Iranul se pregăteşte să accelereze îmbogăţirea uraniului (raport AIEA)
Iranul urmează să îşi accelereze programul de îmbogăţire a uraniului, pregătindu-se să utilizeze centrifuge avansate IR-6 în instalaţia subterană de la Fordo, arată un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, consultat luni de Reuters.
În uzina respectivă se poate trece rapid de la un nivel de concentrare a uraniului la altul, precizează AIEA.
Iranul a ameninţat de mai multe ori că va face acest pas, însă nu a acţionat până când 30 din cele 35 de state membre ale Agenţiei au susţinut luna aceasta o rezoluţie care critică autorităţile de la Teheran pentru lipsa de explicaţii privind urmele de uraniu găsite în situri nedeclarate în cadrul programului atomic.
Ca reacţie la rezoluţia Consiliului Guvernatorilor AIEA, Iranul a ordonat îndepărtarea camerelor vide de supraveghere instalate conform acordului din 2015 şi a continuat instalarea de centrifuge IR-6 la Natanz, unde înţelegerea prevedea că se poate îmbogăţi uraniul doar cu ajutorul unor centrifuge IR-1, mult mai puţin eficiente.
Acordul nu permitea îmbogăţirea uraniului la Fordo.
Tratativele indirecte între Iran şi SUA, pentru reactivarea acordului nuclear din 2015, sunt blocate de mai multă vreme, reaminteşte Reuters, apreciind că orice escaladare a tensiunilor cu Occidentul riscă să anuleze orice şansă de a opri programul şi de a ridica sancţiunile americane împotriva acestuia.
Potrivit unui raport confidenţial către statele membre, inspectorii AIEA au confirmat sâmbătă că iranienii sunt gata să alimenteze centrifugele cu hexafluorură de uraniu (UF6) gazoasă, materialul folosit pentru îmbogăţire, pentru a doua treaptă de IR-6 de la uzina de la Fordo, construită într-un munte.
Luni, Iranul a informat AIEA că a început de duminică pasivarea cascadei de centrifuge, etapă preliminară a îmbogăţirii, care presupune de asemenea alimentarea cu UF6.
Grupul de 166 de centrifuge, numit şi "cascadă", este singurul prevăzut cu sub-colectoare modificate, care permit trecerea mai uşoară la un alt nivel de puritate a uraniului. Mai mulţi diplomaţi occidentali au arătat deja că echipamentele respective provoacă îngrijorare, deoarece permit Iranului concentrarea rapidă a uraniului la niveluri ridicate.
Iranul nu a declarat explicit AIEA ce nivel de puritate va fi atins cu ajutorul cascadei respective după pasivare. Anterior, Teheranul informase Agenţia că se poate ajunge, cu ajutorul celor două grupuri de centrifuge IR-6, la o concentraţie a uraniului de 5% sau 20%.
Raportul citat, confirmat de AIEA, afirmă că "Agenţia nu a primit deocamdată clarificări din partea Iranului privind modul de producţie pe care intenţionează să îl implementeze pentru cascada respectivă, după încheierea pasivării.
Iranienii îmbogăţesc deja uraniul la 60% într-o altă instalaţie, apropiindu-se astfel de concentraţia de 90% utilizată pentru armele atomice şi depăşind cu mult plafonul de 3,67% convenit în 2015 cu puterile internaţionale, în schimbul suspendării sancţiunilor. După ce SUA s-au retras în 2018 din acordul cu Iranul şi au reintrodus sancţiunile, programul nuclear iranian a încălcat multe din limitele prevăzute în acord. Teheranul susţine însă că nu urmăreşte să producă arme atomice. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Forțele aeriene franceze și britanice au desfășurat, pentru prima dată, un exercițiu nuclear comun
Avioane de vânătoare britanice au participat marți seară, pentru prima oară, la un exercițiu nuclear alături de avioane Rafale franceze, au anunțat vineri cele două ministere ale Apărării, într-un comunicat comun, transmite AFP. 'După ce au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier, din nord-estul Franței, avioanele Rafale franceze, escor
Kremlinul neagă că summitul dintre Putin, Trump și Xi ar putea fi o 'nouă Ialta'
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat vineri că apropiatul summit între președinții Rusiei, Vladimir Putin, SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, ar reprezenta o 'nouă Ialta', referindu-se la summitul din 1945, în cadrul căruia Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au convenit asupra noii ordini g
Prințul regent Alois de Liechtenstein își exercită dreptul de veto împotriva legalizării avortului
Prințul moștenitor Alois, regentul Liechtensteinului, și-a exercitat dreptul de veto împotriva legalizării avortului, informează vineri AFP. Parlamentul din Vaduz a votat luna trecută pentru dezincriminarea întreruperilor de sarcină din alte motive decât cele excepționale - periclitarea vieții mamei sau sarcina rezultată &ici
Statele Unite: Un institut de sondaje fals, expus înaintea alegerilor de la mijloc de mandat
Un institut de sondaje autoproclamat, ale cărui date au fost utilizate de mai multe echipe de campanie și instituții media din Statele Unite, a recunoscut că și-a manipulat studiile, al doilea scandal de acest gen în perioada premergătoare alegerilor de la mijloc de mandat, relatează AFP. În urma unei anchete realizate de agregator
Franța/manifestări: Stânga radicală critică măsurile adoptate de guvern
Partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală) a calificat vineri drept o ''evitare autoritară a problemelor'' măsurile luate de guvern după violențele și jafurile produse pe 17 octombrie în Franța, precum interzicerea manifestațiilor sau impunerea restricțiilor de circulație, și i-a îndemnat pe francezi să participe în mod
Limitările Starshield ''observate'' în continuare, în pofida anunțului lui Donald Trump de restabilire a serviciului
Kievul a afirmat vineri că unele restricții afectează în continuare sistemul de comunicații militare prin satelit Starshield al companiei SpaceX, în pofida anunțului făcut cu o zi în urmă de președintele american Donald Trump, potrivit căruia Elon Musk a restabilit accesul la rețea pentru forțele ucrainene, relatează AFP.
