Președintele american Donald Trump a promis amenzi consistente împotriva statului California după victoriile unei adolescente transgender într-un campionat local de atletism care au generat controverse în Statele Unite, informează AFP. 'Un bărbat biologic a concurat la finalele feminine din California, obținând un mare succes, deși
#Ucraina a fost invitată la summitul NATO de la sfârșitul lunii iunie la Haga, declară Zelenski
Ucraina a fost invitată la summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârșitul lunii iunie la Haga, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce a avertizat că absența țării sale de la această reuniune ar fi însemnat o 'victorie' pentru omologul său rus Vladimir Putin, care se opune virulent aderării Kievului la Al
Macron, la Roma pentru un dineu cu Meloni în vederea depășirii dezacordurilor
Președintele francez Emmanuel Macron se va deplasa în cursul după-amiezii de marți la Roma pentru o întrevedere și un dineu cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, într-o încercare de a surmonta dezacordurile existente, având în vedere că dialogul a decurs într-un mod complicat între cei doi lideri, adeseori pe poziții de ri
Germania: Cancelarul Friedrich Merz apără respingerea solicitanților de azil, în pofida unei decizii judecătorești
Cancelarul german Friedrich Merz și-a apărat cu fermitate marți politica de respingere a solicitanților de azil la graniță, considerată luni ilegală de o instanță, în timp ce opoziția îl acuză că este pregătit să 'încalce legea' pentru a reduce imigrația, transmite AFP. Luni, tribunalul administrativ din Berlin, sesizat de tre
Coreea de Sud: Lee Jae-myung, candidatul de centru-stânga, a câștigat detașat alegerile prezidențiale (sondaje la urne)
Lee Jae-myung, candidatul Partidului Democrat (centru-stânga), este câștigător detașat al alegerilor prezidențiale desfășurate marți în Coreea de Sud, potrivit sondajelor realizate la urne după primul și unicul tur de scrutin, transmite AFP. Lee este creditat cu 51,7% din voturi, față de cele 39,3% ale principalului său contracandidat
#Ucraina afirmă că a deteriorat fundațiile podului Kerci din Crimeea în cadrul unei operațiuni speciale
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a asigurat marți că a deteriorat într-o operațiune specială fundațiile podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, detonând 1.100 de kilograme de explozibili plasați sub apă, informează EFE. 'Operațiunea a durat câteva luni. Agenți ai SBU au plasat mine în fund
Republica Moldova: Maia Sandu anunță doliu național în ziua funeraliilor compozitorului Eugen Doga
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat marți profundul regret pentru decesul marelui compozitor Eugen Doga și a anunțat doliu național în ziua funeraliilor acestuia, se menționează într-un comunicat al preșe
Kremlinul refuză să ofere mai multe detalii despre atacul coordonat cu drone ucrainene
Întrebat marți despre atacul fără precedent cu drone ucrainene împotriva aviației sale militare și despre prăbușirea a două poduri duminică în Rusia, Kremlinul a evitat să răspundă la întrebare, relatează AFP. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a cerut doar să se aștepte 'rezultatele anchetei' și a f
Israelul susține că recunoașterea unui stat palestinian subminează eforturile de pace
Adjuncta ministrului israelian de externe, Sharren Haskel, a avertizat marți că recunoașterea unui stat palestinian de către mai multe țări afectează 'perspectivele de pace' în Fâșia Gaza, transmite EFE. 'Aceste acțiuni sunt dăunătoare', a declarat Haskel într-o conferință de presă pentru mass-media internaționale, la Ierusali
Kremlinul afirmă că nu sunt de așteptat decizii rapide privind un acord de pace cu #Ucraina
Kremlinul a anunțat marți că eforturile pentru a ajunge la o soluție privind încheierea războiului din Ucraina sunt ''extrem de complexe'' și că ar fi greșit să se aștepte decizii rapide în această privință, transmit Reuters și AFP. ''Ar fi greșit să așteptăm decizii și progrese imediate'', a declara
Parlamentul Poloniei va vota săptămâna viitoare pentru menținerea sau demiterea guvernului de la Varșovia
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți că votul de încredere al parlamentului polonez în guvernul de la Varșovia va avea loc pe 11 iunie, miercurea viitoare, transmit Reuters și AFP. 'Votul de încredere pentru guvern va avea loc miercuri, 11 iunie', a declarat Tusk înainte de o reuniune a cabinetului său.
O delegație ucraineană a ajuns în SUA pentru a discuta cu 'echipa președintelui Trump' despre apărare și economie
O delegație de importanți responsabili ucraineni a sosit marți la Washington pentru a discuta despre 'susținerea apărării' țării lor și pe marginea unor dosare economice, în special privind întărirea sancțiunilor contra Moscovei, a anunțat președinția ucraineană, informează AFP. 'Programul nostru este (...) complet. Plă
Dmitri Medvedev susține că Rusia urmărește victoria, nu compromisul în negocierile cu #Ucraina
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a afirmat marți că scopul țării sale la negocierile de pace cu Ucraina este de a-și asigura o victorie rapidă și completă, informează Reuters. 'Discuțiile de la Istanbul nu sunt pentru a ajunge la o pace de compromis în term
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia de un atac 'deliberat contra civililor' la Sumî
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia de un atac 'deliberat contra civililor', atac care a provocat moartea a cel puțin trei persoane și rănirea a 20 la Sumî, în nord-estul țării, la o zi după noi discuții ruso-ucrainene puțin fructuoase, informează AFP. 'La ora actuală, a fost confirmată moartea a t
#Ucraina: Cel puțin doi oameni au fost uciși și 20 răniți într-un atac rusesc asupra Sumî
Doi oameni au fost uciși și aproape 20 au fost răniți marți într-un atac rusesc cu rachete asupra Sumî, în nord-estul Ucrainei, unde, după cum alertează Kievul, ar putea avea loc o nouă ofensivă de amploare al trupelor Moscovei, informează AFP. 'Din nefericire, două persoane au decedat' și 'alte aproape 20 au fost