Stoltenberg: Rusia este o ''ameninţare directă'' la adresa securităţii ţărilor NATO
Rusia reprezintă o "ameninţare directă'' pentru securitatea ţărilor NATO, ai căror lideri se reunesc în cadrul unui summit la Madrid, a declarat miercuri Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, care îşi va consolida flancul estic ca răspuns la invazia rusă din Ucraina, transmite AFP.
''O vom spune clar'', în timpul summitului care urmează să revizuiască foaia de parcurs a Alianţei pentru prima dată din 2010, ''că Rusia reprezintă o ameninţare directă pentru securitatea noastră'', a subliniat şeful NATO.
Stoltenberg a dat totodată asigurări că summitul NATO de la Madrid va fi ''istoric şi transformator'', în faţa ''celei mai grave crize de securitate'' de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
''Va fi un summit istoric şi transformator pentru alianţa noastră, ne reunim în timpul celei mai grave crize de securitate cu care ne confruntăm după cel de-Al Doilea Război Mondial'', a spus Stoltenberg. Fostul premier norvegian a subliniat că cei 30 de aliaţi răspund într-o manieră ''puternică şi unită la toate ameninţările şi provocările cu care ne confruntăm''.
Summitul va fi unul transformator pentru că ''vom lua decizii istorice'', între ele - aprobarea unui nou Concept Strategic care să stabilească politicile NATO pentru următorul deceniu, într-o ''lume mai competitivă şi mai periculoasă, pentru a proteja toţi aliaţii şi cei circa un miliard de cetăţeni'', a adăugat el.
Conceptul Strategic anterior a fost aprobat în 2010, iar Stoltenberg a subliniat că documentul care va fi adoptat miercuri va reflecta faptul că lumea este în prezent ''cu totul diferită'' faţă de acum 10 ani. EFE aminteşte că documentul din 2010 recunoştea Rusia drept partener strategic al NATO.
''Acum nu va mai fi cazul. Aştept ca, atunci când liderii vor cădea de acord asupra Conceptului Strategic, să menţioneze fără echivoc că Rusia reprezintă o ameninţare directă la securitatea noastră şi aceasta se va reflecta în Conceptul Strategic'', a insistat Stoltenberg.
În ceea ce priveşte China, care nici măcar nu era menţionată în Conceptul Strategic din 2010, liderii aliaţi intenţionează să indice că în 2022 Beijingul reprezintă ''o provocare la adresa valorilor, intereselor şi securităţii'' aliate.
Stoltenberg a reiterat că China ''nu este un adversar'', dar a admis că trebuie luate în calcul ''consecinţele'' pentru securitatea aliată atunci când ţara asiatică investeşte în noi capacităţi militare sau încearcă să controleze infrastructuri critice.
Semn al acestei preocupări - comentează AFP -, NATO i-a invitat în acest an pentru prima dată pe liderii japonez şi sud-coreean să participe la summit.
Stoltenberg a mai anunţat că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa prin videoconferinţă liderilor alianţei la începutul summitului, în care va fi aprobat un pachet integral de ajutor pentru ca ţara să se poată apăra în faţa agresiunii ruse.
La summitul de la Madrid, aliaţii urmează să dea undă verde creşterii forţei de reacţie rapidă, de la 40.000 de militari în prezent, la peste 300.000. Forţa de reacţie rapidă a NATO este o forţă multinaţională înalt pregătită şi avansată din punct de vedere tehnologic, formată din componente terestre, aeriene, maritime şi din forţa pentru operaţiuni speciale pe care alianţa o poate desfăşura rapid oriunde este nevoie.
Stoltenberg a asigurat că sporirea numărului acestei forţe ''va fi gata'' pentru 2023.
În ceea ce priveşte intrarea Finlandei şi Suediei în NATO, după acordul pe care cele două ţări nordice l-au încheiat marţi cu Turcia pentru a evita blocarea de către Ankara a aderării celor două state, Stoltenberg a pus accentul pe rapiditatea procesului. Astfel, şeful NATO a subliniat că Helsinki şi Stockholm şi-au depus cererile de intrare în NATO în luna mai, iar la summitul de la Madrid liderii aliaţi vor lua decizia de a invita cele două ţări să se alăture organizaţiei transatlantice.
Stoltenberg a spus că se aşteaptă la o ratificare rapidă în cele 30 de parlamente ale ţărilor membre ale NATO a aderării Suediei şi Finlandei la alianţa militară.