Premierul Netanyahu ordonă armatei israeliene să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri armatei să pregătească izolarea completă a Cisiordaniei ocupate, unde cinci oameni au fost răniți în urma unui atac armat, transmite AFP. Vineri dimineața, doi atacatori îmbrăcați în negru, unul înarmat cu un pistol-mitralieră, iar celălalt cu un pistol semiautomat
Italia: Ultimele blocaje rutiere instituite ca protest față de creșterile de prețuri la combustibil au fost eliminate în Campania
Ultimele blocaje rutiere instituite de camionagii și fermieri pe șoselele din Campania, în sudul Italiei, ca formă de protest față de creșterea vertiginoasă a prețurilor la combustibil au fost eliminate în cursul nopții, informează vineri agenția italiană de presă ANSA. Blocajele au făcut parte dintr-o serie de proteste care au avu
Grăniceri ucraineni, reținuți în Republica Moldova pentru trecerea ilegală a graniței/ Ambasadorul Ucrainei cere investigarea incidentelor
Ucraina respectă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova, iar recentele incidente în care grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, traversând râul Nistru, trebuie investigate de autoritățile competente, a declarat joi Paun Rohovei, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, în cadrul emisiunii &
Polonia estimează la 3,8 miliarde de euro costul unei baze permanente a SUA pe teritoriul său
Vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, ministrul polonez al apărării, a estimat vineri că găzduirea unei baze militare americane permanente pe teritoriul Poloniei, cu un efectiv de 5.000 de soldați și în jur de 20.000 de persoane în plus, inclusiv membri ai familiilor și angajați, ar fi de peste 3,8 miliarde de euro, relatează EFE.
Coreea de Sud: Primarul capitalei Seul a fost achitat în apel pentru finanțare ilegală a campaniei electorale
Curtea de apel din Seul l-a achitat vineri pe Oh Se Hoon, primarul capitalei sud-coreene, care fusese condamnat în primă instanță în iulie pentru finanțare ilegală a campaniei electorale, scrie AFP. Oh Se Hoon a fost ales pentru prima dată la conducerea capitalei Seul în 2006 și a câștigat în iunie un al cincilea
Emiratele Arabe Unite: O scurgere de petrol a afectat plajele în apropiere de strâmtoarea Ormuz
Emiratele Arabe Unite au raportat vineri o scurgere de petrol de-a lungul coastei, provenită de la un petrolier, pe fondul seriei de atacuri asupra unor nave în apele din Golf produse în ultimele zile, relatează AFP și Reuters. Ministerul Schimbărilor Climatice și al Mediului a precizat într-un comunicat că autoritățile emira
#Ucraina: O adolescentă, acuzată că a otrăvit soldați ucraineni în contul Rusiei
Poliția națională ucraineană a anunțat vineri arestarea unei adolescente de 17 ani suspectate că a otrăvit soldați ucraineni în contul Rusiei, provocând moartea a doi militari, relatează AFP. Potrivit anchetatorilor, tânăra trimitea prin poștă stupefiante, conținând ''doze letale de metadonă'' unor solda
Rusia critică excluderea Africii de Sud de la reuniunea G20 de la Miami și impunerea Poloniei
Excluderea Africii de Sud din G20 și impunerea participării Poloniei în acest format internațional încalcă principiile de bază ale acestui forum, a afirmat diplomatul rus Marat Berdiev, ambasador cu însărcinări speciale al Ministerului de Externe al Rusiei, relatează vineri EFE. ''Fricțiunile interne în acest fo
Un petrolier transportă 40.000 de tone de motorină din Rusia către New York (date de trafic maritim)
Un petrolier sub pavilion maltez, având la bord 40.000 de tone de motorină din Rusia, se îndreaptă către New York conform acordului încheiat cu Moscova de președintele american Donald Trump, arată vineri date preluate de Reuters de la LSEG, compania care operează bursa din Londra. Înțelegerea lui Trump cu omologul său r













