Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa

Peste 4,8 milioane de ucraineni au fost înregistraţi ca refugiaţi în Europa după lansarea invaziei ruse pe 24 februarie, a anunţat joi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează agenţiile AFP şi DPA.
Numărul ucrainenilor care după acea dată au trecut graniţa fără a reveni în Ucraina până pe 7 iunie este însă mult mai mare, de circa 7,3 milioane.
Alţi circa 2,3 milioane de ucraineni care şi-au părăsit ţara începând din 24 februarie s-au întors între timp în Ucraina. Potrivit ONU, aceştia au revenit mai ales pentru a-şi revedea apropiaţii, a verifica starea proprietăţilor deţinute, pentru a munci sau a-i ajuta pe alţi ucraineni să plece din ţară. Aceste date ar putea cuprinde şi persoanele care au plecat din Ucraina şi au revenit în ţară de mai multe ori şi nu disociază revenirile temporare de cele definitive.
Conform statisticii ONU, circa 90% dintre ucrainenii plecaţi în străinătatea după lansarea agresiunii ruse sunt femei şi copii, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani fiind obligaţi să rămână pentru a putea fi înrolaţi în armată.
Alţi circa 8 milioane de ucraineni sunt strămutaţi intern din cauza războiului, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU (OIM).
Mai mult de jumătate din trecerile graniţei dinspre Ucraina au fost către Polonia, respectiv 3,8 milioane de sosiri, dintre care 1,15 milioane de persoane au fost înregistrate pe loc ca refugiaţi.
Sute de mii de ucraineni şi-au găsit de asemenea refugiu în alte state vecine, şi anume Ungaria, România, Slovacia sau Republica Moldova, fiecare dintre acestea înregistrând oficial zeci de mii de refugiaţi.
Dar, după Polonia, majoritatea refugiaţilor ucraineni au fost înregistraţi în state europene care nu sunt vecine cu Ucraina. Astfel, circa 780.000 au fost înregistraţi în Germania, aproape 367.000 în Republica Cehă, peste 118.000 în Spania şi zeci de mii în numeroase alte state.
''Nivelul de solidaritate faţă de refugiaţi observat în aceste ţări este extraordinar'', subliniază UNHCR, care salută mai ales protecţia specială acordată rapid refugiaţilor ucraineni de către statele UE.
Tot potrivit UNHCR, de la începutul invaziei ruse peste 1,1 milioane de persoane s-au refugiat din Ucraina în Rusia şi aproape 17.000 în Belarus, dar organizaţia nu dispune de date despre numărul revenirilor din aceste două ţări.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California
Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE. Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat man
VIDEO/Summitul Oceanelor de la Nisa lansează o coaliție a orașelor de coastă sub egida ONU
Circa 200 de primari și guvernatori ai orașelor de coastă din întreaga lume au lansat sâmbătă în orașul francez Nisa o coaliție sub egida ONU pentru a combate împreună amenințările specifice create de schimbările climatice asupra zonelor litorale, relatează AFP. Până în anul 2050, peste un miliard de persoan
Trump crede că prietenia sa cu Musk s-a terminat și îl amenință cu 'consecințe serioase' dacă finanțează opoziția democrată
Președintele american Donald Trump l-a amenințat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu 'consecințe serioase' dacă finanțează politicieni democrați care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal, plan de la care a pornit o ceartă în care ei și-au aruncat vorbe grele în public zi
Germania are o fereastră de timp de numai trei ani pentru a se reînarma, susține o responsabilă a armatei germane
Armata germană, Bundeswehr, are la dispoziție trei ani pentru a achiziționa echipamentele necesare asigurării apărării în fața unui eventual atac rusesc asupra teritoriului țărilor NATO, a declarat responsabila sa cu achizițiile militare, potrivit AFP. 'Tot ce este necesar pentru a fi complet operațional în vederea apărării țăr
VIDEO/Spania: Manifestație la Madrid împotriva reînarmării Europei
Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestație împotriva reînarmării Europei și a creșterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenția EFE. Protestul s-a desfășurat sub sloganele 'Nu NATO!' și 'Nu bugetelor de r
Talibanii îndeamnă afganii din SUA să revină în Afganistan și promit că nu le vor face nimic rău
Guvernul talibanilor de la Kabul i-a îndemnat sâmbătă pe afganii care tânjesc la o viață în SUA să revină în Afganistan, după ce președintele american Donald Trump a înăsprit restricțiile de intrare și de ședere în SUA, relatează AFP. 'Celor care sunt îngrijorați și spun că America și-a închis ușile &ic
#Ucraina și Rusia se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri și de corpuri ale soldaților uciși
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc sâmbătă că au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, relatează agențiile AFP și Reuters. Potrivit negociatorului-șef rus Vladimir Med
Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente 'sensibile' despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programului nuclear iranian, relatează AFP. Sursa nu oferit nicio explicație despre aceste d
#Ucraina a neutralizat 10% din flota rusă de bombardiere strategice în atacul asupra aerodromurilor, estimează Germania
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor rusești a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaționale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
Italienii, chemați să voteze în cinci referendumuri pe teme de cetățenie și muncă, pe fondul temerilor de absenteism
Italienii sunt așteptați să voteze duminică și luni în cinci referendumuri privind reducerea perioadei de obținere a cetățeniei de la zece la cinci ani și abrogarea unor norme privind disponibilizările, deși există temeri că prezența la vot nu va atinge 50%, prag necesar pentru ca referendumurile să fie validate, informează sâmbătă EFE.
Președintele Dumei de Stat ruse îl avertizează pe cancelarul Merz în privința escaladării tensiunilor
Președintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a avertizat sâmbătă cu privire la o escaladare a tensiunilor dintre țara sa și Germania într-un mesaj adresat parlamentarilor de la Berlin, informează dpa. 'Actuala elită germană conducătoare creează condițiile pentru o agravare a situației și provoacă ciocniri între țări
Rusia acuză #Ucraina că 'amână' schimbul de prizonieri (negociator rus)
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a 'amânat' schimbul de prizonieri și a miilor de soldați uciși, care trebuia să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, informează agențiile de presă. Acordurile pentru schimbul de prizonieri de război cu vârsta sub 25 de ani, răniți și bolnavi, precum și predarea a
Cambodgia și Thailanda își intensifică desfășurarea militară într-o zonă de frontieră disputată
Cambodgia și Thailanda și-au intensificat desfășurarea de trupe într-o zonă de frontieră revendicată de ambele țări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârșitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP și Reuters.
Cadavrul unui ostatic thailandez, recuperat din Gaza și adus în Israel (autorități)
Forțele israeliene au recuperat din Fâșia Gaza cadavrul unui ostatic thailandez răpit pe 7 octombrie 2023, în timpul atacului mișcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului și deținut de atunci în enclava palestiniană, au anunțat sâmbătă autoritățile israeliene, citate de AFP. Armata a declarat într-un co
Kîrgîzstanul demontează cel mai înalt monument al lui Lenin din Asia Centrală
Kîrgîzstanul a demontat sâmbătă cel mai înalt monument al fondatorului URSS Vladimir Lenin din Asia Centrală, situat în Oș, al doilea oraș ca mărime din fosta republică sovietică, aliată a Rusiei, informează AFP. Potrivit primăriei, monumentul va fi mutat și 'un drapel kîrgîz pe un catarg îna