''După invitaţie, avem nevoie de un proces de ratificare în 30 de parlamente. Acest lucru ia întotdeauna timp, dar mă aştept ca şi în acest caz lucrurile să meargă repede pentru că aliaţii sunt pregătiţi pentru ca procesul de ratificare să se desfăşoare cât mai repede cu putinţă'', a insistat şeful NATO. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Trump spune că Musk a repornit rețeaua sa de sateliți Starlink pentru #Ucraina
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Elon Musk a repornit rețeaua sa de internet prin satelit Starlink crucială pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei, după ce Kievul raportase limitări în capacitatea sa de conectare la sistem, notează AFP. 'Nu vreau să comentez dacă am sunat eu sau dacă a sunat altcin
Venezuela: Washingtonul 'salută' negocierile dintre putere și opoziție
Statele Unite au salutat joi negocierile dintre putere și opoziție în Venezuela, după încheierea unei celei de-a treia runde de discuții între cele două părți, notează AFP. 'Acest proces condus de venezueleni continuă să consolideze instituțiile democratice, să extindă libertățile politice și să pună bazele unor alegeri l
VIDEO Trump intenționează să înceapă lucrările la arcul său de triumf la începutul lui noiembrie
Guvernul Trump a informat justiția americană că intenționează să înceapă lucrările de construcție a monumentalului arc de triumf dorit de miliardarul republican la Washington chiar din 5 noiembrie, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. Într-un document depus miercuri la dosar, administrația Trump a not
Zelenski consideră că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea' după atacurile asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea', după noi atacuri nocturne care au făcut noi victime în Ucraina, în ciuda unei relansări a diplomației în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, comentează AFP. Trimisul special al președintelui american Donal
VIDEO Noul ambasador al Franței la Washington și-a preluat atribuțiile
Noul ambasador al Franței la Washington, Aurelien Lechevallier, și-a început misiunea marți, după ce preluarea funcției sale a fost un timp întârziată de o neînâelegere diplomatică între cele două țări, a indicat diplomația franceză, relatează AFP. Ambasada Franței în Statele Unite a anunțat joi, pe co
SUA: Trump trebuie să dea o declarație sub jurământ în acest an în procesul de defăimare intentat BBC, a decis o judecătoare
Președintele american Donald Trump trebuie să ofere o declarație sub jurământ înainte de sfârșitul anului în procesul de defăimare pe care l-a intentat împotriva BBC, a decis o instanță americană, transmit PA/dpa. Ordinul judecătoarei federale Enjoliqué Lett a venit în urma plângerilor formulate de echipa juridi
Lituania cere ca #Ucraina să nu fie exclusă de la negocierile pentru încheierea războiului
Ucraina nu trebuie să fie exclusă de la discuțiile privind încheierea războiului lansat de Rusia, a declarat joi, la Vilnius, președintele lituanian Gitanas Nauseda, pe fondul rapoartelor privind un posibil summit trilateral între Statele Unite, Rusia și China în noiembrie, relatează dpa. Moscova dorește ca o astfel de reuniune să aibă loc &i
ONU: Niciun candidat nu obține consensul pentru postul de secretar general
Marile puteri nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat care să-i succeadă lui Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU, o situație ce deschide calea unor noi posibile candidaturi, transmite joi AFP. Toți cei șapte candidați actuali - patru femei și trei bărbați - au primit un aviz negativ din partea unor membri permanenți ai Co
Franța: 217 persoane au fost încarcerate în urma violențelor de la 17-18 octombrie
Un total de 217 persoane au fost încarcerate dintre cele 2.700 reținute în urma violențelor și jafurilor de weekendul trecut din Franța, a anunțat joi ministrul Justiției, Gerald Darmanin, conform AFP. 'Acesta este cu adevărat un răspuns extrem de ferm, fără precedent', a declarat Darmanin, care a precizat că jumătate dintre cei reținuți nu
Armata daneză comandă rachete cu rază lungă de acțiune, provocând furia Rusiei
Danemarca, stat membru NATO, a anunțat joi că a convenit achiziționarea primelor sale rachete de precizie cu rază lungă de acțiune, în condițiile în care țara nordică încearcă să-și consolideze securitatea pentru a descuraja agresiunea rusă în Europa, decizie care a provocat condamnarea din partea Moscovei, relatează Reuters. Ministrul
Nou schimb de soldați uciși: Ucraina a primit 252, Rusia 25; familii ucrainene și ruse, reunite prin Belarus
Rusia și Ucraina au făcut joi un nou schimb de trupuri de soldați, au anunțat autoritățile celor doi beligeranți, potrivit dpa. Agenția ucraineană responsabilă de aceste schimburi a declarat că a primit 252 de trupuri, 'care, potrivit părții ruse, aparțin unor militari ucraineni'. Acestea urmează acum să fie identificate. Conform Moscove
Alegeri prezidențiale duminică în Bulgaria, în umbra războiului din Marea Neagră (AFP)
Bulgarii sunt chemați la urne duminică pentru alegeri prezidențiale dominate de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, care au adus războiul din Ucraina mai aproape de coastele Bulgariei, comentează joi AFP. În ultimele săptămâni, patru nave au fost lovite în a
Albania: Violențe în parlament, în timp ce manifestațiile continuă la Tirana
Deputați albanezi au recurs la violență joi în sala de ședințe a parlamentului, în timp ce opoziția acuză guvernul de reprimarea manifestanților care reclamă demisia premierului Edi Rama, după o săptămână de tulburări la Tirana, relatează AFP. În timpul unui vot înscris pe ordinea de zi, deputați din opoziție s-au strâns &ic
#Ucraina ordonă evacuarea familiilor cu copii din ultimele sale două mari bastioane în estul țării
Autoritățile ucrainene au ordonat joi evacuarea obligatorie a familiilor cu copii din Sloviansk și Kramatorsk, ultimele două mari bastioane aflate încă sub control ucrainean în Donbas, relatează AFP. Aceste două orașe cheie sunt ultimele bastioane ale armatei ucrainene din regiunea Donețk, din estul țării, pe care Kremlinul și-a propus să o cucerea
Acord între Pentagon și Lockheed Martin pentru 850 de avioane F-35 pe o perioadă de zece ani
Pentagonul a anunțat joi într-un comunicat finalizarea unui acord-cadru pe zece ani cu producătorul american Lockheed Martin pentru furnizarea a cel puțin 850 de avioane de luptă stealth F-35 pe parcursul acestei perioade, relatează AFP. Acest acord, care vizează 'consolidarea și modernizarea' flotei americane de avioane de atac multirol F-35 Lig










